Blog

  • Portugalia a descoperit o “gaură” în finanţele publice de peste un miliard de euro

    Potrivit băncii centrale, o evaluare a conturilor regiunii Madeira a arătat că autorităţile insulei nu au raportat datorii de 1,1 miliarde de euro în perioada 2008-2010. Impactul acestei descoperiri asupra deficitului bugetar este estimat la 0,3% din PIB, scrie cotidianul Wall Street Journal.

    UE şi FMI au pus la dispoziţia Portugaliei, în luna mai, un pachet de ajutor financiar de 78 miliarde de euro, după ce nivelul ridicat de îndatorare al ţării a cauzat creşterea până la un grad nesustenabil a costurilor de împrumut de pe pieţele financiare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 300.000 de unguri vor scăpa de datoriile în valută, spune guvernul

    Ungaria vrea să fixeze un curs de schimb la care forintul este cu 20% sub nivelul actual în cazul creditelor în franci şi euro pentru a-i ajuta pe cei care întâmpină probleme în a-şi ram­bursa datoriile. Cursul va fi fixat la 180 de forinţi/ franc şi la 250 de forinţi/euro comparativ cu cursul actual de 237,3 forinţi/franc şi 282,8 forinţi/euro. “Numărul celor care au economiile necesare şi care vor decide să plătească împrumuturile ar fi cuprins între 150.000 şi 300.000”, a afirmat premierul Viktor Orban, adăugând că numărul lor poate fi mai mare dacă debitorii vor fi ajutaţi de familie sau prieteni să scape de datorii.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cum arată noul model de metrou care va circula la Bucureşti. Metrorex cumpără garnituri de la spanioli

    “CAF a câştigat contractul. Anunţul oficial va fi făcut luni. Diferenţa de preţ faţă de celălalt competitor, Bombardier din Canada, este de 20 milioane euro”, a afirmat Udrişte prezent la un eveniment organizat de Complexul Energetic Turceni, la care ocupă un loc de membru în Consiliul de Administraţie. Contractul prevede posibilitatea achiziţionării altor opt garnituri de metrou. Primele treburi vor fi livrate în 2012. Contractul are o durată de 38 luni şi este finanţat printr-un credit de la Banca Europeană de Investiţii şi bugetul de stat. Trenurile au în total 96 de vagoane şi vor înlocui garniturile vechi de tip IVA. Achiziţia celor 16 trenuri este inclusă, alături de alte 21 de garnituri, în acordul de împrumut încheiat în 2009 de Guvern cu Banca Europeană de Investitii (BEI), de 395 milioane euro, pentru construcţia Magistralei V Drumul Taberei-Universitate.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Mona Neagoe, headhunterul care va supraveghea cel mai mare proiect de recrutare la stat “CEO privat la stat”

    Pedersen & Partners este o firmă de executive search prezentă în 41 de ţări, condusă pe piaţa locală de mai bine de cinci ani de către Mona Neagoe, absolventă a programului de MBA la IEDC – Bled School of Management (Slovenia) şi a Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul ASE. Compania pe care o conduce a avut anul trecut o cifră de afaceri de 825.000 de euro, în creştere cu 16% faţă de anul anterior, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe. Biroul de pe piaţa locală face recrutări şi pe plan internaţional pentru ţările din regiune.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Citeşte luni, 19 septembrie, în BUSINESS Magazin

    Cover Story: Şapte întrebări pentru viitorul CEO de la stat

    Frankfurt 2011: Aveţi încredere în maşinile eco?

    Economie: Şi dacă se sparge zona euro?

    Special: Statele Unite se sufocă

    BUSINESS Magazin apare lunea si poate fi cumparata de la centrele de difuzare a presei, la pretul de 4,9 lei.

    BUSINESS Magazin este revista de business care, intr-o maniera clara si accesibila, prezinta evenimentele cu adevarat relevante din mediul de afaceri din Romania si din lume. De cinci ani, evenimentele ce au impact asupra economiei si mediului de afaceri romanesc sunt reflectate cu acuratete in analizele BUSINESS Magazin, iar premiile obtinute in acesti ani sunt o recunoastere a valorii brandului BM.

  • Cum tratează poliţiştii românii din Franţa: Dacă ai un iPhone înseamnă că l-ai furat. Trei tineri au fost arestaţi

    Constantin, în vârstă de 34 de ani, a venit în Franţa în 2007, lucrează ca antreprenor, iar în octombrie 2010 a primit primul său titlu de sejur pentru zece ani. În 2010, soţia sa Georgiana a părăsit România pentru a i se alătura. Ea s-a înscris la un master de turism la Sorbonna, pe care l-a absolvit în mai 2011 şi a fost acceptată la un al doilea master, care îi va oferi posibilitatea de a obţine titlu de sejur în Franţa, în cazul în care îl va absolvi.

    Benjamin, cel mai bun prieten al lui Constantin, lucrează şi el ca antreprenor în construcţii şi şi-a început demersurile pentru a obţine titlul de sejur.

    Vineri, 3 iunie, ei s-au aflat însă în locul nepotrivit şi în momentul nepotrivit, când unui bărbat i s-a furat un iPhone pe terasa unui restaurant din Paris. Hoţii au folosit “tehnica petiţie”, respectiv ascunderea telefonului pus pe masă cu o foaie de hârtie şi sustragerea lui.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Wall Street jubilează după alianţa marilor bănci centrale

    Indicele Dow Jones Industrial Average a finalizat în creştere cu 1,66%, iar Standard & Poor’s 500 a avansat cu 1,72%, în timp ce Nasdaq Composite a câştigat 1,34%. Acţiunile financiare au crescut puternic, după ce Banca Centrală Europeană a anunţat măsuri coordonate împreună cu alte mari bănci centrale de a îmbunătăţi lichiditatea în dolari pe pieţele europene, înlesnind finanţarea în monedă americană a băncilor din zona euro. Indicele sectorului financiar a urcat cu 2,6%, iar cel al industriei cu 1,9%. Acţiunile băncilor au înregistrat cele mai mari pierderi în ultimele săptămâni, din cauza temerilor privind criza datoriilor de stat. Indicele S&P 500 este în scădere cu 10% faţă de nivelul din 22 iulie, când a început corecţia recentă, însă a câştigat 4,8% în această săptămână, cea mai bună de la începutul lunii iulie.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Tranzacţia anului în sectorul bancar: 435 mil. euro pentru 24% din BCR

    Austriecii de la Erste au reuşit după mai mult de un an de negocieri să convingă patru dintre cele cinci SIF-uri să le vândă acţiunile deţi­nute la BCR.
    Negocierile s-au încheiat miercuri-seară, când Erste, consiliată de bancherii de la Rotschild şi de avocaţii de la Ţuca, au bătut palma cu cele patru SIF-uri pentru un deal de circa 435 mil. euro în cash şi acţiuni. SIF Moldova, care nu a semnat acordul, are şi ea uşa deschisă pentru a vinde în aceleaşi condiţii.

    Tranzacţia, cea mai mare din acest an, a fost anunţată de ZF cu o zi înainte (vezi www.zf.ro: Erste pune pe masa SIF-urilor 600 mil. euro cash şi acţiuni).

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Rezidenţiatul se va desfăşura în şase centre universitare. În ce condiţii va avea loc concursul

    Ministerul Sănătăţii (MS) a stabilit condiţiile în care se va desfăşura anul acesta concursul de intrare în Rezidenţiat, care va fi organizat în 20 noiembrie. Una dintre noutăţile acestui an este că examenul se va desfăşura descentralizat, în centrele universitare din Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Tg. Mureş şi Timişoara. Potrivit MS, în sesiunea din 2011, absolvenţii universităţilor de medicină şi farmacie vor putea concura pe un număr de 3.810 locuri şi posturi, dintre care 2.998 de locuri şi 812 de posturi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mai multe companii au vrut să cumpere Facebook în trecut. Ce oferte a refuzat Mark Zuckerberg

    În 2006, cei de la Yahoo! au vrut să cumpere Facebook pentru 1 miliard de dolari, adică de 100 de ori mai puţin decât valoarea sa actuală. Atunci, 50.000 de utilizatori se înregistrau pe Facebook, iar numărul lor tot creştea. Aşa că Mark Zuckerberg, fondatorul companiei, a refuzat oferta, scrie BBC News.

    În prezent, Yahoo! are o valoare de piaţă de 18,2 miliarde de dolari, faţă de 100 de miliarde cât are Facebook.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro