Potrivit lui Blejnar, încasările din accize au fost de 820 milioane de euro în primele nouă luni din 2008, de peste un miliard de euro în perioada similară a anului 2009 şi de 919 milioane de euro în intervalul ianuarie- septembrie 2010. “Creşterea accizelor în 2011 faţă de 2010 a fost de 3,5%”, a spus Blejnar, adăugând că majorarea încasărilor s-a datorat în primul rând scăderii contrabandei. Potrivit unui studiu al companiei de cercetare Novel Research, contrabanda cu ţigarete a ajuns în septembrie la 11,8%, în scădere cu 3,9 puncte procentuale faţă de nivelul de 15,7% înregistrat în luna iulie. Contrabanda a atins nivelul maxim, de 36%, în ianuarie 2010.
Blog
-
Iulia Timoşenko a fost condamnată la şapte ani de închisoare
“Tribunalul a decis să o declare pe Iulia Volodimirovna Timoşenko vinovată (…) şi să o condamne la şapte ani de închisoare”, a notat judecătorul în sentinţa sa, care îi interzice de asemenea opozantei să exercite funcţii oficiale timp de trei ani. “În ianuarie 2009, Iulia Timoşenko, fiind prim-ministru (…) şi-a folosit autoritatea şi prerogativele în scopuri infracţionale, comiţând acte care depăşesc clar drepturile şi autoritatea sa”, a afirmat anterior judecătorul Rodion Kireev. Judecătorul a început să citească verdictul în jurul orei 6.00 GMT (9.00, ora României), rezumând faptele reproşate acuzatei, judecată pentru abuz de putere în cazul semnării unor contracte în domeniul gazelor cu Rusia, în 2009.
-
Ce a găsit un tânăr în coletul în care trebuia să fie un telefon mobil comandat pe internet
Potrivit reprezentantilor Poliţiei Judeţene Ialomiţa, poliţiştii fac cercetări pentru identificarea făptuitorului şi recuperarea prejudiciului, existând un cerc de suspecţi în acest caz. “Tânărul a reclamat că în urmă cu aproximativ două săptămâni a făcut o comandă pe internet pentru un telefon mobil, iar la ridicarea coletului a constatat că în loc de telefon se afla o piatră. După ce partea vătămată a achitat suma de 1.300 de lei, a verificat coletul şi a găsit o piatră şi coli de hârtie acoperite cu bandă adezivă. Poliţiştii fac cercetări pentru identificarea făptuitorului şi recuperarea prejudiciului”, se arată într-un comuicat al Poliţiei Ialomiţa.
-
Ialomiţianu: Vom fi obligaţi să revizuim prognoza de creştere economică. Sperăm că nu prea mult
Gheorghe Ialomiţianu a declarat, marţi, la Cluj-Napoca, la o întâlnire cu contribuabilii din Cluj şi din judeţele învecinate, că autorităţile centrale nu vor pune în pericol politica de investiţii pentru a veni cu măsuri populiste, chiar dacă este an electoral. “Pentru 2012 am avut o prognoză de creştere economică discutată cu FMI între 3,5 şi 4 la sută. Sigur că ce se întâmplă pe pieţele financiare, ce se întâmplă în celelalte ţări, ne afectează şi pe noi. Exportul se face în Spania, Italia, Franţa, care au probleme, iar ieşirea din recesiune s-a bazat în mare măsură pe export. Vom fi obligaţi să revizuim prognoza de creştere economică şi să sperăm că nu prea mult. În 2012, dacă exteriorul nu ne furnizează veşti bune, să mergem pe politica de investiţii, să avem o creştere sustenabilă. Nu vom pune în pericol politica de investiţii pentru a veni cu măsuri populiste, chiar dacă este an electoral. Dacă nu vom reuşi să revenim cu salariile în 2012 sau procentul va fi mai mic, acest procent va fi datorită politicii sănătoase a Guvernului Boc de a da bani pentru investiţii”, a spus Ialomiţianu.
-
Băncile europene se aşteaptă ca liderii UE să le determine să-şi majoreze capitalul
Dexia a acceptat luni naţionalizarea diviziei bancare din Belgia pentru a primi 4 miliarde euro de la guvernul belgian şi pentru a avea acces la garanţii de stat de 90 miliarde euro pentru finanţarea atrasă în următorii zece ani. Salvarea Dexia creşte presiunile din sistemul bancar, guvernele din zona euro fiind îndemnate să consolideze băncile în contextul posibilelor şocuri care ar putea fi generate de accentuarea crizei datoriilor de stat din zona euro şi de frânarea creşterii economice globale. Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy au anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că vor pregăti, până la summit-ul G20 din 3-4 noiembrie de la Cannes, un plan de rezolvare a crizei şi de recapitalizare a băncilor, fără a oferi alte detalii.
-
Blejnar: Fumătorii sunt de vină pentru contrabandă
Blejnar consideră că acţiunea de epurare a vămilor, de la începutul acestui an, a avut efecte “exagerate, mulţi colegi având de suferit exagerat de pe urma campaniei de defăimare a instituţiei statului”. El a atras atenţia că accizele la tutun reprezintă 7% din bugetul de stat, iar plăţile din primele nouă luni ale acesui an au ajuns la 1,27 miliarde de euro, în creştere faţă de anul trecut (919 mil. euro).
-
Apel disperat al şefului BCE: Orice întârziere în recapitalizarea băncilor va fi dezastruoasă
“Este o chestiune de urgenţă ca toate autorităţile să acţioneze la unison, cu un angajament total pentru apărarea stabilitării financiare”, a spus Trichet în faţa Comisiei de Politici Economice şi Monetare a Parlamentului European.Şeful BCE a dat un verdict dramatic, care se conturase ca o ameninţare încă din ultimele săptămâni: băncile europene trebuie să fie recapitalizate. Şi cine să le mai recapitalizeze dacă nu statele. Problema este că multe bănci europene deţin poziţii sistemice pe mai multe pieţe, iar această interconectare sporeşte în mod periculos riscul de contagiune.”Deciziile trebuie luate şi trebuie luate foarte rapid. Mă aştept ca decizia (de recapitalizare) să fie luată cât mai curând posibil.” Este un apel fără precedent pe care Trichet în lansează guvernelor din Europa, în contextul în care Franţa şi Germania încă întârzie să iasă pe piaţă cu marele plan de salvare pe care l-ar fi discutat în weekend.
-
Bagdad: Nouă morţi şi peste 20 de răniţi în două atacuri cu bombă
Cele două explozii s-au produs la interval de cinci minute, la distanţă mică una de cealaltă, în cartierul Iskan, situat în vestul capitalei irakiene, a declarat o sursă din Ministerul de Interne. Prima bombă, ascunsă la marginea unui drum, viza civili, iar cea de-a doua avea ca ţintă poliţia, a precizat sursa. Ministerul Apărării a evocat la rândul său un bilanţ de nouă morţi şi 25 de răniţi, între care şi membri ai forţelor de ordine irakiene. Alte trei atacuri cu bombe comise în alte cartiere din Bagdad s-au soldat cu 12 răniţi, a mai afirmat Ministerul de Interne. Una viza o patrulă de poliţie, alta o maşină de civili, iar cea de-a treia s-a produs în apropierea unui garaj pentru autobuze, potrivit surselor.
-
Cele mai mari vânzări ilicite de ţigări sunt în vestul ţării
În zona vestică a ţării, nivelul la care ajung vânzările “negre” este de peste 37%, de câteva ori mai mare decât media naţională – 11,8%, spune Marcu, citând cele mai recente date ale Novel Research.
Contrabanda s-a aflat în ultimul an pe un trend descendent accentuat, după ce la începutul anului trecut se plasase la un nivel record: 36,2%. Un punct procentual recuperat de piaţa legală din contrabandă înseamnă 30 de milioane de euro taxe plătite la bugetul de stat.“Piaţa neagră poate fi impulsionată atât de factori psihologici cât şi de factori economici concreţi: cursul de schimb folosit la calculul accizei, inflaţia, transpunerea unor reglementări europene care presupun costuri suplimentare, nivelul veniturilor populaţiei dar şi creşterea cheltuielilor populaţiei în perioada de iarnă:, declară Gilda Lazăr, director corporate affairs & communication, JTI România.
-
Ce spun laureaţii premiului Nobel pentru economie despre supravieţuirea euro şi revenirea economiei mondiale
“Pentru supravieţuirea euro, zona euro trebuie să găsească o modalitate de împărtăşire a poverilor fiscale”, a declarat Sims la o conferinţă susţinută la Universitatea Princeton. Sims, profesor de economie la Universitatea Princeton, a adăugat că Banca Centrală Europeană are nevoie de o autoritate fiscală centrală în zona euro. Sargent a avertizat, la rândul său, că nu a găsit o soluţie simplă la criza economică mondială. “Încercăm să experimentăm în modelele noastre pentru a nu distruge lumea”, a arătat el.