Blog

  • Prognoza BERD: urmează cinci ani slabi

    La ora actuală, notează BERD în ultimul său raport privind ţările în tranziţie, îngrijorările privind viitorul investiţiilor străine sunt probabil exagerate, însă există raţiuni de ordin fundamental pentru a anticipa o scădere a investiţiilor pe termen lung.

    Aceste raţiuni sunt legate de încetinirea sau chiar anularea unor reforme din Est începând de la jumătatea deceniului trecut, inclusiv în unele dintre noile state membre UE, de efectele politice şi sociale ale crizei financiare, care au dus în percepţia publică la blamarea democraţiei şi a pieţei libere pentru violenţa cu care criza a lovit această regiune, şi de creşterea economică slabă permanentizată începând din 2008.

  • Razie a poliţiei printre taximetriştii din Bucureşti. Ce sancţiuni s-au aplicat

    La data de 4 decembrie, Direcţia Rutieră şi Direcţia de Poliţie Transporturi din cadrul I.G.P.R. au coordonat o acţiune pentru verificarea legalităţii transportului rutier în regim de taxi în zona Aeroportului Henri Coandă Bucureşti şi a Gării de Nord.

    Poliţiştii au acţionat pe traseele dinspre şi către aeroport şi gară, precum şi în zonele unde are loc debarcarea şi preluarea pasagerilor pentru depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, precum şi pentru sancţionarea celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau calitatea serviciilor.

    Pe parcursul activităţilor, echipele de control au verificat 102 autoturisme.

    Poliţiştii au aplicat 87 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 20 la Legea 38/2003 privind taximetria, 61 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 6 la Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică. Valoarea amenzilor contravenţionale se ridică la aproape 36.000 de lei.

    De asemenea, au fost retrase 7 certificate de înmatriculate şi un permis de conducere a fost reţinut.

    Alături de poliţişti, la acţiunile de control au participat jandarmi şi specialişti din cadrul altor instituţii cu atribuţii în domeniu.

  • Ce vedem la cinema: “Homefront: Oraşul fără legi” (GALERIE FOTO, VIDEO)

    Statham este Phil Broker, un fost agent de la divizia antidrog şi, în acelaşi timp, un tip dedicat familiei sale. Pentru a scăpa de trecutul violent, Broker se mută împreună cu fetiţa lui într-un orăşel aparent liniştit, în care legea este dictată după bunul plac al unui cartel de traficanţi de droguri.

    Ce vedem la cinema: “Homefront: Oraşul fără legi” (GALERIE FOTO)

    Când viaţa fiicei lui este pusă în pericol, Broker este forţat să intre în acţiune şi să ia măsuri pentru a-l opri pe şeful grupării mafiote, Gator Bodine (James Franco), un bărbat fără scrupule şi cu vicii periculoase.

    Ce vedem la cinema: “Homefront: Oraşul fără legi” (GALERIE VIDEO)

    “Homefront: Oraşul fără legi” poate fi văzut începând cu 6 decembrie în cinematografele: Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanţa, Tulcea şi Braşov), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Cluj Polus, Iaşi, Constanţa, Piteşti, Sun Plaza, Timişoara, Târgu-Mureş, Ploieşti), Cinema Arta (Târgu-Mureş), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Premiera (Ploieşti), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu-Jiu), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cinema Capitol (Oneşti), Cortina (Oradea), Cinema Glendale (Bucureşti), Cinema Twins (Ploieşti), Cine Grand (Botoşani), Cinema Ostroveni (Ostroveni), Cinema Marcom (Buzău), Palace (Oradea), Cinema Grand Mall (Satu-Mare).

  • Telenovela bugetului: boală lungă, moarte sigură

    Şi atunci, şi acum, în cauză era încăpăţânarea oarbă a unor politicieni care nu vor decât să-şi sape adversarii, în totală nepăsare faţă de soarta economiei şi a ţării: atunci era referendumul de demitere, acum e întârzierea bugetului pe 2014 fiindcă nici preşedintele, nici premierul nu s-au sinchisit să comunice din timp pe marginea lui în aşa fel încât să evite penibila criză de acum.

    În Parlament, proiectul de buget a fost adoptat în timp record, având ca principale prevederi majorarea salariului minim de la 800 la 900 de lei şi majorarea pensiilor cu 3,76%, care vor fi contrabalansate la nivel de venituri, conform înţelegerii cu FMI, de majorarea accizei la carburanţi şi de lărgirea bazei de impozitare pentru impozitul pe proprietate.

    Preşedintele Băsescu şi-a menţinut însă poziţia privind neaprobarea memorandumului cu FMI, retrimiterea bugetului la Parlament şi contestarea lui la CCR dacă USL nu renunţă la majorarea accizei la carburanţi cu 7 eurocenţi/litru, ceea ce a oferit muniţie electorală Guvernului, care a constatat că anunţul preşedintelui a determinat o depreciere de 0,8% a leului (faţă de o marjă de variaţie de 0,5% în ultima lună) şi amânarea de către FMI până în martie a evaluării acordului încheiat în septembrie cu România.

    Prudent, PDL l-a lăsat în ofsaid pe preşedinte, anunţând că deocamdată n-a luat o decizie privind contestarea bugetului la CCR; în schimb, a decis să organizeze pichete de protest la sediile prefecturilor din toată ţara, în semn de protest faţă de bugetul pe 2014.

  • Săriţi, ne conduc nebunii! Perlele politice ale săptămânii

    “E un nivel superior al iresponsabilităţii la care preşedintele a ajuns şi e vorba despre o lipsă de discernământ” – premierul Victor Ponta despre blocarea bugetului de către preşedintele Băsescu

    “De la căderea comunismului nu s-a văzut un buget mai nociv” – Vasile Blaga, liderul PDL, despre proiectul de buget al USL

    “Impozitele şi taxele care sunt prevăzute în legislaţia fiscală pentru 2014 sunt adresate mediului economic, nu cetăţenilor în mod direct” – Daniel Chiţoiu, ministrul finanţelor

    “Taxatorul Ponta are o singură ţintă, cea electorală” – Andreea Paul, prim-vicepreşedinte PDL

    “Depontaminăm România! Gândim, acţionăm, vorbim, explicăm, motivăm oamenii gospodari” – Mihail Neamţu, liderul Partidului Noua Republică

    “E adevărat că avem mai multe pancarte decât membri ai opoziţiei” – Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei, despre pancartele de protest contra USL aduse de opoziţie la dezbaterea bugetului

    “Umblau prin unele locuri cu mine şi cu colegi din PNL de parcă eram sfintele moaşte” – Crin Antonescu, liderul PNL, despre cum era curtat de PSD după pierderea alegerilor prezidenţiale