Blog

  • Tot istoria e cel mai palpitant roman!

    Pierre Bellemare şi Jean François Nahmias (istorici, scriitori şi jurnalişti francezi cu experienţă) încearcă să cearnă documentele şi să ne arate crudul adevăr, oricât de şocant sau dezamăgitor ar fi acesta, luând în colimator 23 de cazuri celebre. Care, sub condeiul lor, se vor transforma în tot atâtea povestiri pline de suspans şi de revelaţii uluitoare.

    Ludovic al II-lea de Bavaria şi-a omorât mai întâi doctorul, apoi s-a sinucis, înecându-se? A murit Ludovic al XVII-lea în închisoarea din Templu, la vârsta de numai zece ani? Ce se petrece, de fapt, în Triunghiul Bermudelor? Cine a fost Omul cu Masca de Fier? Cum s-a răzbunat Tutankhamon pe cei care i-au profanat mormântul? Monstrul din Loch Ness, realitate sau închipuire? Unde se găseşte comoara templierilor? Napoleon a fost otrăvit sau a murit din cauze naturale, pe insula Sfânta Elena? Marilyn Monroe a murit din cauza unei supradoze de barbiturice luate accidental sau de bunăvoie?

    “Mari Enigme ale istoriei” explică toate aceste subiecte celebre, dar şi alte mistere mai puţin cunoscute, însă la fel de palpitante, precum asasinarea lui Agnès Sorel, favorita regelui Carol al VII-lea, elucidată la 554 de ani după moartea ei, sau afacerea Peytel, pentru care marele scriitor Balzac s-a transformat în detectiv de ocazie. Ori moartea lui Emile Zola (survenită în urma inhalării unei mari cantităţi de monoxid de carbon), dar despre care nimeni, până acum, nu şi-a pus problema dacă a fost un accident sau o crimă, şi care, astfel, ar putea face din genialul romancier un martir pe altarul Dreptăţii (vezi afacerea Dreyfuss)?

    Evitând abil capcana senzaţionalului şi a teoriilor năzdrăvane, dar seducătoare, cei doi autori reuşesc să recreeze cu măiestrie firul întortocheat al întâmplărilor, analizând totodată cu profunzimea şi seriozitatea cercetătorilor istorici argumentele şi contraargumentele fiecărei ipoteze.

    Pierre Bellemare, Jean François Nahmias – “Mari enigme ale istoriei”, Editura Litera, Bucureşti, 2012

  • 100 cele mai puternice femei din business – Astăzi: Angela Creţu, Avon Rusia

     

     

     

     

    Rusia are un PIB de şapte ori mai mare decât al României şi 145 de milioane de locuitori. Ea lucrează în cadrul companiei din 1999 şi în câţiva ani a preluat conducerea operaţiunilor de pe piaţa din România, funcţie pe care a ocupat-o patru ani şi jumătate. În ultima parte a mandatului de conducere a Avon România se ocupa şi de coordonarea pe plan regional (zece ţări) a operaţiunilor companiei. Absolventă a Facultăţii de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică din cadrul ASE, Creţu a urmat şi cursurile unui program de educaţie managerială în cadrul London School of Economics.

    La 34 de ani, în 2009, românca devenea cel mai tânăr vicepreşedinte din istoria Avon, companie înfiinţată în urmă cu 125 de ani şi prezentă acum în peste 100 de ţări. La New York a condus o echipă de specialişti care se ocupă de crearea şi punerea în practică a noilor tehnologii în modelul de business al companiei. La nivel mondial, Avon are anual afaceri de peste 10 miliarde de dolari, iar în 2010 profitul companiei a depăşit 600 de milioane de dolari. Avon are în întreaga lume peste 45.000 de angajaţi şi 5,5 milioane de reprezentanţi de vânzări.

     

     

     


    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” prezintă interviuri cu reprezentantele de success ale mediului de afaceri românesc actual şi conţine profilul profesional a 100 dintre liderii feminini.

    Au experienţă, au putere, câştigă bine, sunt cochete şi se bucură de respectul celor din jur. Cuvântul lor este cel mai important sau printre cele mai importante în companiile pentru care lucrează. Cele mai puternice femei de afaceri din România sunt un segment aparte şi tot mai bine conturat dintr-o lume care, în mod tradiţional, a fost creată şi condusă de bărbaţi.

    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” – prima ediţie va fi distribuit gratuit abonaţilor BUSINESS Magazin şi va putea fi achiziţionat online din 9 aprilie la adresa www.bmag.ro/cataloage, la preţul de 25 de lei (TVA inclus).

