Senatul RESPINGE cererea preşedintelui de reexaminare a legii referendumului

 Preşedintele a cerut în 11 iulie Parlamentului reexaminarea legii care prevede validarea referendumului cu participare de cel puţin 30% şi cu cvorum al voturilor valabil exprimate de cel puţin 25%, pe motiv că în această formă nu se asigură o reprezentativitate suficientă.

Dezbaterile privind cererea de reexaminare au avut loc în şedinţa de marţi a plenului Senatului.

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la reuniunea grupurilor parlamentare ale USL, că în primele săptămâni ale sesiunii parlamentare trebuie adoptată din nou Legea referendumului, pentru a fi trimisă a doua oară preşedintelui Traian Băsescu, acesta având astfel obligaţia de a o promulga.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *