Pe o piata a finantarilor pentru companiile mici si mijlocii care se aglomereaza tot mai mult, pe masura ce bancherii incep sa dea atentie si acestui sector, BCR incearca cu aceste trei noi produse sa se diferentieze din punctul de vedere al vitezei de acordare si al sistemului de garantii flexibil. "Principalele atuuri ale noilor produse rezulta din faptul ca imprumuturile se pot aproba in 24 de ore din momentul in care clientul depune documentatia de credit", sustine Daniel Cetateanu, director executiv al Directiei IMM din BCR. Cele trei noi produse bancare din portofoliul BCR sunt accesibile societatilor comerciale cu o cifra de afaceri anuala cuprinsa intre 1 si 8 milioane de euro.
Din totalul portofoliului de credite acordate de banci companiilor – aproape 70 de miliarde de lei la finele lunii octombrie, potrivit statisticilor BNR – imprumuturile contractate de intreprinderile mici si mijlocii reprezinta circa 63%, dupa cum spunea de curand Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR. Pe de alta parte, insa, doar 14% dintre IMM-uri apeleaza la credite bancare, in timp ce 86% dintre acestea nu au nicio finantare bancara.
Leave a Reply