  • Arta viitorului: picturi pe iPad (GALERIE FOTO)

    Britanicul Roz Hall îşi realizează în prezent lucrările pe iPad şi afirmă că, deşi pictează în continuare în stil tradiţional în acuarelă şi ulei, nu se consideră limitat de folosirea tabletei, pe care o crede foarte potrivită pentru toţi artiştii care nu dispun de suficient spaţiu sau materiale de lucru.

    Arta viitorului: picturi pe iPad (GALERIE FOTO)

    Roz Hall a trecut de la aplicaţia cu care a început pictura în format digital, Brushes, la alte aplicaţii mai complexe, ca ProCreate şi InkPad şi speră că va reuşi să şi vândă unele din operele sale.

  • De la gloanţe la bombiţe. La guvern nou, strategii noi de război

    Noua opoziţie şi susţinătorii ei n-au rămas însă datori la capitolul prost-gust. Sebastian Lăzăroiu a sugerat pe Facebook că Andrei Marga a fost turnător – fitil al unei bombe anume gândite să explodeze abia după învestirea guvernului. Au urmat sugestiile din presă despre o catastrofă diplomatică din cauza respingerii planurilor UDMR pentru UMF Tg. Mureş, despre prezumată intenţie a USL de a rupe acordul cu FMI sau despre un pact de neagresiune secret în care preşedintele Băsescu scapă de suspendare în schimbul includerii în guvernul USL a lui Ioan Rus, peste capul baronilor regăţeni ai PSD.

    Una peste alta, aşadar, dacă PDL a început prin a afirma că “nu se teme de gloanţe” (cum zicea Ioan Oltean, făcând aluzie la spusa lui Victor Ponta că pe liderii pedelişti “nici dacă-i împuşti nu e suficient”), iată-l acum ripostând el însuşi cu bombiţe contra USL – sau cum spunea un comentator pe un blog al dreptei, “cu o mobilizare serioasă la vot, cu tactici murdare sau nu, duşmanul trebuie oprit pe toată linia frontului” (duşmanul = USL). Partea proastă e că din concursul de zvonuri şi bombiţe nu câştigă nimeni: nici opoziţia, nici puterea şi cu atât mai puţin ţara, cu priorităţile ei atât de puţin spectaculoase pe lângă distracţiile grosolane din politică.

  • Pinguinii contraatacă (GALERIE FOTO, VIDEO)

    Mumble, maestrul stepului, are o problemă pentru că propriul său pui, Erik, nu suportă să danseze. Acesta fuge de acasă şi îl întâlneste pe Mighty Sven, un pinguin care ştie să zboare, aşa că Mumble nu are nicio şansă să se compare cu noul şi carismaticul idol. Dar lucrurile se înrăutăţesc când lumea lor e amenintată de forţe greu de învins. Erik află ce curajos şi cinstit este tatăl său atunci când Mumble mobilizează neamul pinguinilor şi alte creaturi fabuloase, de la micuţii krili la uriaşele foci elefant, pentru a restabili pacea şi armonia.

    “Happy Feet 2: Mumble danseaza din nou” (GALERIE FOTO)

    Cu o distribuţie din care fac parte Elijah Wood, Robin Williams, Hank Azaria, Pink, Brad Pitt, Matt Damon, Sofia Vergara, Common şi Hugo Weavin, animaţia “Happy Feet 2: Mumble dansează din nou” este disponibil, începând cu luna mai, în format Blu-ray 3D, Blu-ray şi DVD.

  • Goliciunea împăratului Traian şi salata românească. Perlele politice ale săptămânii

    “Ia uite ce salată mare, frumoasă, românească. Uite-o! Proaspătă! Aia olandeză e deja veştejită, spre deosebire de a noastră” – preşedintele Traian Băsescu către ziarişti, la ieşirea dintr-un hipermarket

    “Doi prorectori conduc lumea: Putin şi Ratzinger” – Andrei Marga, ministrul de externe

    “Cu acest nume nu-mi este ruşine după 12 ani de administraţie onestă şi cinstită. Cu acest nume nu trebuie să ne fie nimănui ruşine! Staţi cu fruntea sus şi fiţi ungurenii mei!” – ex-premierul Mihai Răzvan Ungureanu către democrat-liberali

    “Uite Popa, nu e Popa, cumpăr loc în Europa. Frunză verde-ales local, m-am făcut şi liberal” – Traian Ungureanu, europarlamentar PDL, ironizându-i pe foştii pedelişti Sorin Frunzăverde şi Mihaela Popa, plecaţi la USL

    “Are şi Sorin Oprescu un proiect gândit, realizat şi inaugurat de el: este împăratul Traian de la Muzeul Naţional de Istorie. Dar împăratul este gol ca şi primarul şi atunci avem noi obligaţia să câştigăm Bucureştiul” – Adriean Videanu, fruntaş PDL

    “Cunoscându-i pe băieţii din PSD, pot să spun că se mişcă încet, dar se mişcă asemenea unor tauri. Cei din PDL sunt ca niste coioţi, care aşteaptă să înghită câte un taur” – Sorin Oprescu, primarul Capitalei

    “Vreau să vă asigur că vom trece şi prin zid pentru adoptarea acestei taxe” – Gabriel Oprea, liderul UNPR, despre taxa pe averile mari, unul dintre punctele protocolului de colaborare USL-UNPR

    “I-am spus şi lui, dacă te întâlneşti cu un băiat la o cola şi vine cineva şi te întreabă dacă crezi că o să te măriţi cu el, răspunsul va fi nu ştiu. Poate va fi o căsnicie lungă şi frumoasă şi cu mulţi copii, poate că va fi o nepotrivire de caracter, aşa că nu ştim” – Radu Berceanu, fruntaş PDL, despre relaţia PDL cu Mihai-Răzvan Ungureanu

    “Când bocitoarele USL ne plângeau de milă pe la televizor, 10.000 de pedelişti sărbătoresc intrare în luptă. Sala asta arată astăzi că partidul are într-adevăr nouă vieţi” – Elena Udrea, vicepreşedinte PDL

  • Idealul occidentalului obosit: o vacanţă la munci agricole

    Vacanţele agricole pot fi un prilej de a învăţa cum se face agricultură, în cazul celor care nu au avut contact cu domeniul ori de a vedea cum procedează alţii prin diverse colţuri ale lumii, scrie The Wall Street Journal. În SUA, o fermă interesantă pentru turismul agricol este J Bar L Ranch din Montana, care îi aparţine unei nepoate a lui John. D. Rockefeller Jr. Oaspeţii de la J Bar L Ranch pot însoţi personalul la adunatul vitelor, învaţă cum să repare gardurile ca acestea să nu iasă din ţarcurile destinate lor şi pot merge la pescuit în râul din apropiere.

    Pe continentul african, turiştii amatori de viaţă la ţară pot vizita ferma Gibbs din Tanzania, care are o plantaţie de cafea. Cei care-şi petrec vacanţa în acest loc au de ales între a ajuta la mulsul vacilor fermei, participarea la partide de vânătoare nocturne, un răsfăţ la spa ori o căutare de plante de leac alături de un vraci masai, iar de odihnit se pot odihni într-una din cele optsprezece căsuţe ale complexului.

    La rândul său, Wharekauhau Lodge and Country Estate din Noua Zeelandă, un complex înfiinţat în 1840, unde se cresc vite şi oi, include în programul pentru cei care îi calcă pragul un spectacol de câini ciobăneşti care adună vitele sau oile şi oferă posibilitatea relaxării la un meci de tenis, în spa ori în piscina proprie pentru cei ce caută confortul modern.

  • Partidele din Grecia au eşuat iar în tentativa de a forma un guvern

    Cum partidele semnatare ale acordului, PASOK şi Noua Democraţie, n-au obţinut suficiente voturi încât să producă singure un nou guvern, Tsipras a impus drept condiţii pentru formarea unui guvern renunţarea la politicile de austeritate cerute de FMI-CE-BCE şi înfiinţarea unui comitet care să pregătească declararea unei părţi din datoria externă elenă drept oneroasă şi ca atare refuzul Greciei de a o plăti.

    Cum, previzibil, nici Tsipras n-a reuşit să construiască o alianţă de guvernare, tot PASOK, prin liderul său Evangelos Venizelos, a reuşit pentru moment să ducă mai departe discuţiile pentru nou guvern. În doar câteva zile, Syriza a crescut deja în sondajele postelectorale, la peste 23%, devenind cea mai populară forţă politică elenă, iar Tsipras a înţeles că tocmai poziţia sa inflexibilă faţă de acordul cu FMI-CE-BCE l-a propulsat în sondaje şi a procedat în consecinţă, spunându-i lui Venizelos că nu-i poate oferi suficiente garanţii că un nou guvern va stopa aplicarea măsurilor de austeritate. Conform cotidianului Kathimerini, Syriza n-a propus ieşirea Greciei din zona euro, dar condiţiile reclamate de Tsipras fac imposibilă cooperarea cu partenerii europeni, iar pe plan intern fac imposibil un acord pentru un nou guvern, ducând ţara spre alegeri anticipate.

