BusinessMagazin

Tag: servicii financiare

  • Instrumentele inteligente de marketing folosite de bănci pentru a vinde cardul de credit

    Pentru a face din cardul de credit, produs bancar cu dobândă ridicată, un instrument de creditare atractiv, băncile folosesc tehnici inteligente de marketing, care le permit să câştige rapid atenţia clienţilor. Dobânda anuală efectivă plătită de posesorii de carduri de credit variază între 14% şi 44%, în funcţie de politica fiecărei bănci. La fel şi taxa de administrare, care poate ajunge la 50 de lei. 

    Clienţii băncilor din România au datorii de peste 1,5 miliarde de euro prin carduri de credit şi descoperiri de cont, iar 3,5 milioane de astfel de împrumuturi se află în derulare în prezent. Maximul istoric atins în 2014 este de mai bine de trei ori mai mare faţă de 2008, când doar un milion de cetăţeni auziseră de overdraft şi card de credit. Profitând de criză şi folosind tehnici deştepte de marketing, băncile i-au sedus să cumpere produsele cu cel mai mic grad de risc şi cele mari dobânzi din piaţă.

    1,4 milioane este numărul cardurilor de credit emise de instituţii bancare, restul până la 2,34 milioane fiind reprezentat de cele emise de instituţii financiare nonbancare (IFN-uri), care ataşează carduri pentru creditele de consum achizitionate în magazine.

    Lista instrumentelelor de marketing folosite de bănci pentru a vinde cardul de credit:

    1. Perioada de graţie

    Perioada de graţie este durata în care clientul poate folosi banii bancii fără să platească dobândă şi se acordă, de regulă, pentru tranzacţiile la comercianţi. În plus, valorea cumpărăturilor efectuate la comercianţi trebuie rambursată integral până la finele perioadei de graţie. Durata acesteia variază la instituţiile de credit de pe piaţa românească între 30 şi 55 de zile, potrivit conso.ro. De exemplu, un utilizator de card de credit cu o limită de 1.500 de lei beneficiază de o perioadă de graţie de maximum 50 de zile. El a efectuat două cumpărături la comercianţi în luna ianuarie, în valoare de 550 de lei fiecare. Dacă deţinătorul de card rambursează cei 1.100 de lei până în data de 20 februarie (ultima zi de plată), atunci nu datorează băncii nici un fel de dobândă. În cazul depăşirii termenului maxim de rambursare, băncile vor calcula dobânzi (care pot fi şi duble faţă de dobânda standard) sau comisioane penalizatoare la valoarea sumelor utilizate, până la data rambursării datoriei.

    2. Ratele fără dobândă

    Cei mai mari retaileri din România permit achiziţia de produse în două sau mai multe rate, iar achiziţia se poate face în câteva secunde. Deşi nu există cifre oficiale, numărul plăţilor făcute cu cardul de credit la cumpărături este în cotinuă creştere.

    3. Cardul cobranded

    Pe piaţa locală, în ianuarie 2014, Wizz Air şi Bancpost au lansat un card de credit similar cu dobândă de 31% pe an, cu scopul de a vinde 10.000 de carduri. Dobânda anuală efectivă pentru un card de credit Wizz MasterCard World este de 31,45% pe an, pentru o valoare totală a creditului de 5.367 lei, calculat pe o perioadă de un an, considerând dobânda variabilă pentru cumpărături de 26% pe an, comision de emitere de zero lei şi comision de administrare anual de 45 lei. Cardul este conceput pentru a acumula puncte de loialitate ce pot fi folosite ulterior la cumpărarea de bilete sau alte servicii pe wizzair.com şi este al doilea serviciu de acest fel din România, după ce anterior Wizz Air a testat piaţa cu un produs similar în parteneriat cu BCR.

    Apoi, în decembrie 2014, Banca Transilvania, a treia bancă locală după active, a lansat un card de credit în parteneriat cu TAROM, Air France KLM şi FlyingBlue, cu dobândă de 24% pe an, prin care clienţii pot acumula mile la cumpărături pentru a achiziţiona ulterior bilete de avion. Emiterea cardului de credit costă 50 sau 200 de lei, în funcţie de opţiunea clientului, Classic sau Premium, iar DAE (dobânda anuală efectivă) percepută de Banca Transilvania este de 24% pe an, după o perioadă de 55 de zile în care nu se percep dobânzi. Clienţii care optează pentru cardul Premium primesc două mile la fiecare patru lei cheltuiţi, astfel că pentru a câştiga un zbor între Bucureşti şi Cluj Napoca trebuie să cumpere cu cardul respectiv de 20.000 de lei (4.500 de euro), iar pentru a zbura gratuit între Bucureşti şi New York trebuie să plătească cu cardul produse şi servicii în valoare de 100.000 de lei (22.500 de euro).

