Privită din spate, Cornelia Coman poate trece uşor drept o studentă care se pregăteşte de sesiune. De la înălţimea celor 12 centimetri de tocuri stiletto turcoaz, Coman vorbeşte cu jovialitate despre accidentul pe care l-a avut în ultima vacanţă, la munte. Nu despre profit, nu despre prime medii anualizate, nu despre capitalizări şi nici măcar despre “banala” criză. Cine nu o cunoaşte ar putea fi surprins când ar afla că, de fapt, doamna care îţi vorbeşte doar privindu-te în ochi este unul dintre cei mai puternici oameni din industria asigurărilor din România. La 36 de ani, este directorul general al ING Asigurări de Viaţă, liderul pieţei de profil; preşedintele Consiliului de Administraţie al ING Pensii, fondul cu cei mai mulţi participanţi; membru în Consiliul de Management al ING Group, din Olanda; preşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România şi vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare. Toată această acumulare de funcţii şi promovări şi, până la urmă, toată dezvoltarea sa profesională de până acum s-a întâmplat în 15 ani de zile, într-un ritm care a surprins-o chiar şi pe ea. Niciodată nu şi-a imaginat în ce se va transforma pasiunea sa autentică pentru “matematica aplicată în economie” şi actuariat. “Totul a venit foarte natural şi, deşi nu mi-am propus vreodată să ajung CEO, din cei 15 ani de carieră, 12 au fost în funcţii de management”, spune Cornelia Coman.
Ce a ştiut a fost că va lucra în sectorul serviciilor financiare. Era în anul al doilea la Facultatea de Cibernetică atunci când a trebuit să aleagă direcţia de specializare. Din momentul în care a dat deoparte matematicile teoretice în favoarea celor cu aplicabilitate în domenii precum economia, destinul profesional i-a fost oarecum pecetluit. Iar când s-a angajat, studentă fiind, la o companie de asigurări, i-a fost clar că a găsit locul cu care este perfect compatibilă. “Lucram în departamentul financiar, câştigam 500 de dolari pe lună, un salariu foarte mare pentru anul 1997 şi, în paralel, mă duceam şi la şcoală. Era frumos, dar pasiunea mea era actuariatul. Eu asta voiam să fac”, povesteşte Coman. Aşa că imediat cum a dat examenul de licenţă s-a dus la un interviu de angajare în sucursala Nederlanden din România, fosta denumire a ING Asigurări de Viaţă, sperând că există un loc liber în departamentul de actuariat. Nu a avut noroc din prima pentru simplul fapt că postul pe care şi-l dorea nu era disponibil, dar nici mult nu a mai durat până când “m-au sunat să-mi spună că, dacă mai vreau să mă angajez în departamentul de actuariat, există un loc liber. Vă daţi seama că am acceptat pe loc”.
În anul 1998, la doar 22 de ani, Cornelia Coman era, aşadar, actuar junior în ceea ce avea să devină cea mai mare companie de asigurări de viaţă din România şi îşi trăia visul cu ochii. “Câştigam de două ori mai puţin decât înainte, dar nu-mi păsa pentru că eram îndrăgostită de ceea ce făceam”, spune Coman. Primii ani petrecuţi în companie au fost marcaţi de influenţa lui Charles Brindamour, cel care ocupa funcţia de CFO şi care era pasionat, la fel ca şi Coman, de cifre, calcule şi evaluări. A fost primul său mentor şi cel care a încurajat-o să creadă în potenţialul său. A fost, în acelaşi timp, primul om care i-a arătat cum se lucrează într-o corporaţie, care sunt rigorile unei multinaţionale şi care sunt secretele unei industrii care în acea perioadă era destul de ermetică şi puţin cunoscută de public. “Mă simţeam ca Făt-Frumos. Acumulam în trei luni cât alţii în trei ani şi totul se mişca într-o viteză uluitoare, pentru că, deşi eram o companie mică în România, făceam parte dintr-un gigant internaţional, care impunea şi aici standarde la fel de ridicate ca oriunde în lume”, precizează Coman.