    Sâmbătă sunt programate noi discuţii cu partidele, convocate de preşedintele Karolos Papoulias. Dacă nu se va ajunge la niciun acord, vor fi convocate noi alegeri în iunie, iar până atunci va fi numit un guvern de tranziţie, prezidat de şeful Curţii Supreme sau al Curţii de Audit.

  • Ce mai e nou în Antalya (GALERIE FOTO)

    de Roxana Bălcescu, co-proprietar al agenţiei de turism şi evenimente CMB Travel

    ————————————————————————————————————————–

    Pentru aceasta am parcurs peste 2.000 de kilometri, străbătând Turcia de la Sud, de la Mediterana până în nord la Marea Egee şi trecând prin Alanya, Side, Antalya, Kemer, Fethyie, Marmaris, Bodrum, Kusadasi şi Cesme. Am plecat imediat după Paşte şi, deşi zborul a fost prin Istanbul, nu a fost deloc obositor. Pentru sezonul de vară există chartere cu zbor direct, însă vă sfătuiesc să păstraţi şi această alternativă cu zbor prin Istanbul, alternativă care este numai bună dacă aţi fi interesaţi să vizitaţi oraşul pentru o zi sau două. Vă asigur că merită chiar şi pentru cei care l-au mai văzut, oraşul este uimitor şi neaşteptat de fiecare dată.

    Mi-am asigurat această excursie de informare profesională prin touroperatorul TEZ TOUR şi împreună cu el am pornit la drum. Am ales să încep cu Antalya deoarece este cea mai luxoasă din Turcia, incluzând zonele Alanya, Side, Antalia şi Kemer. Românii obişnuiesc să aleagă din zona Antalya staţiunea Belek, care are unele dintre cele mai frumoase şi luxoase hoteluri. E bine însă să ştiţi că zona Side este cea mai verde destinaţie şi cu nisipul cel mai fin, iar zona Kemer este destinaţia cea mai pitorească, având şi munte, şi mare deopotrivă. Din Istanbul am zburat aşadar la Antalya, iar de pe aeroport am fost transferaţi (cam în două ore pe o distanţă de 135 km) la Alanya, prima staţiune pe care mi-am propus să o vizitez.

    Supranumită “Perla Rivierei Turceşti”, Alanya a devenit cunoscută datorită nisipului fin şi apei clare şi albastre, multe din plajele sale având statutul de “Blue Flag”. În trecut, Alanya era numită Alaiye, iar istoria sa spune că a devenit faimoasă pe vremea sultanului Alaaddin Keykubat. Între anii 1226 şi 1231 sultanul a cucerit oraşul din mâna grecilor şi l-a redenumit după numele iubitei sale Alaiye, iar ulterior a construit castelul impunător şi portul.

    Ce mai e nou în Antalya (GALERIE FOTO)

    Posibilităţile de petrecere a timpului liber sunt nenumărate, însă v-aş recomanda să faceţi o incursiune pe râul Dimcay, unde puteţi servi un picnic într-un pitoresc desăvârşit. Închipuiţi-vă că mesele pe care veţi servi prânzul sunt suspendate pe nişte platforme în copaci sau puse direct în apa râului. La 37 de grade afară, vă asigur că nimic nu este mai plăcut decât să savurezi un peşte proaspăt prins din râu stând cu picioarele direct în apă.

    Vizitaţi Peştera Damlatas sau înscrieţi-vă într-o croazieră pe mare, prilej cu care vasul dumneavostră se va opri pentru a putea să exploraţi cele 3 grote: Fosforlu Magara, Kizlar Magarasi şi Asiklar Magarasi (Pestera Indragostitilor). Cele mai bune hoteluri din zona Alanya sunt Maritim Hotel Club Alantur 5*, Saphir Resort and Spa 5* şi Botanik Hotel 5*.Cea de-a doua zonă în care ne vom plimba este Side. M-am oprit în oraşul Side, situat la circa 75 de km vest de oraşul Antalya, cunoscut încă din antichitate ca un important centru comercial. Numele pe care îl poartă oraşul înseamnă în limba anatoliană “rodie”. Mitologia locului spune că oraşul îşi trage numele după fata cea mică a Zeului Taurus, pe numele ei Side. Conform legendei, Zeul Taurus şi-a dus fiica cea mai mică – Side – în Valea Râului Manavgat.