    Alăturarea a două branduri este folosită şi în cazul cardurilor de credit Cetelem, existând parteneriate între companie şi Flanco, Domo, Auchan, Opel, Praktiker şi Dedeman. Pe piaţă este disponibil şi cardul Miles&More Gold, un card de credit emis de UniCredit Ţiriac Bank în parteneriat cu Lufthansa şi membrii Star Alliance, care permite deţinătorului de card să acumuleze mile pentru fiecare tranzacţie efectuată la comercianţi. Acestea pot fi transformate ulterior în zboruri, călătorii sau produse de la parteneri.

  • Guvernul oferă mediului de afaceri doar semnale contradictorii: mai forfetăm cinci minute şi gata

    SALA PALATULUI A FOST TRECUTĂ ÎN SUBORDINEA SGG, toamna trecută, iar Guvernul a anunţat că vrea s-o folosească “pentru promovarea imaginii României şi a strategiilor guvernamentale”. Săptămâna trecută, Guvernul a introdus însă pe ordinea de zi un proiect de hotărâre pentru desfiinţarea Sălii Palatului. După şedinţă, vicepremierul Liviu Dragnea a explicat că decizia a fost amânată până ce SGG şi Ministerul Culturii se vor pune de acord şi că intenţia guvernanţilor e de fapt de a “eficientiza” edificiul şi de a “închide găurile negre care au fost pe lângă această instituţie”.

    Un circuit la fel de straniu l-a avut şi ideea impozitului forfetar pentru hoteluri şi servicii similare, o iniţiativă anunţată ca iminentă de premierul Victor Ponta şi de ministrul pentru IMM şi Turism, Maria Grapini, şi ca foarte utilă pentru bugetul pe 2013, urmând să aducă venituri de 2,5 mld. lei. După doar câteva zile însă, după ce spiritele s-au aprins şi oamenii de afaceri au cerut să fie consultaţi, acelaşi Liviu Dragnea a precizat că nu s-a mai discutat nimic în Guvern, iar premierul Ponta i-a cerut lui Grapini să explice proiectul şi să-l pună în dezbatere publică, fiindcă în caz contrar va renunţa la el. În cele din urmă, Maria Grapini a declarat că împreună cu mediul de afaceri se va face un studiu de impact şi că forfetarul va putea să se aplice din a doua jumătate a anului doar dacă studiul va fi gata în următoarele trei luni – dacă nu, abia din 2014.

    Taxa auto a urmat un drum asemănător – anunţată ca iminentă în prima şedinţă de Guvern a anului, modul de transformare a ei în timbru de mediu şi lămurirea contribuabililor ce se va întâmpla cu banii lor s-a amânat, la cererea ministrului Rovana Plumb, pentru a doua parte a lunii ianuarie. Nici la mecanismul de control fiscal oficialii nu s-au pus de acord: dacă Grapini a asigurat că Fiscul îi va vizita de 15 ori pe an pe cei care nu plătesc forfetarul, ministrul de finanţe Daniel Chiţoiu a promis că numărul controalelor nu va trece de o dată pe an, în cazul IMM şi al contribuabililor mici, şi o dată la cinci ani în cazul contribuabililor mari, prin intermediul unei singure structuri anti-evaziune care va unifica Garda Financiară, supravegherea şi controlul vamal, antifrauda şi Inspecţia Fiscală din ANAF.

    Poveştile de mai sus urmează un tipar cunoscut: la fel se întâmpla şi în mai-iunie anul trecut, după instalarea primului guvern Ponta, când nerăbdarea diverşilor reprezentanţi ai USL de a-şi anunţa planurile de reformă a transformat rapid actul guvernării într-un experiment constant, bazat pe competiţia “cine ajunge primul să înşface microfonul”. După cererea PNL de desfiinţare a CASS, ministrul muncii, Mariana Câmpeanu, a promis la rându-i că sistemul de pensii va fi reformat, va fi mărit salariul minim, vor fi indexate pensiile şi va fi modificat Codul muncii. Excedat, premierul i-a rugat cu frumosul pe colegi să vorbească mai puţin. Problema nu ţinea doar de oamenii din Guvern, ci şi de partenerii din USL care s-au opus unor măsuri anunţate de însuşi Ponta (Crin Antonescu, liderul PNL, ostil taxei de solidaritate pentru bugetarii cu venituri peste 4.500 de euro, pe atunci şi ea la fel de iminentă ca forfetarul de acum).

  • Dovada că se pot face bani frumoşi şi din creditele pentru fermieri

    Sub 1% este rata creditelor neperformante acordate de Agricover Credit IFN, singurul finanţator specializat în agricultură din România. Procentul este un vis frumos pentru orice bancher în această perioadă în care rata creditelor neperformante bate noi şi noi recorduri. “Pentru anul în curs estimăm plasamente de peste 400 de milioane de lei, cifră în care sunt cuprinse deopotrivă finanţările pentru capitalul de lucru, cât şi investiţiile”, spune Liviu Dobre, director general al Agricover Credit IFN. Spre comparaţie, anul trecut instituţia a acordat credite în valoare de 300 de milioane de lei, având un portofoliu de 700 de clienţi. În 2012 numărul de finanţări va creşte, conform previziunilor, la circa 900. Mai cu seamă că divizia de finanţare a grupului Agricover, care a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 920 de milioane de lei, a încheiat un acord de împrumut cu IFC, membră a Băncii Mondiale, în valoare de 12,5 milioane de euro. Dincolo de cifre, aceşti bani sunt dedicaţi unor produse noi de creditare, anume investiţiile.

    Până acum, Agricover Credit IFN a finanţat capitalul de lucru al fermierilor, 90% dintre aceştia având exploataţii vegetale, iar restul ferme de animale. Tocmai în partea de zootehnie societatea intuieşte însă un “mare potenţial”, spun oficialii companiei, motiv pentru care firma a creat două produse speciale, unul pentru finanţarea fermelor de lapte şi altul pentru plasamente în fermele de îngrăşare a porcilor. Or, cu noua linie de finanţare de la IFC, instituţia are de acum în ofertă credite pentru investiţii, acordate în euro sau lei, pe o durată de 36 de luni. Împrumuturile pot fi contractate pentru zootehnie, pomicultură, viticultură şi legumicultură.

    Robert Arsene, director general al grupului Agricover, punctează însă că “finanţările sunt o afacere şi nu au un rol social”, motiv pentru care profilul clientului, cu o sumă medie finanţată de 90-100.000 de euro, este fermierul – fie persoană fizică sau juridică – cu peste 400 de hectare în exploatare. Iar clienţi potenţiali sunt, de vreme ce în România există 3.000 de exploataţii mai mari de 400 de hectare, ce cumulează 3 milioane de hectare. O suprafaţă similară este cultivată de zeci de mii de fermieri care deţin proprietăţi de dimensiuni mai mici, cei mai mulţi practicând agricultura de subzistenţă.

    “Vrem să lansăm anul acesta un nou produs pentru clienţii care au peste 100 de hectare”, spune Dobre care precizează că valoarea finanţării va fi proporţională cu suprafaţa cultivată. Şi asta pentru că fermierul care contractează împrumutul trebuie să aibă posibilitatea clară de a plăti ratele. De pildă, pentru o suprafaţă cultivată de peste 400 ha Agricover Credit IFN poate acorda o finanţare de 100.000 de euro pentru cumpărarea unei combine. La o suprafaţă mai mică însă este mai potrivită închirierea utilajelor – “nu are sens să cumperi o combină dacă o foloseşti numai o săptămână pe an, iar în restul timpului este nefolosită şi plăteşti, totuşi, rate”, explică Arsene. El estimează că afacerile grupului vor avea un ritm de creştere de două cifre, cu diferenţe de la divizie la divizie. Din cele nouă entităţi ale grupului, cele mai rapide avansuri vor fi înregistrate de firmele cele mai noi – cum sunt cele de distribuţie a motorinei şi cea numită Livestock (care comercializează carne şi animale), pentru care previziunile se referă la un plus de 40-50% faţă de anul trecut. “Cea mai mică marjă este la comerţul cu cereale, de 1%, dar câştigul se datorează volumelor mari”, spune Arsene. Grupul a pornit în urmă cu zece ani ca un business specializat în silozuri şi procesarea de ulei, acum are activităţi şi pe piaţa din Bulgaria, iar pe termen lung vizează poziţia de jucător regional, în prezent fiind în vizor Serbia.

  • Visa Europe: Un euro din sapte cheltuiti in Europa este pe un card Visa

    Numarul tranzactiilor la POS cu carduri Visa a crescut cu peste 30% in 2011, reprezentand aproximativ 37% din totalul tranzactiilor pe carduri Visa, in crestere de la 32% in 2010,

    Sumele cheltuite la POS pe carduri Visa au crescut cu 29,2%, reprezentand 16,5% din totalul cheltuielilor pe carduri Visa. In acelasi timp, valoarea medie a tranzactiei la POS a continuat sa scada, la 38,1 euro, confirmand tendinta de utilizare a cardurilor Visa pentru plati cotidiene, mai mici ca valoare.

    In ceea ce priveste cardurile de credit, cifrele arata ca posesorii de carduri de credit s-au limitat preponderent la a cumpara produse de baza. Valoarea medie a tranzactiei pe cardurile de credit la POS a scazut cu 6,6%, indicand ca romanii au redus cheltuielile de mare valoare, in timp ce valoarea totala tranzactionata la POS a crescut cu peste 44%.

    De asemenea, segmentul cardurilor de business a inregistrat o crestere la toti indicatorii. Astfel, au fost emise mai multe carduri Visa business (in crestere cu 19,4%), volumul tranzactionat pe aceste carduri a fost mai mare atat ca total (cu 50%), cat si doar la POS (cu 48,5%). Numarul trazactiilor la comercianti a fost in crestere cu 38,7%.

    “Piata cardurilor a continuat sa se dezvolte rapid in ultimii ani, in pofida conditiilor economice dificile. Tot mai multi romani au inceput sa inteleaga mai bine multiplele avantaje ale cardurilor, folosindu-le tot mai des si pentru cumparaturi de valoare din ce in ce mai mica”, a declarat Catalin Cretu, director general pentru Romania al Visa Europe.

    “Cardurile de credit si de business au raportat cresteri de doua cifre pentru toti indicatorii, de remarcat fiind majorarea numarului de tranzactii la POS cu carduri de credit de aproape 55%”, a mai spus Cretu.

    Numarul de carduri Visa a crescut cu 4,5%, la 6,85 milioane carduri Visa in Romania. Cardurile de debit reprezinta cea mai mare parte a portofoliului, aproape 80% din totalul cheltuielilor reprezentand tranzactii cu carduri de debit.

  • Carpatica Invest si-a lansat serviciile de brokeraj la Bursa din Varsovia

    Cu aceasta ocazie, Carpatica Invest anunta si lansarea serviciului de tranzactionare pe Bursa de Valori de la Varsovia pentru toti clientii societatii.

    Marius Trif, Directorul General al Carpatica Invest a declarat ca “prin admiterea societatii ca membru al Bursei de Valori de la Varsovia, societatea va putea oferi clientilor atat acces direct la o piata de capital mai matura, cat si accesul la o paleta de instrumente mai diversificata”.

    Prin diversificarea portofoliului de servicii de tranzactionare pe piete externe, Carpatica Invest intentioneaza sa castige vizibilitate pe piata serviciilor de investitii financiare, inclusiv in randul investitorilor romani care tranzactioneaza sau intentioneaza sa tranzactioneze pe pietele externe la vedere.

    Carpatica Invest a fost fondata in 1996, devenind din 2002 parte a Grupului Financiar Carpatica. Astazi este unul din primii zece brokeri din Romania, potrivit clasamentelor Bursei de Valori Bucuresti, societatea avand un capital social de 13.680.800 de lei.

    Carpatica Invest a încheiat anul 2011 pe locul 8 în topul cumulat BVB, RASDAQ şi ATS, cu o cota de piaţă de 3,57%, aferentă unui volum al tranzacţiilor intermediate in crestere fata de anul anterior, de 829,23 mil. lei.

  • Epoca plasmelor pe credit s-a dus. Ce urmează?

    Una dintre reflecţiile cele mai importante auzite săptămâna trecută la “Romania Financial Forum”, evenimentul organizat de Mediafax în parteneriat cu BNR, i-a aparţinut guvernatorului Mugur Isărescu, când a sugerat că, deşi noi n-avem în spate un deceniu sau mai multe în care să ni se fi îmbunătăţit viaţa graţie stilului de viaţă bazat pe abundenţa creditului de consum, vom face şi noi ceea ce fac toţi europenii – nu ne vom mai supraîndatora, ni se va schimba mentalitatea, vom deveni economi (atât la nivel de stat, cât şi la nivel de individ) şi vom ajunge la o “educaţie a creditului” cu totul nouă.

    “Într-un fel, pentru noi acesta e un efect bun al crizei. Se va schimba modul de percepere a realităţii, vom deveni conştienţi că un credit de consum luat pe 20 de ani pentru o maşină pe care nici nu ajungi s-o foloseşti atât de mult timp e o absurditate”, a spus guvernatorul BNR, amintind în schimb modelul generaţiei sale, cea care pleca în viaţă “de la lingură şi farfurie” şi nu avea de unde să se împrumute pe zeci de ani nici pentru locuinţă, nemaivorbind de televizoare sau frigidere.

