Blog

  • Vom trăi mai bine în 2012?

    Deciziile majore şi răsturnările de situaţie spectaculoase ar putea fi principalele caracteristici ale acestui an, în opinia lui Vasile Iuga, country managing partner al PwC România. “Glumind puţin”, completează tot el, “am putea spune că, din această perspectivă, 2012 poate fi cu adevărat un <An al Dragonului>, aşa cum este el definit în horoscopul chinezesc, respectiv un an al deciziilor majore şi al răsturnărilor de situaţie spectaculoase”.

    Chiar dacă unde de optimism mijesc prin varii unghere ale economiei, aşteptările mediului de afaceri autohton sunt, în cel mai bun caz, rezervate. Gabriel Zbârcea, managing partner al Ţuca Zbârcea & Asociaţii, spune că “sunt un optimist din fire, vreau să cred că nu va putea fi mai rău”. Evident, răspunsul său se referă la evoluţia generală, de vreme ce casa de avocatură este cea mai mare de pe piaţă în funcţie de încasări, având în 2010 o cifră de afaceri de 22,4 milioane de euro şi un profit de 16,4 milioane de euro. Gabriel Zbârcea se încadrează astfel în categoria optimiştilor rezervaţi, de vreme ce alte răspunsuri primite se profilează a fi mai degrabă păreri despre cât de rău va fi. Dorin Catană, director general al Centrofarm, nu crede că este posibil ca în 2012 să trăim mai bine, “în condiţiile în care se anunţă a fi un an mult mai dificil decât 2011”. Efectele crizei datoriilor din zona euro vor influenţa piaţa românească, se va ajunge până la îngheţarea salariilor, a pensiilor. Inevitabil vor exista limitări din partea băncilor şi privatizarea unor companii de stat.

    De altfel, cei mai mulţi dintre interlocutori subliniază că evoluţia ţării este strâns legată de cea mondială. George Mucibabici, preşedinte al Deloitte România, spune că este greu de crezut că vom trăi mai bine decât în 2011: “Depindem foarte mult de ce se va întâmpla în Europa pe cele două paliere fundamentale, respectiv cum îşi vor gestiona statele supraînda-torate datoriile suverane, cum se vor reorganiza din punct de vedere financiar şi ce se va întâmpla cu moneda euro.” “Pierderea monedei euro poate aduce nişte marasme financiare fără dimensiune”, consideră Mucibabici. România depinde de Uniunea Europeană şi în acest moment este clar că nu mai poate exista independent de ea. Dacă Europa este în criză, “e clar că nu ne poate fi bine”, subliniază preşedintele Deloitte România.

    Între economia românească şi cea europeană există numeroase zone de interacţiune şi canale de transmitere a efectelor crizei (comercial, financiar etc.). În aceste condiţii, evoluţia locală va depinde într-o măsură ridicată de ce se va întâmpla la nivel european, crede Marius Popescu, director general al ING Pensii. În plus, mai spune el, prognozele actuale arată că, cel puţin în cazul României, va exista progres (respectiv creştere economică), însă unul inferior ritmului de dezvoltare cu care a fost România obişnuită în perioada de boom.

    În momentul de faţă, bugetul pentru 2012 este construit pe o estimare de creştere economică între 1,8 şi 2,3%, iar prognoza Băncii Mondiale vizează o creştere a PIB de 2%; prognoza ING Bank pentru anul viitor este de 0,8%. În plus, la acest peisaj se mai adaugă o altă serie de factori, între care Robert Redeleanu, fost director general al Scandia Food, enumeră faptul că în următorii ani inflaţia se va plasa la cel puţin 1,5-2%, veniturile nu vor creşte, iar o strategie sustenabilă de investiţii nu este vizibilă. Şi chiar dacă salariile vor continua să crească în termeni nominali, “nu cred că se va simţi o îmbunătăţire semnificativă a nivelului de trai”, punctează Radu Crăciun, director de investiţii al Eureko Pensii.

    Pe aceeaşi linie, chiar dacă indicatorii de creştere sunt de partea cu plus, efectele pozitive se vor face simţite pe termen mediu, în cel mai bun caz, “depăşind <tradiţionalele> şase luni cu care ne-au obişnuit analiştii”, apreciază Ciprian Moga, managing director al iQuest Consulting. În acest context, “cu siguranţă vom trăi mai cumpătat”, declară Moga. La extrema pesimismului se plasează Irina Ionescu, managing partner la The 3 BM Consulting, care spune succint: “Nu, nu vom trăi mai bine în 2012. Poate mai rău?!”

    Depăşind însă cifrele şi prognozele imediate, Marius Popescu crede că realităţile şi evenimentele ultimilor ani produc, şi vor continua să o facă şi pe viitor, schimbări de substanţă în privinţa modului cum fiecare dintre noi percepem şi ne construim un viitor mai bun. “Cred că a trăi mai bine în noua economie care se conturează va depinde foarte mult şi de o abordare mai responsabilă a viitorului, atât la nivelul personal al fiecăruia dintre noi, cât şi a mediului de afaceri”, completează directorul general al ING Pensii.

  • “J. Edgar”, din 20 ianuarie pe marile ecrane din Romania (VIDEO, GALERIE FOTO)

    De-a lungul vietii sale, J. Edgar Hoover avea sa devina cel mai puternic om din culisele scenei politice a Statelor Unite ale Americii. In calitate de sef al FBI, timp de aproape 50 de ani, nimic nu i-a stat in cale, pentru a-si proteja tara. Rezistand schimbarii a opt presedinti si desfasurarii a trei razboaie, Hoover a luptat cu disperare pentru prevenirea pericolelor care ii vizau tara, luand atitudine chiar si in fata falselor amenintari.

    “J. Edgar”, din 20 ianuarie pe marile ecrane din Romania (GALERIE FOTO)

    Un om care stia sa pretuiasca secretele, in special pe cele ale altora, Hoover nu s-a temut niciodata sa foloseasca informatiile pe care le avea, chiar impotriva conducatorilor tarii. Intelegand ca informatia inseamna putere si ca frica poate genera multiple oportunitati, seful FBI a recurs la aceasta strategie pentru a obtine o influenta fara precedent si o reputatie formidabila, aproape de neatins.

    “J. Edgar” vine in premiera din 20 ianuarie in cinematografele: Hollywood Multiplex (Bucuresti si Oradea), Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex – Baneasa, Glendale Studio (Bucuresti), Cinema City (Cotroceni, Sun Plaza, Cluj, Arad, Galeria Arad, Bacau, Braila, Baia Mare, Timisoara, Iasi, Pitesti, Targul Mures), Cityplex (Constanta), Odeon Cineplex Cluj, Cinema Cortina (Oradea), Patria (Bucuresti si Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj) si Cinema Premiera (Ploiesti). O productie Warner Bros. Pictures, distribuita in Romania de MediaPro Distribution.

  • Credit Europe Bank iese cu dobânzi mai mari la depozite pentru clienţii cu profesii liberale

    Spre exemplu, dacă se constituie un depozit la termen în lei pe 3 luni, rata dobânzii va fi de 7,75% iar pentru un depozit echivalent în euro rata dobânzii va fi de 3,75%. Pentru un depozit la 12 luni, dobânda creşte de la 6,50% la 7,50% pe an la lei, de la 3,25% la 3,75% la euro şi de la 2% la 2,50% la dolar.

    Oferta, valabilă pentru depozitele constituite până la 29 februarie, se adresează tuturor clienţilor care desfăşoară activităţi profesionale liberale – persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, medicii, cabinetele şi asociaţiile de avocatură, notarii, executorii judecătoreşti, evaluatorii independenţi, administratorii judiciari etc.

    De asemenea, Credit Europe Bank a decis prelungirea pe parcursul întregului an 2012 a ofertei lansate în 2011 pentru persoanele fizice, prin intermediul căreia depozitele constituite prin serviciul de Internet Banking al băncii, Credit Europe Net, beneficiază de dobânzi preferenţiale.

    O altă campanie a băncii, aflată în desfăşurare, oferă rate majorate ale dobânzilor pentru cei care constituie depozite în săptămâna în care îşi aniversează ziua de nume. Între 6 şi 13 ianuarie, de exemplu, pot beneficia de dobânzi mai mari la depozitele in lei şi valută toţi cei care îşi sărbătoresc onomastica pe 7 ianuarie, cu ocazia zilei Sfântului Ion.

    Credit Europe Bank (România) S.A., membră a grupului financiar olandez Credit Europe Bank NV, are aproape 500.000 de clienţi persoane fizice, IMM-uri şi corporaţii, prin intermediul unei reţele alcătuite din 77 de sucursale, agenţii şi puncte de lucru, precum şi prin canale alternative de distribuţie: ATM-uri, POS-uri, servicii de internet banking şi phone banking.

  • La 100 de ani de la naufragiu, obiecte recuperate de pe Titanic sunt scoase la licitaţie – GALERIE FOTO

    Arlan Ettinger, preşedintele casei de licitaţii crede că aceasta este cea mai importantă licitaţie pe care compania sa a organizat-o vreodată: “Cine de pe această planetă nu ştie povestea Titanicului şi nu este fascinat de aceasta?”.

