Blog

  • Un avion Turkish Airlines a aterizat forţat în Germania după ce s-a spart un geam la cabină

    Avionul care efectua cursa Dusseldorf-Istanbul a fost deviat către Nürnberg, unde a aterizat la ora 6.58 GMT (9.58, ora României), a afirmat o purtătoare de cuvânt a companiei aeriene Turkish Airlines.

    Pasagerii au fost evacuaţi din aeronavă şi au fost transportaţi către terminal, pentru a aştepta următoarea cursă, în timp ce experţii au examinat avionul avariat, a precizat purtătoarea de cuvânt.

  • Prima ediţie a Festivalului Internaţional al Luminii Spotlight, între 23 şi 25 aprilie, în Bucureşti

    Scopul acestei acţiuni este acela de a se promova o mai bună înţelegere la nivel public şi politic a rolului central al luminii în lumea modernă, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

    Astfel, Primăria Municipiului Bucureşti organizează, prin ArCuB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, prima ediţie a Festivalului Internaţional al Luminii Spotlight.

    Festivalul va fi lansat printr-un concert susţinut de Robin and the Backstabbers şi Alternosfera, pe 23 aprilie, de la ora 20.00, pe strada Franceză din centrul istoric al Bucureştiului.

    Timp de trei zile, de la Biblioteca Centrală Universitară până la Piaţa Naţiunilor Unite, Calea Victoriei se va aprinde, transformându-se într-o expoziţie-gigant, iar spaţiile publice vor fi revitalizate prin intermediul instalaţiilor interactive şi al spectacolelor de lumini.

    Pentru a le prezenta bucureştenilor cele mai captivante instalaţii şi a le oferi o experienţă unică, ArCuB a lansat la începutul lunii martie un “call for projects” pentru tineri artişti, arhitecţi şi designeri. Au fost înscrise aproximativ 30 de proiecte inovatoare ce au la bază lumina şi tehnologii bazate pe lumină, cu accent pe interacţiunea publicului cu lucrarea.

    După procesul de jurizare, în cadrul căruia au fost analizate toate proiectele, s-a desemnat instalaţia câştigătoare: “Urban Neon Forest”, aparţinându-le lui Antonio Păun şi Thomas Herrera, studenţi ai Universităţii de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”.

    Proiectul câştigător îşi propune să transpună o simplă plimbare prin Centrul Vechi într-o experienţă neobişnuită: o promenadă printr-o “pădure de lumină”. Instalaţia va fi compusă din 80 de stâlpi de neon, dispuşi aleatoriu în faţa clădirii Băncii Naţionale a României, oferindu-le trecătorilor atât prilejul de a interacţiona cu obiectele arhitecturale, cât şi un spectacol urban original.

    Ideea festivalului a apărut din nevoia alinierii la manifestările similare din marile oraşe şi îşi propune să includă Bucureştiul în circuitul celor mai importante festivaluri de profil şi, în acelaşi timp, să îi ofere publicului larg un spectacol unic în România.

    De asemenea, Spotlight se bucură de un parteneriat puternic cu unul dintre cele mai cunoscute festivaluri de acest tip din Europa – Signal Festival din Praga, care, în acest an, va asigura prezenţa unor instalaţii inedite, cu dimensiune internaţională.

    Programul final şi harta Spotlight vor fi făcute publice în cel mai scurt timp.

  • Proprietarii de apartamente, prea optimişti în ianuarie, au redus preţurile cu 10,5% până în martie

    “În 2015, vânzătorii de apartamente din Bucureşti au solicitat în ianuarie preţuri cu până la 10,5% mai mari decât în luna martie. Optimismul proprietarilor de la început de an se poate explica prin faptul că în ianuarie, aceştia văd oportunitatea de a stabili un nivel mai ridicat al preţurilor apartamentelor, în contextul creşterii pieţei rezidenţiale din anul anterior. Pe parcursul lunii ianuarie, ei se confruntă cu realitatea pieţei, diferită de aşteptările lor. În prezent, piaţa rezidenţială a Capitalei este mai echilibrată din punctul de vedere al raportului calitate – preţ şi nu poate susţine creşteri mari la nivelul preţurilor”, au precizat consultanţii firmei.

    Potrivit HomeFinders, preţul mediu solicitat de proprietarii de apartamentele din zonele semicentrale, centrale şi de nord din Bucureşti era 76.000 de euro, însă în luna februarie, proprietarii au solicitat preţuri în medie cu 13% mai mici decât în ianuarie, respectiv de 66.500 de euro. În martie, preţul mediu a crescut uşor la 68.000 de euro, însă, raportat la preţul solicitat în ianuarie, acela de 76.000 de euro, acest preţ este cu 10,5% mai mic.

    O evoluţie similară a preţurilor din primul trimestru s-a înregistrat şi în anul anterior. Comparativ cu prima lună a anului, februarie 2014 a atras o scădere a preţului mediu solicitat de 8,21%. Astfel, în 2014, preţul median a scăzut de la 73.000 de euro în ianuarie la 67.000 de euro în februarie. Dar, comparativ cu trimestrul I 2015, tendinţa descendentă a preţurilor s-a menţinut şi în luna martie, când preţul median a scăzut la 65.000 de euro.

    “Deşi luna februarie a acestui an a atras o scădere semnificativă la nivelul preţurilor, preţurile medii ale apartamentelor din zonele semicentrale, centrale şi de nord au înregistrat o creştere de 2,68% în primul trimestru al anului 2015, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2014, de la 68.333 de euro anul trecut la 70.166 anul acesta. Astfel, pentru zonele centrale, semicentrale şi de nord se confirmă tendinţa uşoară de creştere a preţurilor solicitate de proprietari, înregistrată încă de anul trecut”, apreciază sursa citată.

    Fenomenul de optimism din luna ianuarie se regăseşte şi în zonele mărginaşe ale Bucureştiului, unde preţul median solicitat de proprietari în prima luna din 2015 a fost cu 4,44% mai mare decât preţul median la nivelul trimestrului. Dar, spre deosebire de zonele semicentrale, centrale şi de nord, acest segment de piaţă a înregistrat un trend descendent la nivelul preţurilor solicitate în primele trei luni ale anului comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Dacă preţul median al unui apartament situat într-o zonă mărginaşă a Capitalei era de aproximativ 53.000 de euro în trimestrul unu 2014, anul acesta, preţul mediu din primul trimestru este de 51.700 de euro, cu 2,45% mai mic.

    Optimismul vânzătorilor de apartamente la început de an se transpune şi în numărul de oferte scoase pe piaţă. În primul trimestru al anului 2015, cel mai mare număr de oferte s-a înregistrat în luna ianuarie, respectiv 3.879. Numărul de oferte a scăzut în luna februarie cu 18,89%, până la 3.146, iar în martie s-a consemnat o altă scădere, de 4,41%, comparativ cu februarie.

    Volumul de oferte înregistrat la nivelul întregii pieţe rezidenţiale a Capitalei în primul trimestru din 2015 a crescut cu 19,01% comparativ cu volumul ofertelor din aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, în primele trei luni ale anului 2015 au fost scoase pe piaţă 10.032 de apartamente.

    “Dacă optimismul de început de an al vânzătorilor de apartamente se poate observa la nivelul întregii pieţe rezidenţiale a Capitalei, trendul ascendent al preţurilor din primul trimestru al acestui an se manifestă doar în cazul apartamentelor din zonele semicentrale, centrale şi de Nord. Această evoluţie diferită a preţurilor mediane ale apartamentelor, solicitate de proprietari în trimestrul I, pentru zonele de la periferie versus zonele semicentrale, centrale şi de Nord, ne reconfirmă divizarea pieţei rezidenţiale a Capitalei în două segmente de piaţă cu evoluţii distincte”, a declarat Paul Ghinea, managing partner HomeFinders.

  • ING estimează o rată a inflaţiei de minus 0,3% în decembrie, după reducerea TVA la alimente

    “Luând în calcul o rată de transmitere conservatoare (asupra preţurilor – n.r.), de 75%, măsura fiscală va tăia 2,8% din inflaţie în iunie. O măsura similară aplicată pentru pâine a avut o rată de transmitere de circa 95% în prima lună de la introducere”, se arată într-o notă a băncii.

    Pentru finele anului 2016, ING estimează o rată a inflaţiei de 0,5%, de asemenea în scădere semnificativă faţă de o prognoză iniţială de 2,2%.

    Şi analiştii BCR au redus estimarea pentru inflaţia din decembrie 2015, de la 1,7% la 0,1%, anticipând că reducerea TVA va avea un efect pozitiv asupra consumului intern, în special pentru persoanele cu venituri mici.

    BCR se aşteaptă ca efectele scăderii TVA asupra inflaţiei să se diminueze pe termen mediu.

    “Estimăm că investitorii vor aprecia că reducerea TVA va avea un impact singular asupra preţurilor, dar nu va schimba proiecţiile pe termen mediu ale inflaţiei”, au declarat analiştii BCR într-o scurtă notă.

    Premierul Victor Ponta a anunţat marţi că taxa pe valoarea adăugată va fi redusă la 9%, din luna iunie, pentru toate produsele agro-alimentare, inclusiv la băuturi nealcoolice şi la servicii de alimentaţii publice. El a precizat că TVA va fi redusă la toate alimentele, fără diferenţieri, pentru o aplicare simplificată, dar şi la băuturile nealcoolice şi serviciile de alimentaţie publică.

    “Măsura a fost posibilă pe fondul încasărilor peste estimări la bugetul de stat din primul trimestru, de 3,3 miliarde de lei, generate de măsuri fără precedent pentru combatarea evaziunii fiscale şi de creşterea economică peste aşteptări. Prin urmare, menţinem neschimbată la 1,8% din PIB estimarea privind deficitul bugetar pentru 2015”, potrivit ING.

    Analiştii ING anticipează că reducerea TVA la alimente va avea în acest an un impact negativ asupra bugetului de aproximativ 2,9 miliarde de lei, peste nivelul de 2,44 miliarde de lei estimat de Guvern.

    În 2016, când autorităţile vor introduce noi măsuri de relaxare fiscală, impactul va echivala cu 1,5% din PIB, ceea ce ar urca deficitul la 3,3%, mult peste ţinta de deficit structural agreată cu Uniunea Europeană, de 1%, consideră analiştii ING, care se aşteaptă la noi negocieri pe tema deficitului între Guvern şi reprezentanţii UE.

    Guvernul estimează un impact asupra bugetului din 2016 de 5,17 miliarde lei.

    Pe de altă parte, măsurile de relaxare fiscală vor stimula creşterea economică, în special anul viitor.

    “Am revizuit estimările de creştere economică la 4,1% pentru 2016, de la 2,9% anterior, şi de la 3,1% la 3,3% pentru 2015”, se arată în nota ING.

    Analiştii ING estimează că BNR va menţine dobânda de politică monetară la 2% până la finele anului viitor, întrucât va considera deflaţia rezultată din scăderea TVA ca fiind temporară, dar va mai îngusta coridorul simetric format din ratele dobânzilor facilităţilor permanente în jurul ratei dobânzii de politică monetară înainte să înăsprească, începând cu anul viitor, controlul asupra lichidităţii de pe piaţa interbancară.

    Potrivit Băncii Transilvania, scăderea TVA va contribui la ajustarea preţurilor alimentelor şi la atenuarea evaziunii fiscale, însă economiştii băncii avertizează că măsura ar putea avea un impact mai puternic în economia reală decât cel estimat dacă se va reflecta asupra cererii de bunuri şi servicii realizate în România şi mai puţin asupra importurilor.

  • Marii retaileri: Reducerea TVA se va regăsi în totalitate în preţurile de la raft. Măsura va avea rezultate mult mai mari decât cele estimate

    Totodată, AMRCR speră că micşorarea TVA va fi aplicată cât mai curând şi pentru celelalte produse şi precizează că măsura Guvernului va avea rezultate pozitive, mult mai mari decât cele estimate de analiştii economici.

    “AMRCR consideră că reducerea TVA trebuie să ajungă în buzunarul consumatorului şi membrii asociaţiei şi-au manifestat disponibilitatea de a transferă această reducere în preţul final al produselor. Prin urmare, acesta va scădea cu cota aferentă redusă”, a declarat Dan Şucu, preşedintele AMRCR.

    El a adăugat că retailerii au avut de-a lungul timpului semnale din partea consumatorilor că majorarea TVA a fost cea mai mare greşeală economică a unui Guvern din ultimii 20 de ani.

    “Apreciem, aşadar, intenţia de a corecta o politică fiscală care a afectat deopotrivă consumatorul şi mediul de afaceri. Ne bazăm, de asemenea, pe promisiunea Guvernului de a micşora TVA la 20% şi pentru celelalte produse, astfel încât şi clienţii care vor să cumpere pantofi, îmbrăcăminte, obiecte sanitare sau mobilă să se bucure de calitate la preţuri accesibile”, a mai spus Dan Sucu.

    Membrii AMRCR precizează, de asemenea, că vor încerca să colaboreze cu prioritate cu acei producători care au înţeles importantă aplicării acestor măsuri pentru consumatorul final şi arată că cei care nu vor proceda la scăderea cotei de TVA se vor autoexclude din piaţă.

    Premierul Victor Ponta a anunţat marţi că taxa pe valoarea adăugată va fi redusă la 9%, din luna iunie, pentru toate produsele agro-alimentare, inclusiv la băuturi nealcoolice şi la servicii de alimentaţii publice. El a precizat că TVA va fi redusă la toate alimentele, fără diferenţieri, pentru o aplicare simplificată, dar şi la băuturile nealcoolice şi serviciile de alimentaţie publică.

    Guvernul îşi menţine totodată intenţia de a reduce cota standard de TVA la 20%, din ianuarie, după ce în primul trimestru al acestui an încasările la buget sunt de 5 miliarde lei în plus faţă de trimestrul similar de anul trecut.

    Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România a fost înfiinţată în anul 2003 şi are în acest moment următorii membri: Auchan, Billa, Brico-Depot, Carrefour, Cora, Dedeman, Domo Retail, Hornbach, Kaufland, Lidl, Mega Image, Metro Cash & Carry, Mobexpert, Penny Market, Praktiker, Profi şi Selgros. AMRCR este reprezentanta României la Eurocommerce şi membră a Confederaţiei Patronale “Concordia”.

  • VREMEA se încălzeşte. Prognoza meteo pentru joi şi vineri

    VREMEA ÎN ŢARĂ, joi, 9 aprilie

    Vremea va fi predominant frumoasă, iar valorile termice diurne vor marca o creştere faţă de ziua anterioară îndeosebi în vest şi sud-vest. Cerul va fi mai mult senin, exceptând prima parte a zilei când, în regiunile sudice şi sud-estice, vor fi înnorări şi izolat se vor semnala ploi slabe. La munte, mai ales pe creste trecător va fulgui. Vântul va prezenta intensificări în prima parte a intervalului în majoritatea zonelor, cu viteze mai mari în est, sud-est şi la munte, unde la rafală va depăşi temporar 55…60 km/h, apoi va diminua treptat în intensitate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 şi 18 grade, iar cele minime se vor încadra între -7 grade în depresiuni şi 8 grade în Dealurile de Vest. Pe arii restrânse se va forma brumă.

    VREMEA ÎN ŢARĂ, vineri, 10 aprilie

    Vremea va fi frumoasă şi va continua să se încălzească, regimul termic devenind apropiat de cel normal pentru această dată. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 grade în estul Transilvaniei şi 19 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime se vor încadra între -3 şi 8 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, spre -6 grade. Spre sfârşitul intervalului, pe arii restrânse se va semnala brumă, iar izolat vor fi condiţii de ceaţă.

    Joi, la Bucureşti, vremea va fi în general frumoasă şi va continua să se încălzească uşor faţă de ziua anterioară. Cerul va avea unele înnorări dimineaţa, când trecător vor fi posibile ploi slabe, apoi va deveni mai mult senin. Vântul va prezenta intensificări în prima parte a intervalului, apoi va diminua treptat în intensitate. Temperatura maximă va fi de 14…15 grade, iar cea minimă de 1…3 grade.

