BusinessMagazin

Tag: opinie

  • Opinie Dan Armeanu: Aveţi toată puterea să schimbaţi ceva

    Alegerile nu au fost câştigate de o anu­mită ideologie politică, de un anumit pro­gram de guvernare, de o anumită cam­panie electorală, de calitatea oame­nilor politici sau de anumite promisiuni electorale, ci de criza economică şi măsurile dure de austeritate luate până acum. Criza economică nu a iertat pe nimeni, de la politicieni la oameni de rând, de la cei cu venituri mari la cei cu venituri reduse, de la marile companii la micii întreprinzători, de la bănci la debitori, toţi au avut de suferit mai mult sau mai puţin. După patru ani de criză în care au crescut cele mai importante impozite, datoria publică s-a dublat, veniturile au scăzut semnificativ, circuitele econo­mice s-au deteriorat, iar dezechilibrele structurale s-au accentuat, speranţele şi aştep­tările sunt foarte mari, iar câşti­gătorii sunt condamnaţi să reuşească dacă vor să supravieţuiască din punct de vedere politic.

    Ce ar trebui să facă actuala forţă politică pentru a schimba ceva?

    Mai multe pe zf.ro

  • Opinie Daniel Dăianu: BCE a salvat zona euro, până acum…

    Fapt este că Banca Centrală Europeană a ezitat să-şi asume funcţia de LLR o perioadă de timp. Intervenţii în sprijinul băncilor comerciale au fost cu ezitări şi pe termen scurt în primii ani de criză – temeri comprehensibile dacă ne gândim la statutul BCE şi tratatele UE. Viaţa a obligat totuşi BCE să intervină prin linii de finanţare speciale cu extinderea gamei de colaterale acceptate. O schimbare de fond în execuţia mandatului BCE a avut loc după venirea la cârmă a lui Mario Draghi. În ultimele luni ale anului 2011 situaţia zonei euro se complicase peste măsură, evenimentele se precipitau prevestind un deznodământ analog căderii băncii Lehman Brothers în toamna lui 2008; se putea ajunge la destrămarea zonei, cu efecte economice şi sociale incalculabile. Mărturisesc că atunci (în iarna 2011/2012) am pus la îndoială capacitatea instituţională (în UE) de a se acţiona; am şi semnat, alături de economişti şi politicieni europeni, o scrisoare deschisă dată publicităţii privind urgenţa unei intervenţii din partea BCE.

    Mai multe pe zf.ro

  • Opinie Cristian Hostiuc, ZF: De la devalizarea băncilor de stat s-a trecut la devalizarea internă şi privată a băncilor private. Care este mult mai mare, mai rea şi mai ascunsă. Plus că e dată cu parfum de lux

    Dacă în urmă cu 15-18 ani am văzut cum s-au devalizat băncile de stat – Bancorex, Banca Agricolă şi câteva bănci private, cu acţionari români, fie de stat, fie privaţi – Banca Dacia Felix, Albina, Bankcoop, Credit Bank, Banca Internaţională a Religiilor, Banca Turco-Română, Banca Română de Scont – acum ies la iveală scheleţi ascunşi în bănci private, cu acţionari privaţi străini – grupuri financiare internaţionale. Aici nu s-ar fi gândit nimeni să caute prin dulapuri, având în vedere reputaţia afişată şi susţinută aproape în orice discurs. Devalizarea a ajuns şi la ei. Întrebarea este cât s-a ştiut şi până la ce nivel. Acţionarii, din afară, cereau cotă de piaţă şi profit şi li s-a oferit. Dar niciunul dintre acţionari, fie că se află la Viena, Paris, Atena, Londra, nu şi-a pus problema ce se află în spatele creşterii exponenţiale a creditării. Sau nu-şi pune problema acum ce se află în spatele vânzării creditelor la discount-uri de 50-98%.

    Mai multe pe zf.ro

  • Un televizor Apple?

    De mai mulţi ani se vorbeşte că Apple ar avea intenţia să intre pe piaţa receptoarelor TV. Desigur, tot de mulţi ani există Apple TV, care însă nu este un televizor, ci doar un “media center” – un mod ceva mai sofisticat de a spune “set-top box”, adică un aparat care se conectează la o sursă de programe (în acest caz Netflix şi iTunes) şi le afişează pe ecranul televizorului. Anul acesta, Apple TV a fost din nou îmbunătăţit prin suportul pentru Full HD, preţul a rămas la 99 de dolari, însă produsul şi-a continuat evoluţia comercială modestă şi n-a reuşit să se aşeze foarte bine în ecosistem.

    Dar, în ultima vreme, există numeroase indicii că interesul Apple pentru piaţa televizoarelor este real. În biografia lui Steve Jobs, acesta povesteşte că a schiţat odată o interfaţă pentru televizoare. Nu demult, Tim Cook a confirmat într-un interviu “interesul intens” pentru acest domeniu, însă nu a oferit niciun fel de amănunte, în vechea tradiţie a secretomaniei Apple. A fost nevoie ca jurnaliştii de la Wall Street Journal să între în posesia unor informaţii din zona asiatică pentru ca zvonul să capete consistenţă:

    Apple lucrează împreună cu taiwanezii de la Foxconn şi cu japonezii de la Sharp la proiectul unui televizor. Având în vedere că Foxconn a cumpărat recent o parte din Sharp şi a obţinut controlul total asupra fabricii din Sakai (Japonia), avem indicii suficiente ca să speculăm că televizorul proiectat va fi unul de mari dimensiuni (probabil 60 de ţoli) şi ecranul va fi LCD. Sursele WSJ spun că încă nu este un proiect formal şi se află doar în primele etape de testare, aşa că nu trebuie să ne aşteptăm prea curând să vedem în vitrine un televizor sub brand Apple. În plus, există şi posibilitatea ca Apple să renunţe la proiect (s-a mai întâmplat).

    Oricum, jurnaliştii l-au botezat deja “iTV” (deşi marca este deţinută de compania engleză ITV) şi remarcă faptul că mişcarea ar fi îndrăzneaţă, în condiţiile în care piaţa este în declin (dificultăţile lui Sony o dovedesc), iar relaţiile Apple cu companiile de cablu americane sunt, în cel mai bun caz, reci. Pentru ca un astfel de produs să aibă succes e nevoie să fie cu totul şi cu totul deosebit (dacă nu revoluţionar), iar maşinăria de marketing de la Apple să funcţioneze la capacitatea maximă, aşa cum a mers la lansarea iPhone şi iPad. Aici ar fi fost de mare folos carisma lui Steve Jobs.

    De fapt, ce poate face Apple atât de special, dincolo de integrarea nativă a funcţiilor oferite de Apple TV? În primul rând, să ofere la cea mai înaltă calitate tot ce oferă un smart-TV de vârf actual (inclusiv DVR integrat), o interfaţă ergonomică în stilul consacrat şi, partea cea mai grea, să fie mai mult decât un televizor. Să impună un nou mod de a recepta televiziunea. Jurnaliştii de la Mashable au întocmit deja un set de cerinţe pe care iTV ar trebui să le îndeplinească.

    Printre acestea, un loc special îl ocupă “telecomanda universală”, care trebuie să fie un iPhone sau un iPad, iar Apple deţine deja un patent pentru această tehnologie, precum şi o aplicaţie specializată. Însă această aplicaţie trebuie să fie mult dezvoltată, astfel încât să includă cel puţin un ghid al programelor şi, foarte probabil, un sistem de recomandări şi eventual socializare cu alţi telespectatori. Siri şi-ar găsi firesc locul aici, iar Apple mai deţine un patent legat de interfaţa prin gesturi (de genul Kinect). O altă funcţionalitate menţionată se referă la comunicarea cu aparatele iOS de prin casă.

    Desigur, a pune pe ecranul televizorului un film de pe un iPad este deja banal (prin AirPort), aşa încât cerinţa este pentru sensul invers: un program TV să poată fi vizionat şi pe un iPad sau iPhone. În fine, iTV trebuie să fie “all-in-one” în privinţa conţinutului, adică să reunească toate sursele, începând de la YouTube, trecând prin iTunes şi Amazon, Netflix sau Hulu şi terminând cu obişnuita televiziune prin cablu.

    Cu siguranţă, prezumtivul iTV va încerca să se integreze în ecosistemul Apple, ceea ce va duce concurenţa în zona platformelor software. Iar Google (prin Android) şi Samsung nu vor avea altă şansă decât să intre în joc şi, probabil, într-un nou război.

  • Opinie Sorin Pâslaru: Un semnal prost: a început goana după funcţii la nici 24 de ore de la instalarea la putere

    Aşa de bine a fost sfătuit acel preşedinte, că după patru ani nici nu a mai candidat. La mai puţin de 72 de ore de la câştigarea alegerilor cu o majoritate covârşitoare, singurul mesaj care vine dintre USL este bătaia surdă pe posturi bine plătite. Astfel, nu era cea mai mare grijă a pieţei financiare din România desfiinţarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, a Comisiei de Valori Mobiliare şi a celei de Pensii Private şi reunirea lor într-o singură instituţie, dar după opt ani de opoziţie, 2004-2012, nici o nu mai puteau aştepta “cadrele”. Prea mari sunt salariile vehiculate – pornind de la 5-6.000 de euro net lunar în cazul CNVM şi CSSPP şi până la 20.000 de euro pe lună în cazul CSA – ca să nu fie o atracţie. Sigur, alibiuri se pot găsi – convergenţa instituţională cu Uniunea Europeană, economiile care pot fi făcute sau dezvoltarea redusă a celor trei pieţe, care se ridică la doar 10% din activele întregului sector bancar.

  • Opinie Octavian Bădescu: (Re)Construcţia “dreptei” – între necesitate istorică şi impostura formelor fără fond

    Dar cine sunt de fapt acesti oameni care se grabesc sa “reconstruiasca dreapta” si ale cui interese le pot dansii reprezenta? Sunt ei cumva reprezentanti relevanti ai mediului de afaceri, sunt oameni care au condus echipe spre profit in cariera lor antreprenoriala sau manageriala? Sunt oameni cu credibilitate in zona de business datorita indelungatei lor experiente de succes, la cel mai inalt nivel in mediul antreprenorial sau corporatist? Sunt oameni care prin deciziile lor politice au aparat interesele intreprinzatorilor sau ale celor care lucreaza pentru acestia? Sunt oameni care incontestabil au adaugat valoare si au si generat resurse prin taxe si impozite pentru redistribuirea de care cu certitudine s-au ocupat? Sau sunt cumva oameni care, in cvasi-intreaga lor cariera, au beneficiat de, ori au decis doar redistribuirea unor resurse create de altii? Indiferent de cat respect am avea pentru abilitatile politice ale dansilor, pentru dedicare inspre binele tarii, pentru orice mai doriti, dar cata credibilitate pot avea pentru electoratul cu vederi “de dreapta”, pentru manageri, pentru antreprenori, pentru oamenii din esaloanele 2 si 3 ale mediului de business corporatist, oamenii din prima sau a 2-a linie a ARD? In egala masura – pot fi relevanti pentru “dreapta” actualii lideri de prim-plan ai PNL? Sau cei din esalonul 2? Din pacate, mult prea putini dintre toti acestia.

    Mai multe pe zf.ro

  • Opinie Octavian Bădescu: (Re)Construcţia “dreptei” – între necesitate istorică şi impostura formelor fără fond

    Dar cine sunt de fapt acesti oameni care se grabesc sa “reconstruiasca dreapta” si ale cui interese le pot dansii reprezenta? Sunt ei cumva reprezentanti relevanti ai mediului de afaceri, sunt oameni care au condus echipe spre profit in cariera lor antreprenoriala sau manageriala? Sunt oameni cu credibilitate in zona de business datorita indelungatei lor experiente de succes, la cel mai inalt nivel in mediul antreprenorial sau corporatist? Sunt oameni care prin deciziile lor politice au aparat interesele intreprinzatorilor sau ale celor care lucreaza pentru acestia? Sunt oameni care incontestabil au adaugat valoare si au si generat resurse prin taxe si impozite pentru redistribuirea de care cu certitudine s-au ocupat? Sau sunt cumva oameni care, in cvasi-intreaga lor cariera, au beneficiat de, ori au decis doar redistribuirea unor resurse create de altii? Indiferent de cat respect am avea pentru abilitatile politice ale dansilor, pentru dedicare inspre binele tarii, pentru orice mai doriti, dar cata credibilitate pot avea pentru electoratul cu vederi “de dreapta”, pentru manageri, pentru antreprenori, pentru oamenii din esaloanele 2 si 3 ale mediului de business corporatist, oamenii din prima sau a 2-a linie a ARD? In egala masura – pot fi relevanti pentru “dreapta” actualii lideri de prim-plan ai PNL? Sau cei din esalonul 2? Din pacate, mult prea putini dintre toti acestia.

    Mai multe pe zf.ro

  • Opinie Eugen Dragnea: URA este cel mai bun consultant de campanie

    Asta în ideea în care, vom avea probabil după centralizarea tuturor voturilor şi repartizarea ultimelor mandate de parlamentari, o victorie zdrobitoare a USL, care va ajunge aproape la 70% din mandatele de parlamentari din Parlamentul României. O astfel de majoritate politica uriasa nu a mai avut nici o Alianţă Politică în România, şi nu mai are nici o altă ţară din UE.

    Acest lucru s-ar putea spune ca este foarte bun pentru o guvernare stabila, cu un guvern stabil si cu politici stabile, lucruri extrem de importante pentru România, mai ales acum când vedem că după 23 de ani de la căderea Comunismului, singura politică coerentă a Guvernelor post-decembriste s-a referit la cuvântul “Reforme”. Claritatea şi viziunea în realizarea acestor Reforme, “a fost sublimă, dar a lipsit cu desăvârşire”, vorba lui Nenea Iancu. Dacâ încercăm astăzi, la rece, să analizăm acest scor, care între noi fie vorba, dacă România ar fi avut o lege a uninominalului pur, aşa cum susţinea cândva Preşedintele Băsescu, ar fi fost mult mai categoric chiar, mergând până la 90% pentru USL, vedem însă că motivele reale ale succesului USL sunt cel puţin îngrijorătoare, dacă nu chiar alarmante….

    Mai multe pe zf.ro

  • Opinie Adrian Vasilescu: Balaurul inflaţionist a mai pierdut un cap

    Desigur, ratele inflaţiei exprimă valori medii. Iar media, cum spunea Grigore Moisil, induce iluzii. Desigur, mediile au rostul lor în cunoaşterea şi înţelegerea fenomenelor de masă. Calculându-le, fie ca medii statistice simple, fie ca medii ponderate, putem să aflăm şi să analizăm fapte şi întâmplări ce compun mişcări de anvergură: inflaţie, consum, producţie. Ce află românul citind aceste cifre? Inflaţia, cum am arătat deja, pierde din viteză. Ceea ce e bine. Consumul e în creştere în decembrie. Problematică rămâne însă oferta de bunuri şi servicii din producţia internă, care creşte încet. Bine, totuşi, că în această toamnă balaurului inflaţionist i-a mai fost tăiat un cap. I-au mai rămas doar câteva.

  • Opinie Cristian Hostiuc, ZF: USL şi-a învins „duşmanii“ politici Băsescu şi PDL. Urmează lupta de gherilă cu ceilalţi „duşmani“, din economie

    Acum USL-ul lui Ponta, Antonescu, Dragnea trebuie să se confrunte cu noii “duşmani”. De data asta economici. Şi sunt mult mai mulţi decât cei politici şi “muşcă” mult mai rău. Sunt impersonali şi nu prea poţi să dai vina pe ei, să îi “urechezi”, să îi spânzuri în direct la o oră de mare audienţă. Ei se cheamă lipsa de încredere în economie, în viitorul ei, în viitorul afacerilor atât din partea companiilor, antreprenorilor, managerilor, dar şi din partea consumatorilor. Urmează “duşmanul” – fondurile europene. Ce să-i faci lui? Poţi să-l suspenzi, să îi ceri demisia, să îl pui la colţ? Mai vine “duşmanul” de investitor atât român, cât şi străin. Cum poţi să îl determini să vină în România, să scoată banii pentru o nouă investiţie şi să facă încă un loc de muncă? Urmează “duşmanul” creditare. Cum poţi să îi determini pe bancheri să îşi asume noi riscuri, să nu mai trimită fondurile din România înapoi în ţările de origine, să vadă piaţa românească cu alţi ochi decât în ultimii ani?

    Mai multe pe zf.ro