  • EXCLUSIV- AFACEREA ROMGAZ: Niculae se erija în şef al celor şase combinate chimice, iar oficialii acceptau

    Ioan Niculae a stabilit relaţii la nivel de minister şi Romgaz, deşi societatea pe care o reprezenta nu îndeplinea cerinţele pentru a beneficia între anii 2008-2010 de facilităţi, nici măcar în cunatum de 17 dolari/mmc, aşa cum beneficiase între 2005-2007, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

    Deşi ştia ce datorii avea către Romgaz, prin interpuşi, Niculae, a obţinut decizii ale ministrului Economiei, “prin care interesul său financiar era apărat în dauna bugetului public”, au precizat sursele citate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Acţionarii BVB au aprobat revocarea conducerii BVB cu 68,5% din voturi

    Membrii Consiliu de Administraţie revocaţi de acţionari sunt Stere Farmache (preşedinte), vicepreşedinţii Ciprian Zah (SSIF Broker) şi Mircea Botta (Romcapital) şi şase membri: Siminel – Cristian Andrei (director al NCH Advisors România, compania care administrează fondul de investiţii Broadhurst), Octavian Molnar (IFB Finwest), Lucian Isac (Estinvest), Ionel Uleia (Prime Transaction) şi Cosmin Gheorghiu. În continuare, acţionarii trebuie să aleagă noii membrii au Consiliului de Administraţie al BVB prin vot cumulativ, iar apoi vor alege preşedintele. Pentru a putea fi ales un preşedinte, un candidat trebuie să fie ales mai întâi ales în Consiliu.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • EXCLUSIV: Factori decizionali din Ministerul Economiei, la cererea lui Niculae, înlocuiau funcţionarii necooperanţi

    Şi aceasta în pofida faptului că Ministerul Economiei a fost informat în detaliu, de mai multe ori, despre activităţile derulate de funcţionari, de natură să pericliteze sistemul energetic naţional, implicit să submineze economia naţională, au precizat, pentru MEDIAFAX, sursele citate.

    Concret, la solicitarea acţionarului majoritar al InterAgro, Ioan Niculae, imediat ce li se aducea la cunoştinţă sau aflau direct că persoane din conducerea executivă a SNGN Romgaz sau reprezentanţi MECMA în AGA Romgaz se abăteau “de la realizarea scopului infracţional asumat”, factorii ministeriali de decizie dispuneau sau dădeau dispoziţie de înlocuire a acestora. “Aceasta în ciuda faptului că MECMA a fost informat în mod repetat şi detaliat de instituţiile abilitate ale statului cu privire la activităţile desfăşurate de gruparea infracţională, de natură să pericliteze sistemul energetic naţional, ca ramură strategică a economiei naţionale şi, pe cale de consecinţă, să submineze economia naţională”, au arătat sursele citate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Actul care obligă toate ţările UE la aceeaşi disciplină fiscală va fi semnat pe 1 martie

    “Dorim ca negocierile să fie încheiate zilele următoare şi ca proiectul de revizuire să fie semnat pe 1 martie”, a afirmat Sarkozy la Berlin, într-o conferinţă de presă comună cu cancelarul german, Angela Merkel. Principiul modificării tratatului a fost adoptat în cursul summitului din decembrie de 26 din cele 27 de state membre UE.

    Alte stiri pe www.mediafax.ro

  • Curtea de Conturi: CFR SA a cheltuit ilegal 13,4 milioane euro dintr-un credit internaţional

    Creditul a fost acordat companiei de Banca Japoneză pentru Cooperare Internaţională pentru modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti-Constanţa.

    Din totalul sumei cheltuite ilegal, 10,65 milioane euro au fost utilizaţi pentru achiziţia a 16 vehicule de întreţinere a căii ferate, care însă nu făceau obiectul acordului de împrumut, iar 2,81 milioane euro reprezintă plăţi necuvenite către constructori.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Renault a lansat în România noul Twingo, cu preţuri de la 9.300 euro

    Noul Twingo este disponibil cu o singură variantă de motorizare, de 1,2 litri pe benzină, care dezvoltă 75 cai putere, iar clienţii pot opta între două niveluri de echipare – Trend şi Dynamique.

    Automobilul este echipat standard cu ABS, airbag-uri frontale şi laterale, aer condiţionat, închidere centralizată cu telecomandă, geamuri faţă şi oglinzi retrovizoare cu reglaj electric, proiectoare de ceaţă, computer de bord şi limitator de viteză.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro