Blog

  • Selena ia in calcul Romania pentru o fabrica de adezivi

    "Presedintele Grupului ne-a confirmat ca a luat in calcul Romania pentru achizitia, pentru un joint-venture sau pentru construirea unei fabrici de adezivi (n.red. adezivi sub forma de pasta). Nu va pot spune cand va fi luata decizia finala", a declarat administratorul Selena Romania, Dorin Spataru.

    Filiala locala a grupului polonez si-a propus obtinerea unei cifre de afaceri de 25 de milioane de euro in acest an, in crestere de la 19,5 milioane de euro in 2007, spumele poliuretanice avand o pondere de 65% in veniturile companiei pe plan local.

    Selena s-a listat in urma cu cateva saptamani la Bursa din Varsovia, Dorin Spataru precizand ca fondurile financiare obtinute in urma listarii la bursa poloneza vor fi folosite pebtru investitii in cresterea capacitatilor de productie si dezvoltarea retelei de distributie.

    "Planurile noastre presupun investitii de 80 de milioane de euro, dorim sa fim numarul unu pe plan mondial la productia de spune poliuretanice. Primul pas l-am facut deja prin achizitionarea producatorului turc Polyfoam", a mai spus Spataru.

    Polyfoam este unuil din cei mai mari producatori de spune poliuretanice din lume, avand o capacitate de productie anuala de 10 milioane de tuburi. Potrivit datelor prezentate de catre companie, 300 de milioane de tuburi de spuma poliuretanica sunt comercializate anual pe Glob, in Romania fiind folosite anual circa cinci milioane de tuburi.

    O noua clasa de spume poliuretanice

    Grupul Selena a decis sa inlocuiasca toate spumele sale poliuretanice cu un nou tip de produs, Romania fiind prima tara unde se va face aceasta inlocuire. "Renuntarea la tehnologia care permite emisii de MDI este un punct de cotitura pentru intreaga industrie europeana si locala. Este un avantaj care nu credem ca va fi atins de niciun producator european in urmatorii doi ani", a mai spus administratorul companiei Selena Romania.

    Noile produse vor face parte din gama Tytan O2, oficialii companiei precizand ca vechile produse vor fi inlocuite treptat, prin epuizarea stocului, in perioada iunie-august 2008. "Din cifra de afaceri tintita in acest an, aproximativ sase milioane de lei vor reprezenta vanzarile de Tytan O2", a declarat Spataru.

    MDI (diizocianat de difenilmetan) este o substanta continuta si emisa in utilizare de toate spumele poliuretanice in tuburi cu aerosoli existente la nivel mondial, Tytan O2 fiind primul produs cu 0% emisii de MDI. Potrivit reprezentantilor companiei Selena Romania, emisiile de MDI pot cauza astm bronsic si pot avea un efect cangerigen, din iunie 2009 urmand sa intre in vigoare restrictii privind emisiile MDI – potrivit normelor din legislatia europeana.

    Grupul Selena este al patrulea producator mondial de spume poliuretanice, avand zece fabrici in Polonia, Brazilia, Koreea, China, Italia sau SUA. Potrivit raportarilor preliminare, grupul a inregistrat vanzari consolidate de 140 de milioane de euro si un profit net de 9,5 mil. euro. Pentru 2008, compania estimeaza o cifra de afaceri consolidata de 168,5 mil. euro si un profit net de 12 mil. euro.

  • IKEA va deschide al doilea magazin local

    Cititi mai multe despre cel de al doilea proiect local al IKEA.

  • Omul si contul

    “Acum as face campania mult mai virala, nu la fel de spectaculoasa. Pana la urma, in mintea oamenilor ramane acelasi lucru: brandul Dacia”, afirma Razvan Varabiescu, managing director al Media Direction. Pentru industria de publicitate din Romania insa, prima campanie desfasurata prin intermediul blogurilor a fost un eveniment important, apreciaza el: “Daca acest proiect ar fi fost un insucces, ar fi fost clar ca piata nu este inca potrivita, ca internetul inca nu are aici penetrarea necesara sa suporte o astfel de promotie”.

    Dacia Renault Nissan se numara printre cei mai importanti clienti ai Media Direction, cu un buget de 25-30% din cifra de afaceri a agentiei, urmata de Wrigley, Mars si Pepsi, care reprezinta fiecare 10-15%. Varabiescu afirma ca multi dintre clientii din portofoliu sunt clienti vechi, cu care agentia lucreaza chiar si de zece ani. “La un moment dat, clientii nu te mai percep doar ca pe un furnizor de preturi de media, ci ca pe un partener cu care isi verifica anumite decizii de marketing si de business”, comenteaza managerul.

    Anul acesta, Media Direction a pierdut insa contul Star Foods in favoarea agentiei MediaCom, parte a grupului de comunicare Grey. Pierderea contului nu va afecta semnificativ afacerile agentiei, contul avand 2-3% din businessul Media Direction, afirma Varabiescu. Nu e singura agentie care a pierdut un cont in ultimele luni; printre companiile ale caror bugete de media sunt gestionate acum de alte agentii fata de cele de anul trecut se numara Romtelecom, Heineken, Raiffeisen Bank, Citroën, InBev, Petrom, Cosmote.

    Daca fostul director executiv Cristian Mucichescu a plecat la inceputul anului la Optimum Media Direction (OMD), in locul lui au sosit in agentie Ruxandra Stefan si Oana Stoenescu de la OMD, in functiile de new business director, respectiv group media director. Pentru ca ambele agentii fac parte din grupul international de comunicare Omnicom, s-ar fi putut crede ca a fost vorba de o rocada, insa Razvan Varabiescu spune ca nu a fost decat o coincidenta. “Pentru Cristi era o oportunitate pe care era firesc sa o accepte, iar Ruxandra anuntase dinainte ca va pleca. Eu o stiam de cativa ani, de cand lucrasem cu ea pentru licitatia Vodafone, aveam nevoie de un senior si am simtit o oportunitate sa o aduc aici.”

    Varabiescu crede ca interesant in industria media este sa realizezi in ce masura clientii sunt interesati sa lucreze cu o anumita agentie sau doar cu un om din acea agentie: “Aici cred ca intervine brandul companiei. Au existat conturi in care daca a plecat directorul de cont, dupa trei luni a plecat si contul acolo unde s-a mutat el. Aceasta e diferenta dintre un lider si un manager. Liderul pleaca cu toata echipa, in timp ce managerul ar trebui ca atunci cand pleaca, lucru in agentie sa decurga in ritmul sau firesc” .

    In 2006, cifra de afaceri a Media Direction a fost de aproximativ 35,5 milioane de euro, pentru ca pentru 2007, Razvan Varabiescu sa estimeze o crestere de 20% (pana la aproximativ 42 de milioane), iar pentru 2008 cu 25% mai mult fata de anul precedent, volumul de business al agentiei urmand sa treaca de 53 de milioane de euro. Razvan Varabiescu spune ca in functie de cifra de afaceri, Media Direction are o cota de piata de 8-9%. Despre profitul pe anul 2007, comparativ cu cel din 2006, afirma ca spera sa se pastreze in aceleasi marje.

    “Nu ma astept la fluctuatii majore. Nu se intampla lucruri majore astfel incat sa ne afecteze profitabilitatea. Cresterile de buget care s-ar traduce in cresteri de profit sunt contrabalansate de cresterile de salarii, de angajarile de oameni”, spune managerul agentiei care in 2006 a avut un profit de 700.000 euro. In afara de campania pentru Dacia, managerul tine sa aminteasca de locul intai obtinut la OMD PepsiCo Wolf Awards, un concurs desfasurat anual intre agentiile de media cu care lucreaza PepsiCo.

    “Este important pentru ca este un premiu dat de client, iar faptul ca acesta crede ca lucrarea ta este mai buna decat a castigatorului de la Cannes este mare lucru”, spune Varabiescu. Echipa din Ungaria, clasata pe locul al doilea dupa Media Direction, a fost premiata la Cannes, unde are loc cel mai important festival international de publicitate.

  • Cursa calutilor rosii

    “Venirea pe piete precum Romania nu va afecta imaginea marcii pe piete mature precum Germania, sau Marea Britanie. Acestea au ajuns la un nivel constant al vanzarilor si nu mai exista crestere. Cresterea vanzarilor vine exclusiv din tari emergente precum Romania”, spunea saptamana trecuta Luca di Montezemolo, presedintele Ferrari, una din cele mai exclusiviste si cunoscute marci auto sport.

    Di Montezemolo era prezent la deschiderea primului showroom Ferrari din Romania si in acelasi timp din Europa de Sud-Est, in Otopeni, in apropiere de aeroportul international Henri Coanda. Investitia de 5 milioane de euro in acest centru auto nu fusese insa efectuata de grupul italian, ci de Forza Rossa, o companie detinuta de oameni de afaceri locali (sotii Ion si Camelia Bazac) si de grupul italian Cefin.

    “In ultimii doi ani, vanzarile Ferrari in Europa de Est au crescut cu peste 100%, cea mai importanta prezenta a marcii fiind in Turcia. In Romania vrem ca peste patru ani sa vindem 40-50 de masini si vom limita numarul livrarilor, pentru ca strategia Ferrari presupune ca intotdeauna cererea sa depaseasca oferta”, declara foarte sigur pe el Luca di Montezemolo.

    Deschiderea centrului auto Ferrari, care include pe langa showroom si o zona de service, nu este un caz singular. Porsche Romania, reprezentantul grupului german Volkswagen, se pregateste sa inceapa in aceasta luna in mod oficial importul si comercializarea de automobile Bentley. “Pentru Bentley am obtinut licenta de service si am inceput operatiunile de reparatii inca de la finele anului trecut”, spunea recent Brent Valmar, directorul general al Porsche Romania, cel mai mare importator de pe piata. Compania va aduce in Romania si cealalta marca de superlux din cadrul grupului, Lamborghini, insa abia de anul viitor, cand va fi deschis un complex auto de mari dimensiuni dedicat marcilor Lamborghini, Porsche, Bentley si Audi Maserati, o alta marca italiana de lux, este prezenta de cinci ani in mod oficial pe piata interna cu un showroom, lista brandurilor de lux fiind completata de Maybach si Rolls Royce, reprezentate de importatorii grupurilor Daimler si, respectiv, BMW.

    Ce i-a atras pe importatorii auto sa deschida showroom-uri pentru marcile de lux, stiut fiind ca investitiile implicate sunt foarte ridicate, iar volumele de vanzari raman inca foarte mici? Raspunsul este oferit indirect de Ion Bazac, presedintele Forza Rossa, care estimeaza pentru acest an afaceri de aproximativ 3 milioane de euro, din care peste 60% va reprezenta activitatea de service si after-sales.

    Cu alte cuvinte, numarul mare de masini scumpe existente pe piata – aproximativ 60 de masini Ferrari inmatriculate in Romania, potrivit datelor Ministerului de Interne – aduce dupa sine o reducere a timpului de amortizare a investitiei intr-un centru integrat (cu showroom si service), stiut fiind ca pentru un dealer, cea mai profitabila parte a activitatii nu consta in vanzarea de masini, ci in operatiunile din service. Daca in general peste 70-80% din cifra de afaceri a unui dealer vine din activitatea de vanzare de masini si restul din piese de schimb si service, in cazul profiturilor, situatia este inversa. Nu este e mirare astfel ca importatorii Bentley, dar si Lamborghini sau Ferrari au decis sa acorde o atentie deosebita service-ului, chiar daca aceasta a insemnat in unele cazuri sa amane inceperea vanzarii de masini. Dar si vanzarea de masini va aduce profituri importante pentru dealeri, mai ales ca pe fondul cresterii puterii de cumparare, tot mai multi romani isi permit sa cumpere masini cu un grad de echipare superior.