    Pe când Side culegea flori şi dansa cu nimfele, dintr-o dată a văzut un copac cu frunze strălucitoare şi flori colorate. Side voia să-i ducă în dar fetiţei ei un lăstar. A rupt aşadar lăstarul, însă s-a tăiat la mână şi i-a dat sângele. A realizat că de fapt copacul nu era unul real, ci era o nimfă transformată în acest copac uluitor. A vrut să se îndepărteze, însă pur şi simplu era blocată, picioarele prinzând parcă rădăcini. Uşor, uşor, Side s-a transformat într-un copac, contopindu-se cu nimfa. Deşi Side a cerut implorare nimfei spunând că nu a fost vina ei, nu a mai putut face nimic.

    A rugat-o doar pe nimfă să-i transmită fetiţei ei că “din acest moment va fi simbolul naturii, vieţii şi abundenţei cu un fruct roşu ca şi sângele ei”. Lăsând legenda la o parte, oraşul Side este un loc cochet cu străduţe pline de magazine şi cu un port deosebit de romantic. Ca zonă, Side are poate nisipul cel mai fin dintre toate regiunile din Turcia, făcând din această destinaţie un loc foarte potrivit pentru familiile cu copii.

  • 100 cele mai puternice femei din business – Astăzi: Aurelia Costache, KPMG

    Este auditor certificat al sistemelor informatice (CISA) şi manager certificat în securitatea informatică (CISM). Costache a obţinut diploma de Executive MBA în Franţa la École Nationale des Ponts et Chaussées şi are o diplomă postuniversitară în Afaceri Internaţionale, acordată de Universitatea Edinburgh din Marea Britanie.

    BUSINESS Magazin: Este mai uşor sau mai greu să te impui ca lider, fiind femeie?
    Aurelia Costache: Nu cred că există discriminare în mediul de afaceri contemporan. Abilităţile de lider se dezvoltă în mediul în care lucrezi, iar o organizaţie care promovează valorile şi respectul pentru individ, aşa cum este KPMG, este propice pentru dezvoltarea unor astfel de abilităţi. Mai mult, liderii din ziua de astăzi trebuie să lucreze cu oameni care provin din culturi şi generaţii diferite şi să reuşească să-i aducă la un numitor comun pentru a lucra împreună pentru atingerea obiectivelor. Totodată, un bun lider îşi creşte o echipă de valoare şi are tot timpul în vedere planificarea succesiunii, astfel încât el, la rândul său, să poată merge mai departe. Toate aceste capabilităţi sunt trăsături care se potrivesc natural unei femei, care trebuie să îşi susţină copiii astfel încât aceştia să devină oameni de succes în societatea de astăzi şi specialişti mai buni ca părinţii lor.

    BUSINESS Magazin: Branduri preferate: parfum, haine, accesorii.
    Aurelia Costache: Parfumul “Poême” de la Lancôme se numără printre preferatele mele. Hainele şi accesoriile pe care mi le aleg trebuie să îmi susţină ritmul alert de viaţă astfel încât la finalul unei zile să fiu încă “în formă” ca şi la începutul zilei.

    BUSINESS Magazin: Destinaţii de vacanţă preferate.
    Aurelia Costache: Îmi place foarte mult Grecia, atât pentru peisaje şi istorie, dar mai ales pentru atmosfera pe care o creează locuitorii şi pentru specificul culinar. La fel de mult îmi place şi Italia pentru cultura şi civilizaţia pe care le reprezintă.


    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” prezintă interviuri cu reprezentantele de success ale mediului de afaceri românesc actual şi conţine profilul profesional a 100 dintre liderii feminini.

    Au experienţă, au putere, câştigă bine, sunt cochete şi se bucură de respectul celor din jur. Cuvântul lor este cel mai important sau printre cele mai importante în companiile pentru care lucrează. Cele mai puternice femei de afaceri din România sunt un segment aparte şi tot mai bine conturat dintr-o lume care, în mod tradiţional, a fost creată şi condusă de bărbaţi.

    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” – prima ediţie va fi distribuit gratuit abonaţilor BUSINESS Magazin şi va putea fi achiziţionat online din 9 aprilie la adresa www.bmag.ro/cataloage, la preţul de 25 de lei (TVA inclus).