Blog

  • Oprişan: Dragnea este victima propriilor decizii din partid

    “Când eu am spus că nu trebuie încălcate principii, pentru ca aşa este normal într-o ţară democratică, unii colegi de ai mei nu au fost de acord şi iată consecinţa. Atunci când încalci principii, trebuie să accepţi şi lucruri nedrepte din acest punct de vedere”, a spus Oprişan, venit luni la sediul PSD.

    Întrebat de presă la ce principii se referă, Oprişan a arătat că este vorba de principiul de nevinovăţie.

    Liviu Dragnea a anunţat, vineri, că a demisionat din postul de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, iar luni, în şedinţa Biroului Permanent al PSD, îşi va depune mandatul de preşedinte executiv al partidului, ca urmare a deciziei instanţei de a-l condamna în dosarul “Referendumul”.

    Consiliul Naţional al PSD a decis, în luna martie, ca membrii de partid sancţionaţi de instanţe să îşi piardă funcţia politică.

     

  • Doi militari din cadrul forţelor speciale ruseşti, capturaţi de batalionul Aidar în estul Ucrainei – VIDEO

    Într-o înregistrare video postată pe Internet, unul dintre militari – care spune că este membru al forţelor ruseşti de elită – declară în timpul interogatoriului că este un sergent din oraşul Togliatti, în regiunea Samara (centru), din Rusia.

    Moscova neagă acuzaţiile potrivit cărora trimite forţe să lupte alături de rebelii proruşi în estul Ucrainei.

    Însă recunoaşte că un număr de cetăţeni ruşi luptă împreună cu separatiştii în regiunile Lugansk şi Doneţk.

    Peste 6.000 de persoane au fost ucise în conflictul armat care a început în aprilie 2014, după ce rebeli proruşi au preluat controlul asupra unor zone vaste din cele două regiuni.

    Conflictul armat a izbucnit la o lună după ce Rusia a anexat Peninsula ucraineană Crimeea (sud).

    – “Brigada forţelor speciale”

    Un purtător de cuvânt militar ucrainean, Andrii Lîsenko, a anunţat duminică faptul că doi militari ruşi au fost capturaţi de către Batalionul Aidar, de voluntari, la Sciastia, în regiunea Lugansk.

    El a precizat că cei doi ruşi au fost capturaţi în apropierea liniei frontului, fără să ofere alte detalii.

    Parlamentarul ucrainean Anton Gheraşcenko a postat ulterior pe Internet o înregistrare video care pare să fie de la interogatoriul unuia dintre cei doi militari, rănit în lupte.

    Militarul se prezintă ca fiind Aleksandr Aleksandrov, un sergent din cadrul Brigadei a III-a a Forţelor speciale.

    El spune că a făcut parte dintr-un grup de 14 militari şi îl numeşte pe comandantul său şi pe adjuncţii acestuia.

    Înregistrarea video nu a putut să fie verificată din surse independente. Rusia nu a comentat în legătură cu această evoluţie.

    Ucraina, Occidentul şi NATO acuză în mod repetat faptul că trupe naţionale ruseşti sunt mobilizate în regiunile Doneţk şi Lugansk. Anul trecut, autorităţile de la Kiev au postat o înregistrare video în care apăreau paraşutişti capturaţi în regiune.

    La începutul săptămânii, activişti din cadrul opoziţiei ruse au publicat un raport, compilat de către Boris Nemţov, un critic al preşedintelui rus Vladimir Putin asasinat în apropiere de Kremlin, care dezvăluie că 220 de militari ruşi au fost ucişi în două bătălii majore, în estul Ucrainei.

    – Situaţia în estul Ucrainei

    De la armistiţiul din februarie, conflictul se află într-o perioadă de relativă acalmie, în pofida faptului că armistiţiul este încălcat frecvent.

    Confruntări armate continuă să aibă loc zilnic, luptele cele mai intense purtându-se zona oraşului port Mariupol.

    Guvernul de la Kiev afirmă că a pierdut total sau parţial controlul asupra a 28 de oraşe şi sate din februarie încoace.

    Amândouă părţile se acuză reciproc că se pregătesc pentru o nouă ofesivă.

  • Canada a câştigat Campionatul Mondial la hochei pe gheaţă

    Scorul pe reprize a fost 1-0, 3-0, 2-1.

    Golurile învingătorilor au fost marcate de Cody Eakin, Tyler Ennis, Sidney Crosby, Tyler Seguin, Claude Giroux şi Nathan MacKinnon, în timp ce pentru învinşi a înscris Evgheni Malkin.

    Canada, care nu a mai câştigat trofeul din 2007, a terminat competiţia cu zece victorii în tot atâtea meciuri.

    În finala mică, selecţionata Statelor Unite ale Americii a trecut, cu scorul de 3-0 (2-0, 1-0, 0-0), de formaţia Cehiei. Golurile învingătorilor au fost marcate de Nick Bonino, Trevor Lewis şi Charlie Coyle.

  • Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov într-un dosar de evaziune cu prejudiciu de 12,3 milioane de lei

    Potrivit unui comunicat transmis, luni dimineaţă, de Ministerul Public, procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fac cercetări într-un dosar penal privind fapte de evaziune fiscală şi rambursare ilegală de TVA.

    În acest dosar, luni dimineaţă au loc nouă percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Ilfov.

    ”În circuitul infracţional sunt angrenate 35 de societăţi comerciale româneşti, cu implicare în activităţi de tip media, prin care s-au stabilit, de către reprezentanţii acestora, impozite, taxe şi contribuţii, având drept rezultat obţinerea fără drept a unor sume sau restituiri de la bugetul general consolidat al statului. Activităţile cu caracter infracţional s-au derulat în perioada aprilie 2012 – martie 2014, existând indicii de săvârşire a faptelor de către mai multe societăţi comerciale cu obiect de activitate similar”, menţionează sursa citată, precizând că prejudiciul este estimat la 12.300.000 de lei.

  • Preşedintele Parlamentului ungar, îngrijorat de viitorul maghiarilor din România, critică UE privind dreptul la autodeterminare

    Kover consideră că nivelul relaţiilor dintre Ungaria şi România este atât de scăzut, încât viitorul comunităţilor maghiare din Transilvania este necesar să fie văzut cu “îngrijorare gravă”.

    În afară de o “susţinere substanţială”, Guvernul de la Budapesta încearcă să construiască relaţii economice care să ajute comunitatea româno-maghiară, a spus Kover duminică într-un interviu pentru postul public Kossuth Radio.

    Executivul condus de Viktor Orban vrea să se asigure că Europa nu aude doar vocea celor care recurg la forţă pentru aplicarea “drepturilor constituţionale la autodeterminare”, ci şi pe cea a celor care încearcă să folosească mijloace paşnice pentru a atinge acelaşi scop, a declarat preşedintele Parlamentului ungar.

    În opinia sa, atitudinea Uniunii Europene (UE) faţă de drepturile omului este “un pic distorsionată”, întrucât conducătorii blocului european sunt mai preocupaţi de “igiena mentală a puilor hibrizi de găină şi porcilor îngrăşaţi” decât de protecţia drepturilor comunităţilor la “autodeterminare” educaţională şi culturală.

    Tot în ceea ce priveşte “comunităţile ungureşti din vecinătatea apropiată”, Kover a lăudat ţări vecine ca Slovenia şi Croaţia pentru protejarea drepturilor comunităţilor maghiare. În Serbia, situaţia se îmbunătăţeşte oarecum, a apreciat el.

    Însă preşedintele Legislativului de la Budapesta a criticat Slovacia pentru că autorităţile consideră comunitatea maghiară drept un “risc la adresa securităţii naţionale”.

    Capacitatea de reprezentare a intereselor Ungariei este mai “proastă”, în multe privinţe, decât oricând altcândva în ultimii 25 ani, din cauză că Guvernul Orban a ales un drum către relansarea economică care a afectat interesele ţării în străinătate, recunoaşte Kover.

    Primul Guvern Fidesz din perioada 1998-2002 a fost, însă, în măsură să reprezinte interesele Ungariei cu “greutatea adecvată” în forumurile internaţionale, este el de părere. Dar, în ultimii patru ani, Cabinetul Orban a ales o cale prin care să pună ţara pe picioare – în urma “falimentării” Ungariei pe care Kover o atribuie fostului premier socialist Ferenc Gyurcsany – care a afectat anumite interese internaţionale, a insistat el.