     

  • Fostul preşedinte al ANSVSA Vladimir Mănăstireanu este noul director al Asociaţiei Române a Cărnii

    Mănăstireanu este absolvent al Institutului Agronomic “Ion Ionescu de la Brad”, facultatea de Medicină Veterinară din Iaşi, doctor în ştiinţe medicale veterinare şi a absolvit mai multe cursuri de specializate în managementul instituţiilor publice şi legislaţie europeană.

    Mănăstireanu a fost deputat în legislatura 2004-2008 şi a deţinut funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţă Alimentară din iunie 2013 până în noiembrie 2014, ocupând mai multe funcţii în cadrul ANSVSA încă din mai 2012.

    Vladimir Mănăstireanu s-a alăturat Asociaţiei Române a Cărnii în decembrie 2014.

  • România a înregistrat, în februarie, cea mai mare scădere lunară a comerţului cu amănuntul din UE

    La nivelul UE, comerţul cu amănuntul a stagnat în luna februarie faţă de ianuarie, pe fondul scăderii cu 0,5% a vânzărilor de produse alimentare, alcoolice şi tutun, şi al creşterii cu 0,3% a vânzărilor de combustibil şi produse nealimentare.

    Datele Eurostat arată că Letonia a înregistrat cea mai mare creştere a comerţului în perioada analizată, de 1,2%, devansând Malta şi Slovenia, ambele cu un avans de 1,1%.

    România este urmată în topul celor mai mari scăderi lunare de Portugalia, cu un declin de 1,2%, şi de Spania, cu -0,7%.

    Prin comparaţie cu luna februarie din 2014, comerţul cu amănuntul din România a urcat cu 3,3%, marcând una dintre cele mai mici creşteri din UE.

    În termeni anuali, cel mai important avans a fost înregistrat în Luxemburg (10,2%), în timp ce Slovacia este singurul stat din UE în care vânzările retail au scăzut în februarie, declinul fiind de 0,3%.

    Comerţul cu amănuntul a avansat cu 3,6% la nivelul UE în februarie faţă de aceeaşi lună din 2014, datorită creşterii cu 5,5% a vânzărilor de combustibil şi cu 4,9% a vânzărilor de produse nealimentare.

  • ANT: Costul vacanţelor în România va scădea cu peste 10% din vară, după reducerea TVA la alimente

    “Costul vacanţelor va scădea cu cel puţin 10% din vară, şi când spun vacanţe mă refer nu doar la pachetul de cazare cu mic dejun, ci la cât cheltuieşte turistul în staţiune pe mâncare şi cazare”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Mirela Matichescu, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT).

    Ea a spus că scăderea se datorează atât reducerii TVA la alimentaţie, de la 24% la 9%, încâpând din iunie, cât şi scăderii taxei pe valoarea adăugată, tot la 9%, la pachetele turistice, aplicată de la începutul anului.

    Mirela Matichescu crede că toate restaurantele din staţiuni vor ieftini meniurile din luna iunie, lucru care se va resimţi în bugetul turiştilor, unde mâncarea ocupă cel mai important loc, alături de cazare.

    “Cu aceste reduceri sperăm să intrăm într-o competiţie reală cu concurenţii noştri, în special cu Bulgaria. Măsurile disciplinare din ultima vreme, însoţite de facilităţi fiscale, vor fi benefice pentru turismul românesc. Operatorii economici vor fi motivaţi să lucreze la vedere şi să marcheze totul pe casă”, crede oficialul ANT.

    Premierul Victor Ponta a anunţat marţi că taxa pe valoarea adăugată va fi redusă la 9%, din luna iunie, pentru toate produsele agro-alimentare, inclusiv la băuturi nealcoolice şi la servicii de alimentaţie publică. El a precizat că TVA va fi redusă la toate alimentele, fără diferenţieri, pentru o aplicare simplificată, dar şi la băuturile nealcoolice şi serviciile de alimentaţie publică.

    Guvernul îşi menţine totodată intenţia de a reduce cota standard de TVA la 20%, din ianuarie, după ce în primul trimestru al acestui an încasările la buget au fost cu 5 miliarde lei mai mari faţă de trimestrul similar de anul trecut.