Blog

  • Olguţa Vasilescu: Toţi membrii PSD s-au opus demiterii/autosuspendării lui Dragnea, nu este corupţie

    Membrii PSD veniţi luni la sediul partidului au fost anunţaţi că nu va mai avea loc şedinţa Biroului Permanent Naţional, aşa cum era programat şi unde Liviu Dragnea urma să îşi depună mandatul de preşedinte executiv, şi că o decizie în privinţa lui Dragnea va fi luată miercuri, în Comitetul Executiv.

    Potrivit unor reprezentanţi ai PSD, la sediul partidului au avut loc, timp de două ore, doar discuţii informale între liderii partidului, membrii social-democraţi fiind informaţi ulterior că nu va mai avea loc şedinţa Biroului Permanent Naţional (BPN), iar o decizie în cazul lui Liviu Dragnea va fi luată în Comitetul Executiv, programat pentru miercuri, începînd cu ora 16.00.

    Înaintea discuţiei de luni, Dragnea a reiterat că nu renunţă la ideea de a-şi depune mandatul de preşedinte executiv al PSD, fiind o problemă de demnitate, chiar dacă mai mulţi colegi de partid au insistat să rămână în funcţie.

    Liviu Dragnea a anunţat, vineri, că a demisionat din postul de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, iar luni, în şedinţa Biroului Permanent al PSD, îşi va depune mandatul de preşedinte executiv al partidului, ca urmare a deciziei instanţei de a-l condamna în dosarul “Referendumul”.

     

  • Ponta: Dragnea a demisionat, dar membrii PSD nu au fost de acord, nu este corupţie

    El a susţinut declaraţia pe scările sediului PSD, explicând jurnaliştilor că nu merge în sala de presă deoarece nu au ce transmite în direct.

    “Am avut o discuţie cu colegii mei din Biroul Permanent Naţional şi absolut toţi nu au fost de acord cu demisia lui Dragnea şi, atunci, memrgem miercuri şi ne întâlnim în forum mai mare, în Comitetul Executiv Naţional. Situaţia este extrem de importantă, suntem sancţionaţi tot PSD-ul că l-am suspendat pentru Băsescu şi pentru referendumul din 2012, cei de la PNL s-au fofilat în stilul lor obişnuit şi nu mai ştiu nimic. Dragnea şi-a prezentat demisia şi toţi am spus că am fost PSD cu PNL care l-am suspendat pe Băsescu, nu l-a suspendat Dragnea singur pe Băsescu”, a spus Ponta.

    Întrebat cum este aplicată Rezoluţia PSD de sancţionare politică a membrilor de partid condamnaţi în instanţă, Ponta a răspuns: “Cred că ştiţi să citiţi limba română şi ştiţi că acea decizie se referă la fapte de corupţie”.

    Membrii PSD veniţi luni la sediul partidului au fost anunţaţi că nu va mai avea loc şedinţa Biroului Permanent Naţional, aşa cum era programat şi unde Liviu Dragnea urma să îşi depună mandatul de preşedinte executiv, şi că o decizie în privinţa lui Dragnea va fi luată miercuri, în Comitetul Executiv.

    Potrivit unor reprezentanţi ai PSD, la sediul partidului au avut loc, timp de două ore, doar discuţii informale între liderii partidului, membrii social-democraţi fiind informaţi ulterior că nu va mai avea loc şedinţa Biroului Permanent Naţional (BPN), iar o decizie în cazul lui Liviu Dragnea va fi luată în Comitetul Executiv, programat pentru miercuri, începînd cu ora 16.00.

    Înaintea discuţiei de luni, Dragnea a reiterat că nu renunţă la ideea de a-şi depune mandatul de preşedinte executiv al PSD, fiind o problemă de demnitate, chiar dacă mai mulţi colegi de partid au insistat să rămână în funcţie.

    Liviu Dragnea a anunţat, vineri, că a demisionat din postul de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, iar luni, în şedinţa Biroului Permanent al PSD, îşi va depune mandatul de preşedinte executiv al partidului, ca urmare a deciziei instanţei de a-l condamna în dosarul “Referendumul”.

     

  • Reuniune consultativă CE – Ucraina – Rusia privind implementarea Acordului de Asociere

    “Ministrul de Externe Pavlo Klimkin va lua parte la consultări tripartite cu privire la Acordul de Asociere, se va întâlni cu miniştrii de Externe în cadrul Grupului de prietenie cu Ucraina şi va participa la a 125-a sesiune a Comitetului Ministerial al Consiliului Europei (CoE)”, se arată în comunicat, citat de portalul Sputnik.

    Klimkin urmează, de asemenea, să îi întâlnească pe comisarii Johannes Hahn, însărcinat cu Politica de Vecinătate şi Extindere, Cecilia Malmstrom, însărcinată cu Comerţul şi Dimitris Avramopoulos, însărcinat cu Migrarea, Afacerile Externe şi Cetăţenia.

    Aceste reuniuni urmează să se concentreze asupra creării unei zone de liber schimb între UE şi Ucraina începând de la 1 ianuarie 2016, liberalizării regimului vizelor europene pentru cetăţenii ucraineni şi implementării înţelegerilor de la Minsk cu privire la criza din estul Ucrainei.

    De asemenea, Kievul şi Bruxellesul urmează să-şi alinieze poziţiile înainte de Summitul Parteneriatului Estic, care va avea loc joi şi vineri la Riga.

    Alături de Ucraina, din parteneriat mai fac parte fostele republici sovietice Republica Moldova, Azerbaidjan, Armenia, Belarus şi Georgia.

  • Ford, General Motors şi Fiat Chrysler au obţinut note scăzute într-un sondaj în rândul furnizorilor

    Cei trei mari producători auto americani din Detroit au obţinut printre cele mai scăzute scoruri într-un sondaj realizat anual de Planning Perspectives în rândul a 435 de furnizori, relatează MarketWatch.

    Cercetarea scoate în evidenţă cum relaţiile tensionate cu furnizorii pot avea un impact financiar asupra unui producător auto, părţile încercând să reducă cheltuielile operaţiunilor dar să asigure şi cele mai moderne tehnologii, pentru creşterea competitivităţii.

    Furnizorii în mod tradiţional oferă cele mai recente tehnologii producătorilor auto cu care au cele mai bune relaţii de colaborare.

    “Credem că managerii de la vârful producătorilor auto fac tot posibilul să îmbunătăţească relaţiile cu furnizorii, dar această politică nu ajunge în cadrul organizaţiilor până la cei care fac achiziţiile. Trebuie să fie motivaţi să îşi îmbunătăţească comportamentul faţă de furnizori”, a declarat John Henke, director general al Planning Perspectives.

    Fiat Chrysler Automobiles şi General Motors au obţinut 224 din 500 de puncte posibile din partea participanţilor la cercetare, ceea ce arată că au pierdut profituri operaţionale de 144 de dolari pe vehicul. În total, General Motors a pierdut 750 de milioane de dolari, iar Fiat Chrysler 661 milioane de dolari.

    Nissan Motor, cu un scor de 244 de puncte, a pierdut 131 de dolari pe vehicul, iar Ford, cu 261 de puncte, 116 dolari. Ambii producători auto ar fi putut avea profituri operaţionale mai mari cu 261 de milioane de dolari, respectiv 354 de milioane de dolari dacă relaţiile cu producătorii de componente ar fi fost mai bune.

    În total, cei patru producători auto analizaţi au pierdut profituri operaţionale de 2,03 miliarde de dolari.

    “Mai avem multe de făcut, dat am stabilit obiective clare şi am implementat instrumente pentru atingerea reciprocă a obiectivelor, cu furnizorii parteneri”, a declarat directorul de achiziţii al GM, Steve Kiefer.

    La Fiat Chrysler, directorul de achiziţii Tom Finelli a spus că grupul s-a reorganizat recent pentru a se concentra pe relaţiile cu furnizorii la nivel global.

    Reprezentanţii Ford şi ai Nissan nu au fost disponibili pentru comentarii.

    Toyota a obţinut un scord de 336 de puncte, iar Honda de 330 de puncte. În 2013, ambele companii au implementat măsuri de îmbunătăţire a colaborării cu producătorii de componente, din cauza punctajelor scăzute obţinut în acest sondaj.

  • Un oraş belgian de frontieră vrea să impună autorităţilor unei localităţi franceze să construiască un “zid împotriva romilor”

    Wattrelos, ca orice oraş francez cu peste 5.000 de locuitori, este obligat să prevadă o zonă de staţionare pentru nomazi. Municipalitatea intenţionează, astfel, să aloce un teren viran care să poată, după ce este amenajat, să găzduiască până la 24 de caravane.

    Problema este că oraşul Mouscron, de partea belgiană a frontierei, vrea să-i impună să construiască un zid care să garanteze liniştea locuitorilor săi.

    Terenul rezervat de către municipalitatea Wattrelos se află de-a lungul frontierei cu Belgia, iar municipalitatea din Mouscron, un oraş cu 56.000 de locuitori, vede cu ochi răi această nouă vecinătate.

    Alfred Gadenne, primarul (bourgmestre) din Mouscron îi cere lui Henri Gadaut, viceprimarul din Wattrelos, să construiască un zid de beton de 2,40 metri înălţime şi de peste 100 de metri lungime, astfel încât să “protejeze vederea şi tihna” belgienilor.

    Ridicarea zidului a provocat deja o polemică între susţinătorii construcţiei, opozanţii ei şi majoritatea – care nu s-a declarat împotrivă, dar care nu crede în eficienţa măsurii.

  • Învăţătoarea din Cluj care l-a făcut pe un elev “jumătate de creier”, cercetată de Poliţie

    Conform unor surse din rândul anchetatorilor, învăţătoarea a fost audiată, luni dimineaţă, la Secţia 2 de Poliţie din Cluj-Napoca, iar la ora transmiterii acestei ştiri sunt audiaţi, în calitate de martori, mai mulţi părinţi care şi-au retras deja copiii din respectiva clasă a Colegiului de Muzică “Sigismund Toduţă”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    “Poliţia s-a autosesizat, în 3 aprilie, cu privire la purtarea abuzivă a învăţătoarei, în urma mai multor materiale apărute în presă pe acest subiect. Pe numele învăţătoarei nu există o plângere penală făcută de vreun părinte. Învăţătoarea a fost audiată luni dimineaţă şi este cercetată pentru purtare abuzivă, iar în aceeaşi cauză au fost citaţi pentru audieri, ca şi martori, mai mulţi părinţi care şi-au retras deja copiii din clasa respectivă”, au declarat, corespondentului MEDIAFAX, sursele citate.

    Conform aceloraşi surse, audierile au început la peste o lună de când Poliţia s-a autosesizat pentru că “aşa sunt procedurile”.

    De asemenea, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj, Valentin Cuibus, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că învăţătoarea se poate întoarce la catedră, începând de luni.

    “În conformitate cu decizia luată de Consiliul de Administraţie al colegiului, în cadrul căruia a fost discutată situaţia învăţătoarei, aceasta se putea întoarce de astăzi (luni – n.r.) la catedră. Inspectoratul nu a fost anunţat de reprezentanţii Poliţiei că ar fi început o anchetă, însă în astfel de cazuri este normal să se întâmple aşa, noi suntem anunţaţi doar în situaţia în care se face trimitere în judecată, pentru că doar atunci noi putem suspenda cadrul didactic respectiv”, a declarat Valentin Cuibus.

    Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj a declanşat, la începutul lunii aprilie, o anchetă la Colegiul de Muzică “Sigismund Toduţă” din Cluj-Napoca, după ce o învăţătoare a fost înregistrată la ore în timp ce striga la un elev de şapte ani din clasa I şi îl făcea “nebun”, “tâmpit” şi “jumătate de creier”.

    Incidentele din clasa I de la Colegiul de Muzică “Sigismund Toduţă” s-au petrecut de-a lungul mai multor săptămâni, în timpul lunii martie, învăţătoarea fiind înregistrată cu un reportofon pus de tatăl unei eleve în ghiozdanul acesteia.

    Directorul Colegiului de Muzică “Sigismund Toduţă”, Vasile Sândean Ovadiuc, declara presei, în 1 aprilie, că şi la nivelul unităţii urma să se constituie o comisie de anchetă, după ce trei părinţi ai unor elevi de clasa I au depus reclamaţie direct la ISJ Cluj, fără să fie sesizată conducerea colegiului.

    Potrivit acestuia, învăţătoarea are o vechime de 27 de ani în învăţământ şi nu a mai avut abateri până acum.

    “După ce noi am aflat despre comportamentul învăţătoarei, la nivelul liceului a fost organizată o şedinţă cu părinţii, la care a participat şi învăţătoarea respectivă, iar aceasta şi-a recunoscut vina, motivând că a avut probleme în familie. Faptul că a avut acasă probleme nu îi dă niciun drept să folosească astfel de cuvinte. A şi fost monitorizată la ore şi nu a mai fost un astfel de comportament. Între timp, fetiţa care a realizat înregistrarea şi băieţelul care apare în înregistrare au fost mutaţi în luna martie de către părinţii lor la alte şcoli”, spunea directorul colegiului.

    El preciza că un părinte a solicitat instalarea camerelor video în clase pentru a preveni astfel de comportamente ale cadrelor didactice.

    La rândul său, tatăl elevei care a realizat înregistrarea cu reportofonul declara că nu este normal ca un cadru didactic să li se adreseze unor copii de şapte ani în modul în care a făcut-o învăţătoarea.

    “Fetiţa noastră ne spunea că nu mai vrea să meargă la şcoală pentru că învăţătoarea vorbeşte urât. Era traumatizată, am dus-o la psiholog. Le spunea că în perioada când ea lipseşte, copiii să stea ca sfinţii pe pereţi. Acum este la altă şcoală, este liniştită”, spunea tatăl fetei.

    În înregistrare, se aude cum învăţătoarea îl face “nebun”, “tâmpit” şi “jumătate de creier” pe un elev.

    “Mă, tu eşti nebun la cap, unde dracu ai văzut, de ce scrii zero, mă, băiatule? Mă, tu eşti normal la cap? Tu eşti întreg la cap, unde dracu ai văzut tu cu zero? (…) Tu nu îţi poţi reveni la nivelul colegilor tăi? Du-te naibii în pregătitoare, du-te în grădiniţă. Pleacă în pregătitoare. Incapabil să se concentreze. Mă, băiatule, tu eşti întreg? Unde îţi stă capul, vino dracului la catedră, să te păzesc ca pe un copil mic. Soarele cui l-a făcut de copil. Jumătate de creier. Vino aici cu scaunul să stai la masă, să fii supravegheat ca bebeluşii. Bebeluş”, spunea învăţătoarea.

    Aceasta i-a pus pe ceilalţi elevi să îi strige în cor colegului lor: “Trezeşte-te!”.

    “Încă aşa ceva nu mi-a fost dat să văd în viaţa mea. Mă mir că nu dormi pe masă, tu te culci noaptea? Văd că sforăi în continuare fără sunet. Să mor io dacă înţeleg ce vrei să spui, după ce Dumnezeu mai vii la şcoală, ca să ai de unde să mergi acasă? (…) Mă, tu eşti tâmpit de tot?”, se mai auzea în înregistrare.

    Săptămâna trecută, învăţătoarea a fost sancţionată, printr-o decizie a Consiliului de Administraţie al Colegiului de Muzică “Sigismnund Toduţă”, cu reducerea salariului cu 15% pe şase luni, iar în urma acestei decizii directorii instituţiei au demisionat, şi învăţătoarea, care fusese suspendată pe durata cercetării disciplinare, se poate întoarce la catedră.

    Potrivit unui comunicat, din 13 mai, al Colegiului de Muzică “Sigismund Toduţă” din Cluj-Napoca, directorul instituţiei a propus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al învăţătoarei.

    “În legătură cu cercetarea disciplinară a învăţătoarei Monica Chiorean, cu privire la săvârşirea unor abateri disciplinare, în urma prezentării raportului întocmit de Comisia de cercetare disciplinară, directorul instituţiei a propus sancţionarea cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al salariatei. Consiliul de Administraţie a hotărât prin vot secret respingerea propunerii, preferând sancţionarea învăţătoarei cu diminuarea salariului de bază cu 15% pe o perioadă de şase luni, conform dispoziţiilor art. 280, al. 2 din Legea nr. 1/2011. În aceste condiţii, directorii şi-au înaintat demisia către ISJ Cluj”, se arăta în documentul citat.

  • Genetica şi mobilierul de lux în aceeaşi ecuaţie

    La 34 de ani Cristina Iederan are la Cluj două magazine cu mobilier de lux şi se concentrează pe soluţiile de amenajare mai mult decât pe vânzarea efectivă, la bucată, a pieselor de mobilă. Tânăra antreprenoare spune că nu s-a îmbogăţit, dar nici nu se vede făcând altceva.

    Îmi place să compar mobilierul cu maşinile. Aşa cum există Dacia, Mercedes şi Bentley, la fel şi în cazul mobilierului există diferite categorii de produse, iar preţul reflectă calitatea lemnului, a designului, a manoperei, marca“, spune Cristina Iederan, care a fondat afacerea Home Couture, care operează două magazine cu mobilier de lux la Cluj, sub marca Lovely.

    „Antreprenoriatul mi se potriveşte pentru că întotdeauna am avut o fire independentă. De fapt, chiar aşa mă caracterizează prietenii: căpoasă şi independentă“, spune Cristina Iederan, care a ales să-şi clădească propria firmă în 2008, exact în momentul în care apetitul de cheltuială al românilor avea să se reducă drastic. A ales să rişte, să pună la bătaie banii familiei, propria siguranţă financiară şi deşi spune că a întâlnit nenumărate momente dificile, în care se întreba, de pildă, cum să găsească bani necesari pentru finanţare, „îmi place foarte mult ceea ce fac şi nu mă văd niciodată făcând altceva“.

    Absolventă a Facultăţii de Biochimie (2003), specializarea Genetică, a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, s-a angajat încă din ultimul an de studenţie, la recomandarea unei prietene, în cadrul unui showroom Franke, specializat în vânzarea de echipamente de bucătărie. „Firma la care lucram atunci a încercat ceva nou în anii de glorie în afaceri, perioada 2004-2005, adică să vândă şi mobilier de bucătărie, împreună cu echipamentele Franke. Decizie care s-a dovedit inspirată, fiind o abordare nouă pe piaţa din Cluj“, spune tânăra antreprenoare. Atunci a intrat în contact cu mobilierul de lux, „am descoperit o lume nouă a mobilierului importat din Italia, am trecut prin cursuri de marketing şi design“, iar showroomul Franke a devenit o franciză a afacerii Class, deţinută de antreprenoarea Camelia Şucu.

    „N-am practicat niciodată în domeniul în care am studiat, dar susţin şi acum cu toată convingerea că studiile în chimie pe care le-am absolvit mi-au fost de folos deopotrivă în cizelarea mea ca om, dar şi ca femeie de afaceri.“ Ideea de a se lansa în aventura antreprenoriatului i-a venit în vremea în care era angajată şi se gândea că are idei bune de pus în practică, pe cont propriu. „Tot bagajul de cunoştinţe necesar a fost acumulat la primul loc de muncă, de care m-am desprins uşor“, povesteşte clujeanca. Primii paşi au fost să stabilească relaţii cu mai mulţi furnizorii italieni despre care spune că, „în timp i-am cernut prin standardele calităţii, corectitudinii şi fair-playului“, astfel încât lucrează acum cu 10-12 firme producătoare.

    Despre investiţia iniţială, de circa 20.000 de euro, spune că a avut suportul părinţilor, dar că ulterior trebuie să creşti volumul de bani alocaţi şi pentru a finanţa afacerea a trebuit să vândă apartamentul în care locuia. În 2008 a încercat marea cu degetul şi a deschis un spaţiu de vânzare, cu o suprafaţă de 80 mp. În vara anului următor se muta într-un spaţiu de 100 mp pe unul din principalele bulevarde din Cluj-Napoca şi îşi aminteşte cu claritate că ziua deschiderii a fost una dintre cele mai călduroase din an, iar „soarele răzbătea cu toată puterea lui de iulie prin faţada de sticlă a magazinului, mobilat până în cel mai mic detaliu, în stil neoclasic, un amestec cald între clasic şi modern“. Pas cu pas antreprenoarea a crescut afacerea, iar 2014 a fost un an de investiţii susţinute.

    Pe lângă extinderea spaţiului de vânzare stradal, ajuns la 200 mp, pentru care a fost necesar un buget de investiţii de 20.000 de euro, Home Couture a făcut şi primul pas într-un centru comercial, inaugurând un magazin de 150 mp în Iulius Mall, în urma unei investiţii de 100.000 de euro. Numele ales pentru magazine este Lovely şi Iederan spune că s-a gândit la asocierea imaginii cu „o mică bijuterie de platină, ceva încântător, dar în acelaşi timp maiestuos“.

  • Alina Gorghiu, despre Frunzăverde: PNL discută astăzi despre toate ”situaţiile mai delicate”

    Întrebată despre situatia lui Sorin Frunzăverde, liderul din Caraş Severin pentru care s-a luat măsura controlului judiciar, Alina Gorghiu a răspuns: ”Vom discuta şi, ca în orice caz, statutul se va aplica şi în cazul domniei sale”.

    Copreşedintele PNL a anunţat că în cadrul şedinţei conducerii se va discuta despre ”toate situaţiile mai delicate pe care PNL le are”.

    Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus , vineri, punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând din 15 mai până în 13 iulie, faţă de inculpatul Sorin Frunzăverde, potrivit unui comunicat de presă al DNA.

    “În perioada cuprinsă între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2014, inculpatul Frunzăverde Sorin şi-a folosit influenţa pe care o avea în calitatea sa de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş Severin şi de vicepreşedinte al unui partid, asupra persoanei care avea calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean şi membru în acelaşi partid, în scopul obţinerii unor foloase necuvenite – respectiv să obţină, în al doilea tur de scrutin, un număr mai mare de voturi pentru candidatul formaţiunii din care făcea parte şi, implicit, să-şi consolideze poziţia în cadrul acestei formaţiuni politice, dar şi în plan administrativ, prin condiţionarea repartizărilor bugetare de rezultatul votului”, potrivit procurorilor anticorupţie.

    Anchetatorii susţin că Frunzăverde l-a determinat pe vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Ionesie Gheorghioni, să îi şantajeze pe primarii care au părăsit PNL, ameninţându-i că, dacă nu vor îl vor susţine pe candidatul Partidului Naţional Liberal, în turul doi al alegerilor prezidenţiale, nu vor primi alocări bugetare de la Consiliul Judeţean în anii 2015-2016.

    Sorin Frunzăverde este obligat să se prezinte în faţa organului de urmărire penală ori de câte ori este chemat, să meargă la Poliţia Municipiului Reşiţa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat, el nu are voie să plece din România decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului, are interdicţia de a se apropia de martorii din dosar şi să comunice cu aceştia direct sau indirect.

    Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin a fost, vineri, la Direcţia Naţională Anticorupţie, unde a fost audiat de procurori aproximativ patru ore.

  • Grecia se confruntă cu cel mai grav exod de inteligenţă de la moartea lui Socrate

    Grecia antică era odată un magnet pentru elita intelectualităţii mondiale. Învăţaţii vremii au contribuit, de la Atena, la dezvoltarea logicii, filozofiei şi până la politică, punând bazele civilizaţiei moderne, relatează MarketWatch.

    Dar în timp ce liderii actuali ai Greciei se luptă să încheie un acord pentru continuarea finanţării şi rambursarea datoriilor de peste 300 de miliarde de dolari, are loc o pierdere devastatoare a celor mai bine educaţi oameni din ţară, estimările variind între 180.000 şi 200.000 de persoane de la debutul crizei în 2010.

    În acest ritm, exodul echivalează cu circa 10% din personalul cu studii superioare, a spus Lois Lambrinidis, profesor de geografie economică la University of Macedonia.

    La nivel macroeconomic, fenomentul este un exod clar de inteligenţă, a arătat Nicholas Alexiou, profesor de sociologie la CUNY’s Queens College, care studiază problemele imigraţiei.

    Ceea ce diferenţiază exodul de inteligenţă de alte tipuri de migraţie este procentajul ridicat al persoanelor calificate şi educatre care părăsesc o ţară, a explicat Alexiou.

    Cu alte cuvinte, Grecea îi pierde pe “cei mai tineri, mai bine pregătiţi şi mai inteligenţi”, potrivit unui studiu realizat anul trecut de European University Institute.

    Potrivit studiului, 88% dintre cei care pleacă din Grecia deţin o diplomă universitară, iar dintre aceştia 66% au studii de masterat şi 11% studii doctorale.

    O proporţie de 79% dintre cei care au plecat din Grecia în timpul crizei aveau un loc de muncă dar au simţit că nu au niciun viitor în ţară (50%) sau oportunităţi profesionale (25%).

    Exodul de inteligenţă are implicaţii serioase pentru economia Greciei, într-o perioadă în care ţara a pierdut 25% din PIB de la debutul crizei, declin echivalent cu cel înregistrat de Europa Occidentală şi Statele Unite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

    Fenomentul are şi implicaţii fiscale, afectând veniturile din impozitele pe venit şi consum, între altele, dar şi asupra capacităţii ţării de a genera producţie de înaltă calitate, a spus Joan Vidra, fost analist la Moody’s, care conduce în prezent depertamentul de ratinguri suverane la ARC Ratings.

    Chiar şi în sectorul turismului, veniturile totale au scăzut cu 36%, în pofida creşterii numărului de vizitatori străini, potrivit unui studiu realizat de Endeavor, o organizaţie internaţională nonprofit care susţine antreprenoriatul.

    Situaţia s-ar putea înrăutăţi, având în vedere că circa 35.000 de tineri greci studiază în străinătate şi ar putea decide să caute un loc de muncă în afara Greciei.

    Potrivit unui raport al companiei de analiză Kapa Research, 70% dintre tinerii absolvenţi din Grecia vor să lucreze în străinătate, iar 10% caută în mod activ un loc de muncă în afara ţării.

    Cea mai populară destinaţie este Marea Britanie, urmată de Germania şi Olanda, potrivit studiului European University Institute.

    În funcţie de profesie, Marea Britanie atrage un număr mare de specialişti în domeniul financiar, profesioniştii în tehnologie merg în Statele Unite, inginerii în Orientul Mijlociu, iar profesioniştii în domeniul medical în Germania.

    Germania, cea mai mare economice din zona euro, este şi cea mai critică la adresa politicii bugetare a Greciei.

    “În timp ce Germania ţine în loc negocierile de salvare a Greciei, în unele privinţe profită de capitalul uman care pleacă din statul elen”, a declarat Natassa Rwmanou, profesor la Columbia University şi reprezentantă în SUA a partidului de guvernământ Syriza.

    Rata şomajului din Grecia era în ianuarie de 25,7%, de peste două ori mai mare decât media din UE, de 9,7%. Numărul tinerilor greci educaţi care au plecat din Grecia de la declanşarea crizei a urcat la 180.000, potrivit datelor Lambrianidis, care vor fi publicate luna viitoare în cadrul a două proiecte finanţate de London School of Economics şi Uniunea Europeană.

    Pe ansamblu, Endeavor estimează că 200.000 de greci cu vârste de până la 35 de ani au părăsit Grecia de la începutul crizei, în 2010. Este probabil ca numărul acestora să fie mai mare, întrucât analiza Endeavor include date până în 2013 inclusiv.

    Grecia nu este singura ţară afectată de migraţia inteligenţelor.

    Potrivit estimărilor, Portugalia a pierdut 428.000 de persoane calificate în perioada 2011-2014, respectiv 4,28% din populaţie, sau o persoană la fiecare cinci minute.

    În Irlanda, circa 200.000 de persoane cu vârste de 15-35 de ani au plecat din ţară în intervalul 2009-2014. Aproape jumătate din cei care au plecat au diplome de studii universitare.

    Spania a pierdut la rândul ei aproximativ o jumătate de milion de persoane până în 2013, iar ministrul Muncii, Fatima Banez, a spus că este “o pierdere de talente fără precedent”.