  • Poker pe dezbrăcate cu maşinile

    Cercetătorii de la Carnegie Mellon University au pus la punct un program numit Claudico, iar acesta a jucat 80.000 de mâini cu patru jucători profesionişti de poker, Doug Polk, Dong Kim, Bjorn Li şi Jason Les. Premiul pentru oameni a fost de 100.000 de dolari; pentru maşină, nu ştiu.

    Oamenii de ştiinţă spun că pokerul a devenit un soi de benchmark pentru studiile privind inteligenţa artificială, „ceea ce a fost odată şahul“, zice unul dintre ei şi asta e o afirmaţie cu multe înţelesuri, care ar trebui să dea de gândit. Întrecerea a început pe 25 aprilie şi s-a terminat pe 8 mai; oamenii, trebuie să spun din capul locului, au câştigat, înregistrând un plus de 730.000 de dolari. Pare o sumă importantă, dar în timpul celor 80.000 de mâini jucate valoarea totală a mizelor a ajuns la 170 de milioane de dolari, bani virtuali, desigur, aşa că valoarea premiului se înscrie, în aceste condiţii, mai degrabă în marja de eroare. De fapt se poate spune că victoria este a maşinii; computerul a blufat şi a jucat în aşa fel încât cei patru profesionişti nu au putut descoperi în strategia sa vreo slăbiciune pe care să o exploateze.

    Ceea ce înseamnă, iarăşi spun, o victorie a computerului. Şi este acesta semnalul că se dezvoltă ceea ce economistul şi profesorul universitar Alex Tabarrok numeşte „inteligenţa opacă“, cu algoritmi care devin atât de sofisticaţi încât oamenii nu pot înţelege ce fac aceştia de fapt şi unde diferenţa dintre logică şi imbecilitate nici nu mai poate fi deosebită. În jocul de poker au fost mâini pe care Doug Polk spunea că nu le-a înţeles: „să mizezi 19.000 de dolari ca să câştigi 700 este ceva ce niciun om nu ar face“.

    Riscul de a pierde suma aceea mare de bani este prea mare, iar posibilitatea de a câştiga câteva sute nu justifică acţiunea. Dar asta este gândire tipic umană.

    Şi mai pot da un exemplu: este vorba de curierii de la UPS care sunt îndrumaţi de un algoritm pe numele său Orion. Iar experienţa este frustrantă pentru oameni, care nu pot înţelege logica software-ului, de ce sunt puşi să facă o livrare într-un cartier dimineaţă, să meargă apoi în alte zone şi să se întoarcă spre seară în primul cartier pentru o altă livrare. Probabil că sunt aici câştiguri în timp şi bani accesibile maşinii, dar pe care omul nu le înţelege. Şi din nou ne putem întoarce la diferenţa infimă dintre logică şi imbecilitate.

    În 1985 Gari Kasparov învingea fără probleme 32 de computere la şah. 11 ani mai târziu, învingea supercomputerul Deep Blue. Un an mai târziu, în 1997, IBM dubla puterea de calcul al lui Deep Blue şi Kasparov pierdea. Astăzi există în magazine programe care pot învinge un mare maestru fără probleme. Asta pentru că numărul de mutări posibile este, în şah, de 10 la puterea 40, iar numărul jocurilor posibile 10 la puterea 120. Imens dar limitat, totuşi. Puterea imensă de calcul a maşinii a depăşit talentul jucătorului uman. Iar şahul nu mai este acum un joc tocmai la modă, pentru că maşinile l-au dezbrăcat de mister; pentru că maşina te poate anunţa, rece, că te face mat în 10, 100 sau 200 de mutări. Gândirea tipic umană nu a mai avut loc.

    Şi mă gândesc că oamenii au ratat ţinta reală, o maşină care să joace şah sau poker nu ca o maşină, ci ca un mare maestru sau ca un profesionist.

    „Îndrăgostiţii“ lui René Magritte îmi par a ilustra bine tema.

  • Tripleta lui Toni Volpe: reţea, digitalizare, stabilitate

    Cu 11 ani în urmă, Toni Volpe s-a urcat într-un carusel din care încă nu a coborât şi care merge tot mai repede. Toni Volpe s-a urcat în caruselul Enel în Italia, unde a lucrat în divizia de strategie timp de doi ani, apoi a ajuns în SUA country manager la 32 de ani, în 2011 s-a întors la Roma şi a preluat o funcţie globală în HR, iar în 2014 a ajuns în România.

    Invitat la evenimentul Meet the CEO săptămâna trecută, Toni Volpe a rezumat cariera sa de până la 43 de ani, povestind că a ales să vină în România (putând să aleagă între două pieţe est-europene) deoarece businessul italienilor de pe piaţa locală conţine toate cele trei linii de dezvoltare vizate de compania-mamă.

    De când a intrat în echipa Enel, cariera lui Toni Volpe pare marcată de cifra trei: a schimbat trei joburi în cadrul Enel până să vină în România, a ales România pentru că aici este mixul considerat perfect de companie: distribuţie, vânzări şi producţie verde, iar anul când a venit în România a fost, pentru o persoană căreia îi plac provocările, unul marcat de trei provocări complicate. 2014, anul numirii lui Toni Volpe la cârma Enel în România, a fost anul când s-a anunţat (şi apoi retractat) vânzarea activelor Enel de pe piaţa locală într-o încercare de reducere a datoriilor acumulate la nivel de grup. 2014 a fost şi anul când Enel România a intrat în atenţia DNA pentru ceea ce a fost numit „scandalul facturilor dublate“, dar şi când Matteo Cassani, managerul care a supervizat procesul de achiziţie a companiilor Enel în România, s-a sinucis. 

    Toni Volpe preferă să nu comenteze despre evenimentele din 2014 şi să se raporteze la România ca la piaţa unde coordonează cel mai mare business din cariera sa de până acum. Enel are în România afaceri de peste un miliard de euro (în 2013, ultimul an când Enel a raportat indicatorii financiari locali, veniturile companiei ajunseseră la 1,12 miliarde de euro, cu o EBITDA de 289 milioane de euro). Pentru 2014, compania a raportat indicatorii doar la nivel de regiune, iar pentru primul trimestru din 2015 Enel România a raportat venituri de 265 de milioane de euro şi EBITDA de 64 de milioane de euro, în scădere cu 3,6%, respectiv cu 1% faţă de primul trimestru din anul trecut.
    Toni Volpe este al cincilea country manager al Enel România – după Brunello Bote, Matteo Codazzi, Claudio Zito şi Luca D’Agnese, italienii dominând bazinul de manageri din care Enel îşi alege reprezentanţii pe care îi trimite să îi conducă businessurile din toată lumea.

    „Eu sunt dintr-un oraş mic numit Montella, din Campagna, regiunea Napoli. Acolo am crescut, am mers la şcoală în oraş, până am terminat liceul, iar apoi familia mi-a dat două alegeri: să devin inginer sau doctor“, povesteşte Toni Volpe de unde a plecat şi a urmat Politehnica din Milano, urmând ca ulterior, în perioada 2001-2002, să meargă la Columbia Business School pentru a-şi completa studiile de management. În facultate a ales să facă inginerie economică, dar nu a lucrat niciodată ca inginer, mai ales că Bain, companie de consultanţă britanică, l-a recrutat pentru un internship încă de pe băncile facultăţii.

    „Nu ştiu de ce m-au ales pe mine. Norocul este o componentă importantă a vieţii. Reţeta lor era simplă: voiau oameni cu rezultate academice bune şi apreciau personalitatea, căutau oameni eclectici, care pot face trecerea uşor de la un domeniu la altul, deoarece într-o zi lucrezi în modă şi mâine în servicii financiare. Ei căutau oameni care să înveţe repede, iar eu sunt o persoană puternic orientată către detalii şi către învăţare accelerată, dar şi către înţelegerea aspectelor fundamentale a ceea ce se află în faţa mea. Caut lucrurile dificile, caut să îmbunătăţesc, să îmi las amprenta.“ A mers în armată după ce a terminat facultatea, iar, când a revenit, s-a angajat ca manager de logistică în Franţa, la Decathlon: „Decathlon era un loc unde mă gândeam că voi rămâne pentru mult timp: era un mediu dinamic, tânăr, unde oamenii tineri primeau responsabilităţi importante, învăţam şi limba franceză, dar Bain, care dispăruse din peisaj, m-a chemat înapoi la Milano şi m-a introdus într-un program pentru tineri consultanţi“.

    A revenit în Italia atras mai ales de ideea de a lucra în consultanţă, dar şi de salariul iniţial oferit de Bain, de 40.000 de lire anual (aproximativ 20.000 de euro). Povesteşte entuziast despre experienţa la Bain şi despre faptul că acolo a învăţat în primul rând metodologie („în consultanţă ajungi să înţelegi prin intermediul numerelor problemele cu care se confruntă compania şi modul cum poţi să îi oferi o soluţie clientului“), dar şi ce înseamnă cu adevărat lucrul într-o echipă: „Ce este important este că soluţia pe care o vei oferi e un proces consultativ – care se foloseşte de ideile tale, de ale clientului, de ale altor consultanţi, de ale unor experţi, e o pluralitate de surse care construiesc o soluţie. Oricât ai fi de deştept, nu ai cum să găseşti soluţia singur – cu cât înţelegi mai repede asta, cu atât este mai bine. Este important să valorifici ideile celorlalţi, la fel cum e important să îţi respecţi promisiunile“.


    Citiţi materialul integral în ediţia tipărită a Business Magazin, începând cu 18 mai.

  • Bogdan Aurescu participă, luni, la reuniunea comună a miniştrilor de externe şi ai apărării din UE

    Potrivit unui comunicat MAE remis MEDIAFAX, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, participă luni, la Bruxelles, la reuniunea comună a miniştrilor de externe şi miniştrilor apărării din statele membre UE (CAE-Apărare), urmată de reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE).

    Reuniunea comună CAE-Apărare are pe agendă teme ale Politicii de Securitate şi Apărare Comune (PSAC), miniştrii urmând să evalueze stadiul îndeplinirii sarcinilor stabilite la Consiliul European din 16 decembrie 2013, pe baza rapoartelor pregătite de Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Federica Mogherini, şi de comisarul european pentru piaţă internă, industrie, antreprenoriat şi IMM-uri, Elżbieta Bieńkowska. Discuţiile au ca scop pregătirea reuniunea Consiliului European din luna iunie 2015 dedicată PSAC.

    Totodată, oficialii vor avea prilejul unui schimb de opinii pe marginea documentului orientativ privind structura Revizuirii strategice, proiect pe care Înaltul Reprezentant Federica Mogherini îl va prezenta şefilor de state şi guverne europeni, la Consiliul European din 25 iunie 2015.

    Un alt subiect pe agenda reuniunii comune CAE-Apărare îl constituie evaluarea stadiului implementării deciziilor politice ale şefilor de state şi guverne europeni de la sesiunea specială a Consiliului European din 23 aprilie 2015.

    La dejunul comun de lucru al miniştrilor de externe şi ai apărării, cu participarea secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, vor fi discutate noile provocări de securitate din vecinătăţile estică şi sudică ale UE, precum şi modalităţile de consolidare a cooperării UE-NATO în acest context.

    În cadrul sesiunii Consiliului Afacerilor Externe (CAE), şefii diplomaţiilor europene vor avea un schimb de opinii privind ultimele evoluţii din cadrul Procesului de Pace din Orientul Mijlociu, inclusiv în contextul noului guvern din Israel.

    MAE informează că, în marja CAE, ministrul Bogdan Aurescu, împreună cu omologii europeni, va participa la reuniunea Grupului de prieteni ai Serbiei, în prezenţa premierului Aleksandar Vučić şi a ministrului de externe Ivica Dačić, precum şi la reuniunea Grupului de prieteni ai Ucrainei, la care va participa ministrul de externe ucrainean, Pavlo Klimkin.

  • Noaptea Muzeelor: 25.000 de vizitatori, la Cimitirul Bellu din Capitală – FOTO

    Noaptea Muzeelor rămâne un punct de interes în calendarul cultural al bucureştenilor, care, sâmbătă seară, au format cozi de câţiva metri în faţa instituţiilor muzeale. Ediţia din 2015 a Nopţii Muzeelor a fost una cu totul specială, pentru că a fost marcată de un protest pe care Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR), organizatorul evenimentului, l-a propus tuturor muzeelor din ţară, membre sau încă neafiliate organizaţiei. Astfel, câte o piesă valoroasă din instituţiile muzeale care s-au alăturat protestului a fost acoperită. Acest protest subtil şi inedit a avut scopul de a atrage atenţia publicului şi autorităţilor asupra situaţiei dramatice în care se află muzeele României.

    Totodată, protestul este o consecinţă a unui fenomen dramatic, respectiv faptul că, în ultimii zece ani, peste 110 sedii unde funcţionează muzee de tot felul şi zeci de mii de piese din colecţiile mai multor astfel de instituţii au fost deja retrocedate sau sunt în curs de retrocedare, după cum a declarat Dragoş Neamu, directorul executiv al RNMR, într-o conferinţă de presă organizată pe 8 mai, la sediul Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti.

    Pentru o seară, Capitala a avut şi un “cimitir vesel”. Astfel, în Cimitirul Bellu a fost pus în scenă concertul “Dolce Vita”, artişti ai Teatrului de Operetă şi Musical “Ion Dacian” încântându-i pe bucureşteni cu interpretări live ale celor mai frumoase momente din spectacole celebre de operetă şi musical. Totodată, după spectacol, vizitatorilor le-a fost propusă o “Întâlnire cu Joe Black”, film a cărui proiecţie a început la ora 22.30.

    Astfel, Irina Baianţ, Florin Budnaru, Ernest Fazekas, Adrian Nour şi Cătălin Petrescu, acompaniaţi de Orchestra şi Corul Teatrului de Operetă şi Musical “Ion Dacian”, au interpretat arii din spectacolele de operetă “Contesa Maritza”, “Silvia” şi “Prinţesa Circului”, de Emmerich Kalman, “Secretul lui Marco Polo”, de Francis Lopez, “Liliacul”, de Johan Strauss-fiul, precum şi melodii din musicalurile “Mizerabilii”, de Claude Michel Schonberg, “Jesus Christ Superstar”, de Steve Balsamo, “Notre Dame”, de Riccardo Cocciante, “Apocalipsa iubirii”, de Ernest Fazekas, dar şi din cea mai recentă premieră a Teatrului de Operetă, celebrul musical “Fantoma de la Operă”, de Andrew Lloyd Webber.

    În număr neaşteptat de mare, bucureştenii au venit să vadă mormintele unor personalităţi precum Mihai Eminescu, I. L.Caragiale, Liviu Rebreanu, George Coşbuc şi Vladimir Ghika şi au realizat fotografii cu plăcile comemorative. “E bine că au pus povestea”, a spus o doamnă, care s-a oprit să citească detalii despre familia Poroineanu.

    Potrivit site-ului dedicat evenimentului, printre piesele valoroase care au fost acoperite în semn de protest faţă de situaţia dramatică în care se află instituţiile muzeale s-au numărat tablourile “Tătăroaica”, de Nicolae Tonitza, la Artmark, şi “Panseluţe”, de Nicolae Grigorescu, la ArtSafari, bustul lui George Enescu, operă a sculptorului Ion Irimescu, la Muzeul de Artă “Vasile Grigore – pictor şi colecţionar”, un costum de academician, alcătuit din frac, sabie şi bicorn, purtat de George Enescu ca membru al Academiei Române, începând din 1933, la Muzeul Naţional “George Enescu”, şi Troiţa din Burluşi, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

    Ajuns în 2015 la a 11-a ediţie, Noaptea Muzeelor este unul dintre cele mai populare şi longevive evenimente culturale destinate publicului larg, sărbătorit la nivel european. Iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, manifestarea atrage anual în România sute de mii de participanţi. Noaptea Muzeelor are loc în fiecare an sâmbăta, în jurul datei de 18 mai – Ziua Internaţională a Muzeelor, sărbătoare instituită de International Council of Museums (ICOM).

  • FBI anchetează o ofertă suspectă de preluare a companiei de cosmetice Avon

    Informaţia a apărut anterior în Wall Street Journal, care a susţinut că ancheta FBI se află într-un stadiu preliminar.

    Comisia americană pentru burse şi valori mobiliare, care desfăşoară o anchetă civilă separată, a făcut schimb de informaţii cu FBI, potrivit unor surse apropiate anchetei.

    Firma s-a oferit să cumpere Avon pentru o sumă de aproape trei ori cât valoarea sa de piaţă. PTG Capital Partners a declarat că ar plăti 18,75 de dolari pe o acţiune Avon.

    Potrivit bazei de date a SEC, PTG aparţine Teritoriului Britanic din Oceanul Indian, un arhipelag situat între Africa şi Indonezia, fără populaţie civilă, potrivit CIA. Un purtător de cuvânt al Ministerului britanic de Externe a declarat că nu există un registru al companiilor în acest teritoriu.

    Avon a declarat că nu a primit nicio ofertă de preluare.