Se va ajunge la apartamente de 10.000 euro/mp?
„Daca Bucurestiul si-ar schimba peste noapte denumirea in Madrid sau München, chiar de maine“, raspunde Radu Lucianu, managing partner al Eurisko. „Daca nu, putem spune ca in 5-6 ani de zile vom avea si proprietati pretuite la 10.000 de euro pe metrul patrat, fie ca vorbim de case sau terenuri“. „Este posibil sa sarim de 10.000, dar numai in cazuri speciale, in zone speciale – Primaverii, Kiseleff, Dorobanti din Bucuresti“, puncteaza Razvan Stroescu, directorul departamentului rezidential al Coldwell Banker.
…sau la 1.000 euro/mp?
Deja au aparut si vor continua sa apara ansambluri rezidentiale situate in afara limitelor orasului, la preturi de 1.000-1.100 de euro pe metrul patrat construit. In oras, preturile terenurilor sunt insa prea mari pentru a putea sustine o dezvoltare de locuinte ieftine, iar „cat timp este piata pentru apartamente mai scumpe, nu o sa fie niciun developer care sa spuna ca va face mai ieftin“, spune Razvan Stroescu, director departament rezidential al Coldwell Banker.
Vor mai creste preturile?
In 2008 nu se mai asteapta nimeni la o dublare a preturilor si nici la o crestere cu 50%, ca in 2007. In ceea ce priveste apartamentele din ansambluri rezidentiale noi, preturile vor creste anul viitor la peste 1.700 de euro pe metrul patrat construit, estimeaza Colliers International. Fata de media de 1.500 euro/mp din 2007, ar rezulta un ritm de aproape 15%.
Leave a Reply