BusinessMagazin

Tag: Dorin Oancea

  • Silabisiti “yterbiu”

    Si nu, nu va obliga nimeni sa pierdeti timpul sau sa va lasati
    manipulati de tabloide, ziare mogulesti sau televiziuni. Personal
    cred ca idiotenii de genul celei petrecute saptamana trecuta in
    parlament, cu reducerea TVA la alimentele de baza (apropo, ce-i
    acela aliment de baza?) trebuie privite cu o cantitate maxima de
    detasare si trebuie rememorat abia la urmatorul vot din acela zis
    uninominal. O gafa de acest gen nu schimba fundamental starea
    natiei, este doar o noua confirmare ca nu stim sa alegem sau ca
    suntem dispusi la compromisuri tembele. La fel si stenogramele
    jurnalistilor, la fel orice alt subiect de pe asa-zisa agenda
    publica.

    Principala preocupare a poporului acesta, stabi sau poporeni
    deopotriva, ar trebui sa fie lupta cu saracia. Ar fi leacul tuturor
    crizelor sistemului public de pensii, solutia redresarii bugetare
    si calea spre un vot corect si decent. Un astfel de demers nu
    trebuie impus de FMI sau UE, este demersul capsunarilor sau al
    intreprinzatorilor adevarati, cu povesti reale de succes. As vrea
    sa pomenesc aici trei informatii care au aparut recent si care
    stabilesc o serie de repere, in bine sau in rau; oricum sunt mult
    mai bune si mai folositoare decat multe informatii care circula in
    Romania.

    Tineti minte, de exemplu, Obion County din Tennessee, un loc
    unde pompierii stau si privesc casele care ard, pe care romanii
    l-ar defini drept culmea taxelor si impozitelor locale? Gene
    Cranick si-a pierdut locuinta in flacari pentru ca nu a platit o
    taxa de 75 de dolari pentru serviciile pompierilor. Obion nu are un
    serviciu de pompieri, iar locuitorii platesc fiecare cate 75 de
    dolari pe an orasului South Fulton pentru eventualele necazuri pe
    care le-ar avea.

    Cranick spune ca a uitat sa plateasca taxa, dar probabil minte.
    Iar pompierii au venit la locul incendiului, dar pentru a
    supraveghea casa vecinului, care platise taxa. O tentativa a lui
    Cranick de a plati pe loc interventia a esuat, pentru ca ar fi
    creat un precedent periculos – platesti pompierii ca si cum ar fi
    un taxi. Legal, nimic de reprosat pompierilor, dar la nivel
    fundamental acestia ar trebui sa dovedeasca, poate, ceva mai multa
    empatie cu cetatenii, chiar daca nu jura ca doctorii. Finalul,
    despre care se poate discuta mult si felurit, este ca legea a fost
    respectata in totalitate si fara ezitare: casa omului a ars, iar
    unul dintre fiii omului a fost arestat pentru ca a sarit sa bata
    pompierii care nu interveneau. Dom’ne, asta nu-i dementa?

    De la foc la aur e un pas. Il fac pomenind numele lui Thomas
    Geissler, un om de afaceri german care a adus orasului München un
    cadou special de Oktoberfest. Este vorba de un automat de vanzare a
    aurului. Lingouri de aur de pana la 250 de grame, disponibile
    instant investitorilor – un vis atat pentru unii romani bogati sau
    indragostiti sau cantareti pe la nunti, cat si pentru romanii mai
    hoti. Hotii sa fie nefericiti, automatele cantaresc o jumatate de
    tona si sunt amplasate in zone unde camioanele nu pot intra. Si
    sunt un succes: Geissler a vandut kilograme bune de aur intai in
    Abu Dhabi si acum se extinde in Germania: Augsburg, Essen,
    Wiesbaden, Nurnberg si multe alte orase. Iar investitorul s-a
    preocupat de toate posibilele aspecte ale afacerii sale, spalarea
    de bani de exemplu sau depozitarea, pentru ca a conceput si un Fort
    Knox svabesc – o instalatie de depozitare supersecurizata in
    Metzingenul sau natal.

    Unii ar vedea in ideea lui Geissler o ilustrare buna a
    potentialei bule speculative de pe piata aurului, altii, printre
    care ma numar, ar spune ca este o idee cat se poate de buna de
    afaceri in vremuri nefericite din punctul de vedere economic: omul
    a speculat genial si castiga nu din pretul aurului, ci din tentatia
    pe care acesta o provoaca.Si o ultima sugestie autoritatilor din
    Romania: nu va mai razboiti cu romanii – pensionari, profesori,
    ziaristi sau patroni. Canalizati-va inteligenta spre alte zone,
    posibil generatoare de satisfactii si castiguri mai mari.

    Despre ce este vorba? Uite, despre China si metale rare. Marea
    tema in presa economica internationala a fost in ultima vreme ceea
    ce ministrul brazilian al finantelor Guido Mantega a numit
    “International currency war” – deprecierea voita a monedelor
    nationale pentru sustinerea exporturilor si spargerea cercului
    deflationist. Dar mult mai interesant mi se pare razboiul
    mineralelor rare, pentru ca este un model de strategie si va
    deveni, cred, un subiect din ce in ce mai prezent in presa. Pe
    scurt: metalele rare nu sunt chiar rare, dar greu de extras, iar
    procesul este poluant si costisitor. Sunt folosite in industria de
    aparare, in calculatoare, in industria auto, baterii, telefoane
    mobile, lasere sau turbine eoliene. China controleaza 97% din
    productia de metale rare a lumii si dispune de singurele fabrici in
    masura sa le extraga din minereuri. Mult timp in lumea occidentala
    s-a vorbit despre tehnologiile inalte cu care se ocupa ei si de
    chinezii care au luat munca de jos, prost platita si lipsita de
    ROI.

    Acum autoritatile chineze, coplesite de griji pentru protectia
    mediului si epuizarea rezervelor, decid sa limiteze exporturile de
    metale rare spre Japonia in septembrie, ca raspuns, crede New York
    Times, la o disputa politica pe teme de pescuit, si in urma cu
    cateva zile spre Statele Unite, din motive comerciale. E o disputa
    cu “va urma” si, repet, interesanta.
    Aur, spuneti? Silabisiti “yterbiu”.

  • Idei nesatisfacute sexual

    Formularea cu “ideile care fac sex” apartine scriitorului
    britanic Matt Ridley; el crede ca progresul omenirii si
    prosperitatea sunt rezultatul imperecherii ideilor. Lumea
    progreseaza nu pentru ca un ins anume are imaginatie sau o idee
    buna, ci pentru ca o intreaga colectivitate pune umarul la treaba.
    Un obiect oarecare este rezultatul ideilor si muncii a milioane de
    insi; a petrolistilor care extrag titeiul din care chimistii fac
    plasticul care impreuna cu metalul minerilor si otelarilor devine
    in cele din urma un maus de calculator.

    Ideea nu este noua, franturi din ea se regasesc sub variate forme,
    de la cele idioate din tablourile omagiale caracteristice
    societatilor comuniste – muncitori vanjosi cu falcile patrate
    alaturi de tesatoare trupese si activisti ce par gata sa decoleze,
    toti ca o baza a productiei crescande si a fericirii comune – pana
    la manualele si studiile de economie capitalista. Ridley a
    sintetizat datele – idei, colaborare, inteligenta colectiva – le-a
    nuantat si le-a dat o forma atractiva de care, iata, ma folosesc si
    eu.

    O alta formulare care se leaga de starea de prabusire a Romaniei
    este ca “un stat trebuie condus asemenea unei companii”. Este o
    idee pe care am regasit-o din ce in ce mai des, in discutiile cu
    colegii si in editoriale prin Ziarul Financiar; cel mai recent am
    intalnit-o la Clubul Business Magazin de acum doua saptamani
    (clubul este o discutie relaxata intre oameni de afaceri, executivi
    si jurnalisti pe o tema data, discutie pe care o publicam in
    revista). Personal nu cred ca un stat poate fi condus numai dupa
    principii corporatiste, de eficientizare maxima si de profit.
    Statul trebuie sa foloseasca asa ceva, dar nu trebuie sa fetisizeze
    astfel de principii. Daca le fetisizeaza fals, adica spune ca face,
    dar nu face nimic, e perversiune de-a dreptul, dar asta e alta
    discutie.

    Un stat trebuie sa dovedeasca empatie si sa lucreze cu notiuni
    precum cheltuieli sociale, persoane defavorizate, educatie,
    egalitatea de sanse. Un stat ar trebui sa comunice cu cetatenii si
    sa se comporte asemenea unui administrator si nu ca un vechil.
    Trebuie sa fie risipitor, sa aiba o viziune pe termen foarte lung
    si sa accepte minusuri astazi pentru a obtine plusuri peste
    ani.

    Putem fi tentati sa confundam aparitiile televizate sau
    comunicatele de presa pline de clisee si emfaza cu comunicarea
    efectiva, tot asa cum putem crede ca daca ne adunam periodic intr-o
    sala si vorbim unii cu altii, tinand ceea ce se cheama sedinte,
    asta inseamna colaborare. Intervine aici o nuanta pe care Ridley a
    sesizat-o si pe care a definit-o prin sintagma ideilor si a
    sexului.

    Privind prin prisma ideilor si satisfactiilor sexuale, romanii nu
    prea comunica, nu colaboreaza intre ei. Mi-au confirmat-o chiar cei
    cu care am discutat la club si care au evidentia fie lipsa
    practicii sociale a romanilor si lipsa grupurilor de reactie, de
    opozitie sau de sustinere a unei idei, fie inertia firmelor. In
    mediul de afaceri, spunea cineva, companiile sunt mult prea ocupate
    cu supravietuirea si mult prea putin interesate sa colaboreze intre
    ele sau sa participe la viata sociala.

    Daca or sa continue tot asa, sa fie prea ocupate cu supravietuirea,
    companiile si societatea romaneasca nu vor supravietui. Atata vreme
    cat companiile sau statul se vor invarti in jurul unui lider
    autocrat – si in general in Romania acesta este modelul, totul pe
    un fond agresiv si gratuit-competitiv – iar entitatile nu vor
    invata sa colaboreze si sa comunice, sa caute idei care sa se
    completeze si sa se imperecheze, rezultatul poate fi pozitiv, dar
    in niciun caz nu va fi favorabil.

    Ca sa intelegeti: din primele zece economii cu cele mai ridicate
    rate de crestere ale PIB/capita in perioada 1960 – 2008 noua nu
    sunt democratii in adevaratul sens al cuvantului. Este vorba de
    China (6,1%), Taiwan (6,1%), Bostwana (6%), Coreea de Sud (5,8%),
    Bhutan (5,7%), Singapore (5,3%), Oman (5%), Vietnam (4,9%) si
    Thailanda (4,4%). Locul 10 apartine unei democratii de tip
    occidental, este vorba de Cipru. Nu trageti concluzii gresite,
    pentru ca nici ultimele zece economii din studiul profesorului
    William Easterly, cele cu rate de crestere negative (Somalia,
    Zambia, Niger, Congo sau Liberia) sunt tot regimuri autoritare.
    Concluzia fireasca este ca un lider luminat si o democratie reala
    trebuie sa incerce sa amestece, in proportii corecte si bine
    determinate, autoritatea, comunicarea, presiunile si empatia.

    Am recitit si mi-am dat seama ca am fost cam didactic.

    Dar probabil ca inteligenta colectiva romaneasca va pricepe ce
    vreau sa spun si in cele din urma ideile bune din testele
    autoritatilor romane vor purcede la o partida zdravana.

    Sau nu, adica default.

  • Cat de scurte sa fie fustele?

    Exista o legenda urbana, bazata pe o teorie emisa in 1926 de
    economistul George Taylor, care stabileste o corelatie intre
    lungimea fustelor femeilor si mersul economiei: creste economia,
    fustele se scurteaza, iar atunci cand economia scade, fustele se
    lungesc. Viziunea lui Taylor a fost periodic invocata, teoriei sale
    fiindu-i aplicate, sau nu, ghilimele in functie de seriozitatea
    celui care o folosea. In vara acestui an, un profesor si o studenta
    de la Erasmus School of Economics, o cat se poate de importanta si
    serioasa institutie de invatamant, s-au decis sa verifice teoria,
    folosind imaginile publicate pe coperta unei reviste frantuzesti de
    moda, publicatie care apare din 1921 si care, ciudat, nu a pierit
    in epoca internetului, precum si cronologia crizelor emisa de
    americanii de la National Bureau of Economic Research – NBER, un
    soi de arbitru al crizelor economice.

    Cei doi cercetatori au folosit o metodologie destul de
    complicata si formulele de rigoare (ce inseamna de fapt o fusta
    scurta? Si cand avem de-a face cu crestere sau cu scadere
    economica?) si au obtinut un rezultat interesant: Taylor a avut
    dreptate si lungimea fustelor creste atunci cand valoarea
    actiunilor scade la bursa sau PIB se pravale. Dar exista un mic
    amanunt: exista un decalaj de trei ani, in sensul ca daca masculii
    speciei umane se mai bucura acum de oarece privelisti este pentru
    ca in urma cu doi ani economia crestea. De la anul insa, gata.
    Invoc teoriile lui Taylor numai pentru ca saptamana trecuta acelasi
    NBER a anuntat ca recesiunea din Statele Unite, inceputa la finele
    lui 2007, s-a incheiat oficial in vara anului trecut. Anuntul a
    fost salutat, in general, de un val de neincredere si de ironii si
    chiar presedintele Barack Obama s-a simtit indemnat sa pomeneasca
    de diferentele dintre cifrele oficiale si seci si milioanele de
    oameni ramasi fara slujbe, averi si case. Ba chiar si Warren
    Buffett a iesit la televizor si a tinut sa precizeze ca el
    defineste recesiunea altfel decat NBER si ca pentru a iesi din
    recesiune trebuie ca PIB pe cap de locuitor sa revina la nivelul
    anterior crizei.

    Personal, cred ca economistii de la NBER au citit rezultatele
    studiului Taylor, s-au inspaimantat, au scos calendarele, au
    socotit si au decis: fie ce-o fi, dar recesiunea s-a incheiat si
    tivul fustei nu trebuie sa coboare sub genunchi.

    Exista o natie in lumea asta care nu tine cont de lungimea
    fustelor nici in gluma nici in serios. Daca e sa o privim sub
    anumite aspecte, e jale: un sfert din populatie sub limita saraciei
    si 40% analfabetism, precum si coruptie si birocratie. Cu toate
    acestea, economic vorbind, India, pentru ca despre ea este vorba,
    creste cu rate de opt procente pe an. De ce? Cum pot inflori
    afacerile in saracie, analfabetism, coruptie si birocratie?

    Pentru ca exista o elita educata si infrastructura de
    comunicatii dinamica. Si nu numai atat: profesorul universitar
    Arvind Subramanian crede ca deceniile de crestere economica au
    facut antreprenoriatul respectabil in India si multi dintre indieni
    s-au transformat, cautand permanent oportunitati de castig. In al
    treilea rand, statele indiene au ince-put sa se concureze intre
    ele, si cel mai recent exemplu este automobilul ieftin al celor de
    la Tata Motors, Nano; proiectul fabricii producatoare, initial
    amplasata in Bengalul de Vest, a fost mutat in mai deschis si
    primitorul Gujarat, dupa o serie de amanari tipic birocratice.

    Sa nu ne amagim: exista mai multe asemanari intre Romania de
    astazi si India asa cum am descris-o initial, analfabeta si
    corupta, decat intre noi si India cea dinamica si concurentiala.
    Elita educata exista in Romania, dar implicarea acesteia in viata
    societatii este destul de redusa. La noi antreprenoriatul nu este
    respectat, iar oportunitatea de castig este mica invarteala.

    Sa credem ca suntem o natie europeana si cultivata este o
    iluzie, un mod de a trisa, tot asa cum NBER a luat niste numere,
    le-a invartit si a decis ca recesiunea s-a terminat. Argumentele
    logice, corecte, bine-intentionate nu mai au nicio valoare nici in
    fata Guvernului, nici in fata romanilor simpli. In lipsa unui
    miracol economic, fara investitii straine, fara atractivitate, fara
    initiativa si antreprenoriat, fara creditare si fara relansarea
    consumului, noul credit de la FMI inseamna doar ceva timp castigat
    pana la marea noua taiere de cheltuieli si pensii.

    Nu trisez deloc cand spun: fratilor, puneti osul la treaba daca
    vreti fuste scurte.

  • Comenteaza cu Ana si Dorin: Pro si contra unui nou acord cu FMI

    Ana crede ca un nou acord va avea si efecte pozitive

    1. Romania primeste capital de credibilitate. Faptul ca Romania
    se poate indatora inseamna doua lucruri: 1. ca are nevoie de bani
    de care altfel nu poate face rost si 2. ca este considerata
    solvabila, pentru ca nimeni au ar credita fara sa se asigure ca va
    primi banii inapoi. Acest mesaj este important in special pentru
    investitori, care ar putea vedea relatia Romaniei cu FMI ca pe o
    garantie a faptului ca isi pot plasa banii aici.

    2. Mai tragem de timp. Banii de la FMI nu ne ajuta sa ne
    rezolvam problemele, mai ales pentru ca statul nu-i mai poate
    folosi pentru a acoperi goluri din bugetul de stat. Insa macar
    prelungim perioada in care putem gasi solutii viabile pentru
    iesirea din criza, ne putem proteja moneda si aratam pietelor
    externe ca “cineva acolo sus ne sustine”. Gestionata corect,
    aceasta miscare s-ar putea transforma intr-un colac de salvare
    pentru economia Romaniei.

    3. Tema pentru acasa. FMI ne va acorda imprumutul in anumite
    conditii. Pentru a primi banii, Guvernul va trebui sa se angajeze
    la respectarea lor si va avea trasate obiective clare pe care sa le
    indeplineasca. Daca Executivul nu poate face de unul singur acest
    lucru, atunci presiunea FMI ar putea avea rezultate pozitive.

    Dorin nu este incantat de acord

    1. Nu stiu in ce masura natia romana isi mai poate permite o
    noua datorie si daca economia poate sustine asa ceva, iar bugetul
    va putea plati ratele si datoria. Nimeni nu a spus, clar, cu
    zecimale si T contabilicesc, unde s-au dus cele 20 de miliarde de
    euro angajate initial la FMI si UE. Ma tem ca noul “colac de
    salvare” ne va scufunda mai rau si va permite politicienilor sa-si
    faca mendrele intr-un an preelectoral.

    2. Exista si alte solutii decat FMI, o dovedesc si Bulgaria si
    Ungaria. Cea mai la indemana – sa se fure mai putin. Investitii
    straine atrase prin facilitati sau reduceri de taxe. Fonduri
    europene. Combaterea evaziunii fiscale. Economia gri si munca la
    negru. Optimizarea cheltuielilor statului. Sunt binecunoscute si
    des repetate, dar permanent ignorate de Guvern.

    3. Ragazul castigat printr-un nou credit are si parti negative –
    cursul de schimb al monedei nationale, de exemplu, unde se
    acumuleaza tensiuni. Cu cat mai indelungat timpul, cu atat explozia
    mai mare.

  • “Generatia Xpat: dati cate 350 de euro romanilor sa plece din tara”

    Inainte de orice, o poveste: luna noiembrie a anului 1965 nu a
    fost, pe continentul american, mai friguroasa decat de obicei, dar
    reteaua de alimentare ce pleca din hidrocentrala Niagara lucra la
    capacitate maxima – oamenii gateau, se incalzeau, citeau. In ziua
    de 9 noiembrie, la ora 5 dupa-amiaza, un releu de protectie –
    pentru nespecialisti un intrerupator electric care actioneaza in
    momentul in care este alimentat un electromagnet si care elimina
    pericolul supraincarcarii liniilor electrice – a declansat, scotand
    hidrocentrala Niagara din sistem. Sarcina a fost automat preluata
    de alte retele electrice, dar acestea, supraincarcate la randul
    lor, au cazut. Alte sase mari centrale electrice au fost
    deconectate si ele si ceea ce a urmat a fost prima mare pana de
    curent din istorie, care a afectat o suprafata importanta din
    sud-estul Canadei si din nord-estul Statelor Unite, inclusiv o mare
    parte din New York.

    30 de milioane de oameni si peste 200.000 de km patrati au ramas
    fara energie electrica in jur de 12 ore pentru ca un fleac de releu
    de cativa centi a declansat. Si, curios, nu a fost o defectiune: un
    electrician a setat releul sa declanseze astfel, grijuliu fiind cu
    echipamentele firmei la care lucra si cu siguranta clientilor. In
    New Yorkul ramas pe intuneric, ziarul NY Times scotea o editie de
    numai zece pagini, au avut loc doar cinci jafuri – un record pentru
    marele oras si pentru o astfel de situatie si, in cele din urma,
    s-au pus bazele unei legende urbane, a boom-ului “copiilor din pana
    de curent”.

    Sa-i lasam pe copii si sa ne intoarcem la releu, la elementul
    declansator: un fleac de utilaj, menit sa protejeze, manuit de un
    ins bine-intentionat, care a declansat problema.

    Ma intreb care va fi declansatorul pentru schimbarea Romaniei?
    Daca il identificam, atunci vom sti si momentul si poate vom intui
    si directia spre care ne indreptam.

    Schimbarea nu va fi indusa, sunt sigur, de sindicate si nici de
    miscari spontane de protest, cum a fost cea a cadrelor medicale de
    la spitalul din Braila. Nu va fi iscata nici de primele facturi la
    incalzire, care vor nemultumi, desigur, multi oraseni si care vor
    determina, poate, Ferentariul sa se revolte asa cum a mai facut-o
    cu ceva timp in urma. Dar, repet, nu mizez pe o schimbare
    economica/politica indusa de nemultumirea populara si oricum, aceea
    nu va fi schimbare, ci doar o cosmetizare.

    O schimbare este profunda si apare pe nesimtite si destul de
    repede. Pune in miscare mase mari de oameni, iar fenomenul
    capsunarilor este primul care imi vine in minte, pentru ca este
    singurul care a transformat satul romanesc. Acum ne aflam in fata
    urmatorului val migrationist, care nu ii afecteaza numai pe romani,
    ci si pe tinerii greci si americani: New York Times vorbeste de un
    studiu care indica ca sapte din zece tineri greci vor sa isi
    paraseasca tara, Bloomberg vorbeste despre tineri chinezi si
    indieni scoliti in SUA, bine pregatiti profesional, care se intorc
    acasa, iar alte relatari din presa vorbesc de plecari masive din
    micile orase din tihnitul Midwest american, acum prea tihnit, spre
    moarte.

    Retineti un numar: 34 de milioane de oameni. Este numarul celor
    care au ramas fara slujbe din cauza crizei. Numarul total al
    somerilor a ajuns, conform Organizatiei Internationale a Muncii, la
    valoarea record de 210 milioane. 34 de milioane, dintre care doua
    treimi in economii dezvoltate. 210 milioane. Sunt numerele pe care
    le invoca FMI, ipocrit, temandu-se de “explozii sociale” (Dominique
    Strauss-Kahn, 13 septembrie).

    Generatia Xpat suprapusa cu expansiunea BRIC va reloca nu numai
    serviciile, ci si centrii financiari ai planetei din City si de pe
    Wall Street catre Asia si America de Sud.

    De ce spun asta, cand economia Romaniei este in picaj si
    situatia nu pare a avea sorti de schimbare? Pai fie puteti privi in
    continuare la spectacolul jalnic care ne inconjoara, la scaderea
    salariilor si a consumului si la revolte sociale, sperand ca
    palmasii se vor revolta ca in decembrie 1989, fie veti incerca sa
    speculati generatia Xpat si expansiunea BRIC: relocare de afaceri,
    servicii, comert, materii prime, mana de lucru calificata,
    competente nefolosite, constructii.

    In lumea larga zece Romanii nu au de lucru; din cele zece
    Romanii, cinci sunt pe picior de plecare. Oamenii acestia pot fi
    transportati, hraniti, ajutati. E business, e globalizare, e noua
    economie.
    Franta a oferit 300 de euro pentru ca niste oameni sa plece. In
    replica, cea mai buna masura economica a Guvernului Boc ar fi sa
    ofere cate 350 – 500 de euro celor dispusi sa isi incerce norocul
    pe alte meleaguri.

  • Privirea Gretei Garbo asupra bugetului de pensii

    Chestia este ca Mamoulian i-a spus lui Garbo, inainte de a filma
    secventa, sa priveasca pur si simplu in gol, fara sa se gandeasca
    la nimic si fara sa incerce sa exprime ceva. Restul il face mintea
    spectatorului, atins de drama reginei nevoita sa isi paraseasca
    tara. Spectatorul priveste un gol pe care il umple cu imaginatia
    sa.

    Am regasit aceeasi privire goala saptamana trecuta, la noul
    ministru al muncii Ioan Botis, intrebat la prima sa conferinta de
    presa despre deficitul fondului de pensii. Nu a avut durata din
    film si nici incarcatura emotionala nu a fost aceeasi si nici nu a
    trebuit sa imi pun imaginatia la treaba, privirea era goala si
    atat. Nu stiu, nu cred ca a fost vreo indicatie regizorala –
    ministrul parea sa nu se gandeasca la ceva si nici nu incerca sa
    exprime ceva. Privea conferinta de presa ca pe o durere de masea
    care trece, ca o sacaiala in drumul spre biroul ministerial
    suficient de mare si lat ca sa mascheze privirea goala.

    N-ai cum sa nu devii un cititor in priviri aparent goale, mai
    ales in Romania, unde strada este plina de asa ceva; cele mai multe
    ascund, se simte asta, drame, griji, apasari. Altele, ceva mai
    putine, sunt fie profesionale, masti adica, fie sunt chiar goale,
    lipsite de idei, emotii sau sentimente.

    As lega privirile goale de deprofesionalizarea Romaniei. Cele
    mai triste stiri ale perioadei care a trecut au fost, cred, nu
    caderea economica sau reducerile de venituri sau cresterile de
    taxe, ci numarul in scadere al celor ce trec de examenul de
    bacalaureat (abia o treime la sesiunea din toamna) si, mai nou, de
    incredibilul 98% care reprezinta procentul celor ce nu au izbutit
    sa treaca testul admiterii in Institutul National al Magistraturii.
    Situatia in sine, adica cei 3.200 de candidati din care numai 72 au
    trecut testul nu este desigur, reprezentativa la nivel national, nu
    poate oferi o dimensiune a ceva. Poate si testul a fost mai greu ca
    de obicei sau poate examinatorii mai duri, dar, pe de alta parte,
    3.200 este un numar suficient de mare pentru a incepe sa iti pui
    intrebari.

    Asa cum nu poti sa nu iti pui intrebari in momentul in care afli
    ca aproape jumatate dintre semenii tai cred ca Soarele se roteste
    in jurul Pamantului sau ca in jur de o treime pur si simplu nu pot
    intelege o pagina de text. Asa cum nu poti sa nu iti pui intrebari
    atunci cand constati modul in care multi semeni siluiesc limba
    romana sau le constati saracia evidenta de idei, creativitatea in
    cadere libera sau lipsa de personalitate si identitate.

    Romania a inceput sa traverseze in prezent o a doua perioada de
    exod, in care tot mai multi cetateni pleaca sa lucreze sau sa se
    stabileasca in strainatate, manati de criza, salarii in scadere,
    mediul economic instabil sau de situatii conflictuale de genul
    “toti impotriva sistemului sanitar”. Rezultatul va fi o si mai mare
    reducere a competentelor, o pierdere de substanta in clasa de
    mijloc romaneasca, deja afectata de incercarile ultimilor doi ani.
    Or, clasa de mijloc ofera functionari, profesori, birocrati,
    specialisti, ingineri, asistente medicale, muncitori calificati,
    avocati, economisti sau politisti. Efectele plecarii lor se vor
    vedea in timp, prin noi scaderi economice, prin limitarea
    dezvoltarii sau prin plafonarea in zonele aride ale economiei
    mondiale, tot asa cum acum traim nu numai efectele crizei economice
    internationale, ci si pe cele ale limitarii competentelor pe baza
    de criterii politice, in care insul este judecat pe baza carnetului
    de partid si nu a rezultatelor sau ideilor. Un sport practicat cu
    osardie in ultimii 20 de ani.

    Exista studii clare, documentate, cu formule, explicatii si
    grafice, care leaga stiinta de carte a unei natii de cresterea PIB,
    de calitatea vietii, de investitii, economii si spor economic.
    Romania are nevoie si de investitii straine si de credite si de
    reducerea deficitelor si de productie industriala, dar in egala
    masura are nevoie de creativitate, de idei, de un mediu social
    stabil, de scoala decenta, cu absolventi intregi la cap.

    Austeritatea intelectuala creeaza monstri cu privirile goale.
    Si, ca sa fiu clar si sa raspund la o potentiala intrebare, un ins
    bine pregatit stie sa raspunda la intrebari, dar unul educat stie
    ce intrebari merita sa capete un raspuns.

  • Patru prostii

    Micutii de la maternitatea Giulesti sunt cele mai recente
    victime dintr-un lung sir de schingiuiti – arsi, opariti, ingropati
    de vii, amputati sau imbolnaviti de un sistem nu atat rau, cat
    nepasator; nu vorbesc aici numai de institutiile statului sau de
    sistemul medical sau de lipsa specialistilor intr-un domeniu sau
    altul, ci si de companii private si de stat, de multinationale care
    s-au adaptat la modul romanesc de a rezolva probleme, de insi care
    iau decizii si de insi care executa. Toti, peste tot, se bazeaza pe
    o serie de credinte cat se poate de toxice, generatoare de rau,
    care au drept efect final tragedii de genul celei de la
    maternitatea Giulesti.

    Prima, renuntarea la prostia cu “costul cel mai scazut”. Cam
    peste tot, in licitatii publice, in constructii sau in alegerea
    mainii de lucru. Nu vorbesc aici de hotie, de exemplu de licitarea
    unui pret si de majorarea ulterioara cu 50% a acestuia, lucru
    permis de lege, sau de achizitiile “pe comision”. Personal, “costul
    cel mai scazut” imi repugna la fel de mult ca “sunt prea sarac sa
    imi permit ieftin” si sunt adeptul moderatiei – nu cumpar cea mai
    ieftina priza, eventual produsa in China, pentru ca asta inseamna
    incendiu garantat, este numai o chestiune de timp, si nu cumpar
    nici cea mai scumpa priza, pentru ca asta e fita; undeva la mijloc
    se afla produsul corect. Costul cel mai scazut inseamna materiale
    nesterile, de proasta calitate, lipsite de rezistenta, care se
    degradeaza repede. Care-i rostul? De unde fixatia? Incaperea in
    care erau copiii aceia era, inteleg, cel mai modern salon pentru
    nascutii prematur din Romania; tot acolo, firesc pentru noi, cele
    mai “ieftine” fire electrice legate de un meserias “ieftin”,
    pregatit la o scoala “ieftina” nu sa isi faca bine meseria, ci sa
    se “descurce”, a iscat o tragedie. Repet, hotia din sistem si
    complicitatile si faptele cu caracter penal nu sunt obiectul
    acestei discutii.

    A doua prostie este cea cu maximizarea eficientei. Orice fortezi
    astazi cedeaza mai repede maine si nu conteaza despre ce este
    vorba, de resurse naturale sau de oameni sau de aer curat sau de
    masina. Sigur ca responsabilii romani n-au gandit in termeni de
    maximizare a eficientei, ci de crestere nemasurata a profitului
    personal, dar rezultatul este acelasi: 20 de ani fara lucrari de
    investitii majore la calea ferata au facut ca trenurile romanesti
    sa mearga astazi mai incet decat cele trase de locomotive cu abur,
    si acesta este cel mai benign exemplu. Despre cum se aplica
    maximizarea de care vorbesc in companiile private si care sunt
    rezultatele in societatea romaneasca putem vorbi la nesfarsit. Unii
    or sa ma traga de urechi si or sa spuna ca nu inteleg esenta
    capitalismului, iar eu le raspund ca pentru mine capitalismul
    inseamna si respect, si decenta, nu numai eficienta.

    A treia prostie: a nu se copia, a nu se folosi copii. Un
    intelept zicea ca daca tot te-ai nascut original, nu-i bine sa mori
    copie, si nu poti sa nu-i dai dreptate. Un exemplu recent, imaginea
    brandului de tara a Romaniei; nu-i vorba de copiat nu stiu ce
    imagine de pe internet, ci de concept. A circulat pe net o poza cu
    logo-urile a 35 de state: descoperim ca in 12 dintre acestea exista
    verde, in 11 apar frunze, 12 au fonturi jucause (prima data mi-a
    venit sa le zic tembele), sase au soarele prezent sau sugerat, iar
    sapte au apa; logo-ul romanesc le are pe toate cele enumerate.
    Pentru ca nici altii nu stralucesc prin originalitate, logo-ul
    polonez are copac, apa si munti si scris tembel. Cu toate acestea,
    cred ca instalatorul acela dupa care oftau frantuzoaicele este un
    brand mult mai cunoscut decat imaginea pomenita. Despre cum si cat
    se copiaza in businessul romanesc, stiti si singuri.

    Suprema tampenie romaneasca este credinta ca totdeauna va aparea
    un fraier mai mare, care sa inghita broasca. A mers, nu-i vorba –
    au existat isteti care au speculat apartamente sau terenuri sau
    companii privatizate de FPS, si acestia au reprezentat primele
    generatii de afaceristi din Romania, cei mai multi disparuti acum.
    Dusul rece al crizei poate fi incalzit insa numai cu afaceri de
    durata, cu perseverenta, prudenta, idei originale, cumpatare si, de
    ce nu?, cu multi, cat mai multi speculatori. Pentru ca Romania are
    nevoie nu de isteti care sa speculeze trei apartamente, ci de
    speculanti adevarati, cat mai multi, care sa-si rupa oasele si
    mintile atat pentru castigul lor, cat si pentru cel al clientului.
    {i care sa fie dispusi sa faca asta nu pentru tunul vietii lor, ci
    mereu si mereu. De la o masa critica in sus, speculatorii ordoneaza
    piata, ii asigura fluenta, corectitudinea si lichiditatea; sub sunt
    niste tembeli lipsiti de originalitate.

  • POS CCE, AP1, DI 1.1, O, a)

    Intreprinzatorul de care vorbesc mi-a scris despre o situatie
    care i s-a intamplat lui si, probabil, altor cateva sute de mici
    intreprinzatori. “Se rezuma astfel: In data de 29 mai 2008 am depus
    proiectul de finantare pe Programul Operational Sectorial
    “Cresterea Competitivitatii Economice” – Axa prioritara 1: “Un
    sistem inovativ si ecoeficient de productie”, Domeniul de
    interventie 1.1: “Investitii productive si pregatirea pentru
    competitia pe piata a intreprinderilor, in special a IMM”,
    Operatiunea a) – “Sprijin pentru consolidarea sectorului productiv
    prin investitii tangibile si intangibile”, cu titlul
    “Diversificarea productiei prin lansarea de noi produse – ambalaje
    industriale”. In data de 28.10.2008 am primit confirmarea de
    eligibilitate a proiectului. In data de 02 martie 2009 am semnat
    contractul de finantare. In decembrie 2009 am incheiat prima etapa
    pentru care am investit 181.062 de lei din banii mei, asa cum este
    procedura. In data de 04.12.2010 am trimis prima cerere de
    rambursare a banilor pentru prima etapa (care trebuiau sa fie
    rambursati in termen de 90 de zile, conform contractului de
    finantare – 80 de zile pentru autorizarea cererii si 10 zile pentru
    rambursarea banilor).

    In 21 aprilie 2010 am trimis o adresa de conciliere cu privire la
    nerespectarea conditiilor contractuale, dar nu am primit raspuns si
    nici nu s-a prezentat nimeni din partea Autoritatii de Management.
    In data de 04.05.2010 am primit de la Organismul Intermediar o nota
    cu privire la cererea de rambursare, prin care ni s-au solicitat
    clarificari si documente suplimentare pe care le-am trimis doua
    zile mai tarziu. In data de 14 mai 2010 ni s-a transmis telefonic
    de la Organismul Intermediar ca cererea de rambursare a fost
    trimisa catre Unitatea de Plata, ceea ce insemna, conform
    contractului de finantare, ca in termen de 10 zile trebuia sa
    ramburseze banii.

    In data de 23.06.2010 am trimis e-mail-uri catre Autoritatea de
    Management pentru POS CCE referitoare la intarzierea rambursarii
    banilor, dar nu am primit niciun raspuns. Azi, 08 iulie 2010, cand
    se implinesc 126 de zile de cand trebuia sa mi se ramburseze banii,
    stau si nu mai astept ceva ce trebuia sa se intample in 04 martie
    2010. Am investit timp, bani si energie pentru a fi in procentul de
    8% – absorbtie fonduri UE. Acum cred ca e bataie de joc.
    si mai cred ca ar fi interesant de aflat : Cate IMM-uri au renuntat
    la proiecte pentru ca nu au primit banii la timp? Cate IMM-uri au
    intarzieri la plata? Cate zile cumulate de intarziere s-au strans?
    Ce penalizari trebuie sa plateasca statul pentru toate aceste
    intarzieri? Unde sunt de fapt banii?”
    Intreb si eu aceleasi lucruri, cat se poate de oficial.
    Istoria simpla a intreprinzatorului ascunde, pe langa intrebarile
    directe, legate de bani, finantari si termene care ar trebui
    respectate, cateva adevaruri legate de statul roman. Un stat care
    nu mai comunica si care este pe cale sa intre in colaps.

    Putina teorie: in “The Collapse of Complex Societies”, istoricul si
    sociologul Joseph Tainter analizeaza imperiul roman sau cultura
    maya, societati complexe dispunand de tehnologii avansate si care
    au intrat rapid, la un moment dat, in colaps si au disparut.
    Tainter vorbeste acolo de elite care s-au folosit de straturi peste
    straturi de birocratie si de taxe din ce in ce mai mari, menite sa
    alimenteze inertia si imobilismul. In timp, varfurile societatii
    devin mult prea inflexibile pentru a raspunde chiar si celor mai
    simple chestiuni si pier, se sufoca sub propria greutate, rapuse de
    cercul vicios autoritate – cheltuieli – birocratie – taxe pe care
    l-au creat.

    Poate ca intreprinzatorul meu nu a asteptat destul, poate ca cele
    126 de zile n-au fost suficiente; poate ca in criza si in Romania
    trebuie sa asteptam 526 de zile sau 1.026 de zile sau cine mai stie
    cat. Dar daca functionarul roman este destul de competent sa ceara
    nu stiu ce lamuriri, atunci de ce nu poate sa raspunda pur si
    simplu la un mesaj, sa explice care este situatia si ce se intampla
    si de ce intarzie banii aceia.
    Am cautat, inainte de a scrie, niste raspunsuri pe site-ul
    Ministerului Industriei, care se ocupa de POS CCE, AP1, DI 1.1, O,
    a) – “Sprijin pentru consolidarea sectorului productiv prin
    investitii tangibile si intangibile”.
    Singura chestie tangibila din documentele acelea era aroganta, un
    mesaj de genul “trebuie sa faci musai asa si nu altfel pentru ca
    putem sa ne suparam”. Erau pagini si pagini intregi de reguli pe
    care solicitantul trebuia sa le respecte si nu aparea niciunde ce
    se intampla daca autoritatile nu-si respecta obligatiile.

    Vor spune unii ca oamenii acestia primesc niste bani si pentru asta
    trebuie sa se conformeze. De fapt ei o fac, iar beneficiile
    statului ar trebui sa fie si sunt mari – locuri de munca, consum,
    investitii, taxe si impozite, pace sociala. Nu-i o pomana, ci ar
    trebui sa fie respect pentru munca si timpul si banii unor oameni.
    Asa cum nu cred ca Europa in intregul ei a fost construita sa fie
    autoritara si birocratica si aroganta si imbecila.

  • Comenteaza cu Dorin si Ionut: Ai citi o carte electronica?

    Dorin – de ce sustin cartile
    tiparite

    1. Cei mai multi dintre partizanii cartilor pe hartie invoca in
    primul rand experienta multisenzoriala si nu fac nici eu exceptie;
    mirosul de tiparitura ma stimuleaza, la fel ca si emotia primelor
    randuri sau regretul de dupa 🙂 Nu cred ca un dispozitiv electronic
    permite asa ceva.
    2. Citesc intr-o abordare personala – desi tin minte povetele
    batrinei mele invatatoare, indoi colturi pentru a marca diverse
    idei sau paragrafe, dupa un cod personal, sau, mai rau, fac notite.
    Se poate asa ceva si la reader, dar mi se pare prea tehnic si
    complicat, cred ca as uita ideea sau ceea ce am vrut sa
    evidentiez.
    3. Ce e mai fragil decat hartia? Un device electronic! Hartia se
    uda, dar se usuca, in timp ce un reader nu rimeaza deloc cu apa
    (chiar daca vrei numai sa speli marul de pe el – asta e o gluma).
    Cartea n-are nevoie de baterii si nici nu are nevoie sa stie 25 de
    formate diferite de e-books, cate am numarat pe site-urile de
    distributie a cartilor electronice.
    4. O carte este un obiect de arta, iscata de numele autorului sau
    de calitatea textului, dar si de calitatea hartiei, a tipariturii
    sau a ilustratiilor. O carte este materializarea unei legaturi
    directe intre autor si cititor, o relatie intima si directa care mi
    se pare ca se pierde in clipit de LCD.
    5. Adevarata problema nu este rivalitatea dintre hartie si
    dispozitivul electronic, ci disparitie apetentei cititorilor pentru
    citit. E-books si wikipedia si noianul de informatie de pe internet
    au indus o stare, cred eu, de relaxare nejustificata a insului,
    ceva de genul “…n-am nevoie sa citesc sau sa invat pentru ca gasesc
    totul pe net…”. De aici gandiri din ce in ce mai rudimentare, idei
    din ce in ce mai putine, de aici indivizi care nu mai reactioneaza
    la metafora, poezie sau emotie.
    5 prim – Incercati sa luati un autograf pe reader…..

    Ionut – de ce sustin cartile electronice si cartile
    audio

    Povestea lui Muc cel mic (da, stiu a revenit in actualitate o
    data cu numirea premierului Boc) a fost primul audiobook, daca
    vreti, pe care l-am ascultat. De fapt, nu chiar audiobook , pentru
    ca era mai degraba o mini-piesa de teatru radiofonic pentru copii
    (pentru cei care mai stiu despre ce vorbesc).
    Revenind insa la audiobook, e-book sau orice altceva a mai aparut
    sau va mai aparea pe piata, cred cu tarie ca aceste formate sunt
    esentiale fie si pentru un singur motiv: te fac sa le
    citesti/asculti.
    Eu am ascultat multa vreme in metrou, in drum spre serviciu carti
    din strainatate pe care nu puteam sa le cumpar. Imi era mult mai
    usor sa le accesez de pe site-uri mai mult sau mai putin ilegale.
    Desi este o experienta diferita fata de cititul traditional,
    ascultatul unei carti, adesea chiar citita de catre autor sau
    personajul principal (multe dintre carti sunt in fapt scrise de
    asa-numitii ghost-writers) nu este cu nimic mai prejos in a livra
    un mesaj – bineinteles, acolo unde mesajul poate fi receptionat
    🙂

    Nu degeaba am fost unul dintre cei care au sustinut cel mai
    vehement (chiar si in contradictoriu cu cei care nu prea vedeau
    rostul unui astfel de demers) cele doua proiecte BUSINESS Magazin –
    rezumatele cartilor de afaceri si colectia de audiobook-uri.

    Daca pentru multi, asa cum spune si Dorin, internetul si noianul
    de informatii disponibile a indus o relaxare, audiobook-ul,
    e-book-ul sau gadgeturile precum iPad il readuc pe potentialul
    cititor la aceasta activitate, dar printr-un mediu accesibil lui.
    Pentru cei care au cititi/frunzarit sute si mii de carti de-a
    lungul copilariei si adolescentei, alaturarea dintre tableta iPad,
    mp3 player si Tolstoi poate parea fortata. Insa daca aceasta este
    (poate) singura modalitate ca povestea Annei Karenina sa ajunga la
    urechile noului om, cel care, statistic vorbind are un IQ mult mai
    ridicat ca al generatiei noastre, care la randul sau avea un IQ
    peste cel al generatiei parintilor si bunicilor nostri?

    CONCURS:

    Spune-ne daca Ai citi o
    carte electronica si poti castiga una dintre
    cartile:

    Intoarcerea economiei declinului si criza din
    2008     de Paul Krugman

    Viata mea in publicitate, Publicitate
    stiintifica     de Claude Hopkins

    Teoria clasei de lux de Thorstein Veblen

    Perioada de desfasurare a
    concursului: 3 – 14 mai 2010

    Desemnarea castigatorilor
    se va realiza de catre redactia BUSINESS Magazin in functie de
    participarea la dezbatere.

    Acestia vor fi publicati in
    revista BUSINESS Magazin care va aparea in 17 mai.

    Nota: Castigatorul editiei
    anterioare este Dan Tanasescu. Il asteptam sa ne
    contacteze la 0318 256 314 sau pe e-mail la
    marketing@businessmagazin.ro pentru a revendica premiul.

  • Scurt manual de cersetorie

    Ma refer, desigur, la celebrul salut romanesc si la bazaitul de
    viespar furios care a izbucnit dupa “S’il vous plait,
    Messieurs!”-ul reluat de intreaga sala. O paranteza: Augusto
    Parboni a semnat in Il Tempo un editorial in care romanii erau
    prezentati drept “foarte buni acrobati”, reusind “sa intre in case
    urcand pe zidurile cele mai dificil de escaladat”, in timp ce
    romancele “ii incanta cu frumusetea lor estica pe batranii bogati
    cu care se casatoresc pentru a obtine cetatenia si, de ce nu, un
    cont bancar”.

    Si atunci, ca si acum, ambasada romana a reactionat, cerand
    scuze si albirea onoarei patate. In cazul francezilor s-au alaturat
    demersului diplomatic si eurodeputatii PSD. Cred ca astfel de
    replici tafnoase nu au niciun rost si nu folosesc nimanui, dar
    absolut nimanui. Numai spiritele cazone, cu gandiri rudimentare,
    cred ca perceptia publica poate fi schimbata la ordin si la tafna.
    Iar Jonathan Lambert poate ar descoperi si o altfel de Romanie, in
    locul celei pe care si-o imagineaza.

    As sugera si europarlamentarilor PSD sa se preocupe mai putin de
    fantasmagorice culoare de transport care sa includa si Romania si
    sa se preocupe, de ce nu, si de problemele celor care cersesc in
    Franta.

    Pentru ca, fundamental, este o problema de cersetorie si de cum
    ceri pomana; ce faci pentru banii primiti si cum interactionezi cu
    cel caruia ii ceri banii. Este marketing, imagine, sentiment,
    emotie, este demersul (repet, la nivel fundamental) oricarui
    vanzator de ceva.

    Sunt convins ca enervanti nu sunt tiganii, ci “S’il vous plait,
    Messieurs!”-ul repetat si repetat la nesfarsit (va amintiti de
    refrenul “mameeeelor din lumea’ntreagaaaa…” de acum cativa
    ani?).

    Romania are probleme in strainatate, in cele mai multe cazuri
    din cauza tiganilor cersetori. In cazul in care conchizi candid ca
    99% din romani nu mai pot de dragul unui anume gen muzical ca parte
    a strategiei sociale tiganesti si pe urma mergi sa te culci, ajungi
    sa rada comicii francezi de tine, pe buna dreptate. Daca te pupi cu
    tiganii doar in campania electorala sau doar le botezi copiii, nu
    rezolvi nimic.

    Eu nu inteleg insa de ce nenumaratele ONG-uri si asociatii si
    institute care se declara mult ingrijorate de problema tiganeasca
    toaca bani cu publicitate pe trotuarele din Bucuresti si nu fac
    ceva practic pentru a valoriza ceea ce stiu sa faca tiganii.

    Sa cante si sa danseze, zona in care acestia au nevoie doar de
    exemple bune. Exista in Moscova un teatru care se cheama “Romen”,
    este teatrul tiganesc, care a fost fondat in 1931 si care a generat
    cantece bune, actori buni, spectacole de opera si opereta de
    exceptie. In cele doua decenii de dupa revolutie n-am auzit o
    propunere asemanatoare in Romania, si nu cred ca nu s-ar gasi
    sponsori, finantari si posibilitati de realizare. Teatrul moscovit
    nu s-a manelizat, cred ca acest lucru poate fi evitat si la noi si
    mai cred ca oamenii si carierele de la “Romen” au fost niste modele
    bune, valabile, pentru multi tigani rusi.

    Deschideti acum www.playingforchange.com si ascultati si priviti
    clipul piesei “Stand by Me”. Cantecul este o parte, extrem de
    populara si pe Youtube, a unui proiect multimedia care a adunat
    laolata muzicieni – cersetori si cantareti profesionisti, din
    America, Europa, Asia si Africa. Este vorba de forta schimbarii
    indusa de lucruri mici, dar facute cu pasiune; oamenii aceia,
    despartiti de sute de mii de kilometri, au cantat impreuna si s-au
    bucurat si au bucurat milioane de oameni care au vazut clipurile si
    au cumparat inregistrarile.

    Daca o sa-l indragiti, asa cum am facut eu, pe Grandpa Elliott,
    un muzician al strazilor din New Orleans, ascultati si “Change Is
    Gonna Come”. Grandpa sau Roger Ridley, cel care incepe “Stand by
    Me” canta pe strada pentru bani, dar i se pare cuiva demersul lor
    degradant? Este o optiune, un mod de viata, o alegere.

    Exemple de marketing al cersitului am intalnit tot pe strazile
    Americii; in urma cu un an de zile, citeam despre un homeless care
    purta o pancarta cu ceva de genul “Sprijiniti planul economic al
    lui Obama… incepeti aici!” sau despre indemnuri de genul “Pariez
    ca nu ma poti lovi cu o moneda de un sfert”; acum au evoluat,
    pentru ca unul din eroii mei, profitand de isteria cu gripa aviara,
    oferea dezinfectant gratuit dar, desigur, accepta donatii.

    Nu-mi inchipui ca oamenii aceia au beneficiat de consultanta in
    diferentierea intre mila (care-i plictisitoare si iritanta, te
    imaginezi tu in acea situatie) si atractia izvorata din umor sau o
    buna intentie sau o abordare umana.

    “S’il vous plait, Messieurs!” este un stigmat care afectaza
    milioane de oameni, iar indepartarea sa este nu o problema de
    comunicate indignate si nici de rafuieli politice sau etnice. Este
    marketing mai subtil decat “Land of Choice”, mai de anvergura, dar,
    din anumite puncte de vedere, mai facil.

    S’il vous plait, messieurs, incercati sa si ganditi cu capetele
    acelea.