    “In timp ce in Romania cel mai bine vandut model BMW este vehiculul de teren X5 in versiunea (cu toate echipamentele optionale), in tarile vest-europene vanzarile cele mai ridicate sunt intalnite la Seria 1, modelul de baza din gama constructorului german, echipat decent, doar cu strictul necesar, care desigur include toate airbag-urile posibile si sistem de control al stabilitatii”, explica Michael Schmidt, directorul general al Automobile Bavaria, fostul importator BMW si in continuare principalul dealer al grupului german pe piata romaneasca.

    Aceeasi idee apare si intr-o editie din ianuarie a Financial Times unde se vorbeste despre clientii din China – cel mai elocvent exemplu de piata emergenta. Practic, cei care doresc un Rolls Royce sau un Ferrari opteaza foarte rar pentru un model de baza, alegand aproape intotdeauna modelul de top, dar pe care doresc sa-l cumpere pe loc, desi ceea ce deosebeste cu adevarat aceste modele personalizate de unele de serie este timpul lung de asteptare.

  • Emisarul special Yahoo! in Romania

    Totusi, slujba l-a gasit pe el: bloggerul Bogdan “Bobby” Voicu este de anul acesta managerul Yahoo! in Romania. Negocierile cu Yahoo! au inceput in a doua jumatate a lunii februarie, cand Bobby Voicu (29 de ani), asa cum e cunoscut in internetul romanesc, a primit un e-mail de la Zhengxi Danard, product marketing manager al companiei pentru Europa de Est, cu o propunere de colaborare.

    Au urmat o discutie telefonica de aproape o ora cu Danard, expunerea catorva idei privind o serie de scenarii date de Yahoo! si o intalnire informala la Istanbul cu un alt manager din companie, Voicu fiind la acel moment in Turcia, ca parte a planului sau de a face inconjurul lumii anul acesta. Apoi a batut palma cu cei de la Yahoo!, la jumatatea lui martie, cu toate ca in contractul de angajare incheiat pe un an, cu posibilitate de extindere, este trecuta data de 21 aprilie, diferenta de aproape o luna insemnand timpul necesar pentru incheierea formalitatilor.

    “Nu imi cautam un job. Cei de la Yahoo! m-au gasit pe LinkedIn si m-au contactat”, spune Bobby Voicu, care nu a fost singurul candidat pentru postul de comunity manager pentru Romania, compania intrand in legatura cu mai multi bloggeri romani. De ce bloggeri? Yahoo! a avut in vedere un om cu experienta in online, care sa inteleaga aceasta piata din punctul de vedere al nevoilor utilizatorilor. In plus, aceasta persoana trebuia sa aiba capacitatea sa stabileasca o legatura cu utilizatorii, determinand astfel mai exact care sunt asteptarile privind serviciile.

    O abordare asemanatoare a avut Yahoo! si in Turcia, concomitent cu recrutarea lui Voicu, numai ca persoana angajata acolo intr-o functie similara are un trecut profesional in industria telecom, sugerand astfel varianta ca directia de dezvoltare ar fi mai degraba serviciile mobile. Pentru bloggerul roman, ultimele saptamani au fost destul de incarcate, intrucat a preluat deja responsabilitatea de creare a unei legaturi intre companie si utilizatorii din Romania si se ocupa impreuna cu Yahoo! de trasarea strategiei pentru piata online.

    In acest sens, Darren Patterson, business development manager pentru Europa, se afla in saptamana in curs la Bucuresti pentru a negocia parteneriate legate de planurile urmatoare ale Yahoo! in Romania, ceea ce inseamna ca portalul Yahoo.ro ar putea fi mai aproape de lansare decat se asteapta pe piata. “Deocamdata nu pot da foarte multe date despre ce vom face”, spune Voicu, care tine sa precizeze insa ca directia de dezvoltare a companiei nu este sa creeze un centru de cercetare in Romania, mai ales in contextul in care are deja unul in Israel si a deschis recent un altul in India, ci sa consolideze comunitatea de utilizatori Yahoo!. In fond, cea mai mare parte dintre romanii cu acces la internet folosesc serviciile companiei americane – Yahoo! numara peste 8 milioane de conturi active pentru serviciul de e-mail si peste 7 milioane de conturi pentru Yahoo! Messenger.

    Cel putin in perioada urmatoare, Bobby Voicu va ramane singurul angajat al companiei in Romania. Echipa responsabila de aceasta piata este formata din doi oameni, dar project managerul responsabil de aplicarea strategiilor, desi este romanca, s-a stabilit de mai multa vreme la Paris si se va ocupa de aceasta divizie de acolo. Decizia lui Voicu de a accepta postul a fost motivata pe de-o parte de prestigiul corporatiei americane, dar pe de alta parte si de faptul ca “incepusem sa ma plafonez in ce priveste proiectele pe care le desfasor”. Desi nu i s-a impus, bloggerul isi va diminua implicarea in blogurile pe care le detine, chiar daca aceasta inseamna de fapt ca incasarile sale lunare nu vor mai fi la fel de consistente ca pana acum. “Componenta financiara nu a fost pe primul loc, motiv pentru care am ajuns foarte usor la o intelegere. Negocierea pachetului salarial cu Yahoo! a durat mai putin de cinci minute, eu neavand experienta unei asemenea negocieri”, spune Bobby Voicu.

    Licentiat in finante, asigurari, banci si burse de valori, dupa ce a terminat Academia de Studii Economice Bucuresti a lansat o serie de bloguri si site-uri, atat in limba romana, cat si in engleza, facandu-se astfel cunoscut in blogosfera romaneasca, si a devenit ulterior consultant in domeniul online, cu specializare in blogging si social media. Pana acum, majoritatea veniturilor lui au provenit de la blogurile in limba engleza, insa in afara de blogul auto Autounleashed.com (gratie caruia Voicu a ajuns anul trecut primul blogger roman invitat oficial la un eveniment de catre o companie straina – in speta, de catre Chevrolet la Detroit), nu vrea sa faca public numele celorlalte, argumentand ca pana acum a avut experienta “clonarii” unor bloguri in engleza de catre romani.

    Privita din perspectiva Yahoo!, angajarea unui reprezentant este justificata de planurile companiei de a deschide un birou in Romania in 2009 si de a oferi aici continut si servicii localizate. “Bobby Voicu va fi vocea Yahoo! in Romania. Prin el, compania va intra in dialog cu utilizatorii din Romania, va identifica zonele care trebuie imbunatatite pentru a oferi un continut local si servicii mai bune”, a declarat pentru Ziarul Financiar Zhengxi Danard, product marketing manager al Yahoo! pentru Europa de Est.

    In ce priveste vanzarea de publicitate online, compania americana va continua sa fie reprezentata de agentia MediaCafe, existand posibilitatea unei colaborari intre agentie si Bobby Voicu. “Anul acesta, vanzarile de reclame Yahoo! in Romania ar putea ajunge de ordinul sutelor de mii de euro”, sustine Mihai Fanache, managing directorul agentiei de publicitate, in conditiile in care intreaga piata de publicitate online este evaluata pentru 2008 la o suma cuprinsa intre 12 si 15 milioane de euro.


    Proiectele lui Bobby

  • DTZ: 7.000 de persoane din Brasov isi permit o locuinta noua

    "Potrivit datelor Institutului National de Statistica, salariul mediu net in ianuarie a fost in Brasov de 308 euro, populatia activa fiind de aproximativ 139.000 de persoane. Din estimarile noastre si bazandu-ne pe salariul oficial de 308 euro, 4,95% din populatia Brasovului are un venit lunar net mai mare de 1.000 de euro, ceea ce ii califica pentru obtinerea unui imprumut de 60.000 – 70.000 de euro pentru achzitionarea unei noi case", se arata intr-un comunicat al companiei.

    Bazandu-se pe aceste date, consultantii DTZ Echinox estimeaza ca rata de absortie a locuintelor noi din Brasov este de 1.000 – 2.000 de locuinte anual, cererea fiind sustinuta de persoanele de pana in 40 de ani, care doresc in primul rand achizitionarea unei garsoniere, apartamentele de doua camere fiind urmatoarele in clasamentul preferintelor brasovenilor.

    Potrivit datelor companiei, numarul locuintelor din ansamblurile rezidentiale lansate in acest moment in Brasov depaseste 2.700 de unitati, preturile acestora fiind cuprinse intre 1.000 – 1.500 de euro pe metru patrat construit pentru apartamente si de 900 – 1.100 de euro pe metru patrat construit pentru vile.

    "Tranzactiile din real estate au inregistrat o tendinta de crestere din momentul integrarii in Uniunea Europeana. Inceputul lui 2007 a venit cu o majorare a preturilor de vanzare de 10-20% si se estimeaza ca majorarea se va mentine dar intr-un ritm ascendent mai lent", se mai arata in comunicatul DTZ Echinox.

  • Colliers lanseaza un indice imobiliar rezidential

    Indicele BREI (Bucharest Real Estate Index) va monitoriza evolutia preturilor apartamentelor din Capitala. "Daca pana acum majoritatea opiniilor legate de piata imobiliara din Romania erau bazate in principal pe zvonuri sau pareri personale, prin acest indice (n.r. BREI) dorim sa oferim celor interesati de aceasta piata dinamica un instrument obiectiv de analiza a evolutiei preturilor si tendintelor viitoare" a declarat Ilinca Paun, directorul departamentului Rezidential din cadrul companiei de consultanta Colliers International.

    Indicele BREI a fost realizat de o echipa de consultanti si analisti din cadrul firmei Colliers International coordonata de Calin Bucur care in ultimele opt luni s-a concentrat nu doar pe intelegerea mecanismele formarii preturilor apartamentelor in Bucuresti dar si pe gasirea unor formule de calcul al indicelui care sa reflecte in mod corect ponderea vanzarilor in anumite zone sau pe anumite tipuri de proprietati. "Am obtinut un indice care are la baza modul de formare al indicilor pietelor de capital din Europa dar care tine cont si de volumul si ponderile vanzarilor in anumite zone dar si de noile livrari de apartamente pe piata", afirma Calin Bucur.

    Ca si principalii indici bursieri, BREI are la randul sau opt indici secundari care monitorizeaza evolutia preturilor in cele 6 sectoare din Bucuresti cat si pentru apartamentele vechi din blocurile construite inainte de 1990 si pentru cele din proiectele rezidentiale noi construite in ultimii ani. Fiecare sector a fost impartit pe cartiere si pentru fiecare cartier au fost alese oferte si tranzactii din anumite zone care sa respecte un algoritm de calcul bazat pe ponderea vanzarilor in functie de calitate si pret. In realizarea indicelui, s-a tinut cont si de diferentele intre modurile de masurare si exprimare a suprafetelor dar si de alti factori care influenteaza pretul final pe metru patrat at apartamentelor, potrivit informatiilor prezentate de Colliers.

    BREI va avea ca data de pornire a analizei anul 2005 si va fi publicat odata pe trimestru., prima editia urmand sa fie lansata la sfarsitul lunii mai din acest an.