    Îndemnul la moderaţie şi prudenţă în locul “plasmelor pe credit” îl cunoaştem bine de ceva vreme, cu tot cu pandantul său – îndemnul la economisire. În primăvară, Nicolae Dănilă, membru al CA al BNR, îşi construia un întreg expozeu pe ideea că stimularea economisirii interne este esenţială în cazul României, pentru că poate reduce dependenţa de capitalul străin în perioada urmatoare, în care este nevoie de finanţarea unui volum mare de investiţii. Cristian Popa, viceguvernatorul BNR, a explicat decizia recentă de menţinere a dobânzii de politică monetară (într-o perioadă în care băncii centrale i se cere să scadă dobânda, ca să stimuleze creditarea) tocmai prin intenţia de a stimula economisirea, prin dobânzi rezonabile la depozite. Iar BERD pleda încă de anul trecut pentru ca ţările din Est să-şi dezvolte economisirea, bursele locale şi o bază internă de capital, necesare într-o perioadă în care investiţiile străine şi accesul la capitalul străin scad din cauza crizei.

    Dincolo însă de aceste raţiuni, rămâne greu de promovat moderaţia în accesul la credit pentru o populaţie care, spre deosebire de cele din ţările zonei euro, nu numai că nu are în spate un deceniu sau mai multe de prosperitate pe credit, dar are încă vie amintirea mai multor decenii de sărăcie cruntă, din care pe unii i-a scos abia valul de credite de consum şi ipotecare revărsat în ţară după 2005. Acest trecut specific a explicat şi frenezia deosebită a creditării la noi, ca şi faptul că dorinţa de a intra în posesia unei maşini sau a unei case au fost (şi rămân) mai puternice decât dorinţa de informare; un studiu recent al GfK citat de Asociaţia Română a Băncilor susţine că numai 43% dintre clienţii băncilor compară ofertele înainte de a cumpăra un produs financiar şi numai 41% citesc contractul în întregime.

    Aşa se explică atât creşterea în continuare a creditelor neperformante (la finele lui august existau peste 700.000 de restanţieri şi peste un milion de restanţe în valoare totală de aproape 19 mld. lei), ca şi reflecţia lui Mugur Isărescu, care crede că o civilizaţie a creditului se va construi la noi aproape la fel cu civilizaţia rutieră, unde “e nevoie de sute de accidente cu costuri enorme pentru ca oamenii să înveţe să conducă prudent şi să dispară vandalismul de pe şoselele noastre”.

    Dar este amintirea de către Isărescu a “lingurii” o sugestie că ar trebui să ne întoarcem la modelul de viaţă al generaţiilor trecute? Nu, răspunde viceguvernatorul BNR Cristian Popa, ci la un echilibru: nu numai BNR, ci şi autorităţile UE vor emite în următoarea perioadă reglementări de protejare a clienţilor bancari expuşi riscului valutar, iar băncile trebuie să înţeleagă că nu se pot da credite pe termen lung cu resurse pe termen scurt, adică aşa cum a funcţionat până acum modelul lor de finanţare.

    Credite imobiliare pe 30-40 de ani se vor putea lua în continuare, însă nu ele ar urma să fie o ţintă predilectă pentru o bancă în căutare de plasamente pentru resursele sale: Popa recomandă băncilor să treacă de la modelul pe bază de reţele extinse şi produse standardizate pentru populaţie, care implică un grad mai redus de evaluare a riscului, spre unul orientat spre finanţarea economiei reale, a companiilor cu proiecte viabile.

    La schimbarea modelului de la finanţarea populaţiei spre cea a companiilor ar urma să se adauge, conform lui Valentin Ionescu, directorul general al BVB, o creştere a finanţărilor prin bursă, ţinând cont că în România, ponderea finanţărilor prin piaţa de capital pentru companii e de abia 1-2%, faţă de 40% în UE.

    O raţiune suplimentară de a întări reglementarea pieţei creditului a oferit-o George Mucibabici, preşedintele firmei de audit şi consultanţă Deloitte România, spunând că băncile au transferat asupra unei clientele puţin educate în materie financiară costul riscului valutar şi cel al dobânzilor, oferind cu precădere împrumuturi în valută şi cu dobânzi variabile – ceea ce în final s-a întors tot împotriva lor, prin creditele neperformante.

    Pentru Mişu Negriţoiu, preşedintele ING Bank România, problema acestora din urmă e îngrijorătoare, pentru că face neatractive activele bancare din România (“lumea se întreabă cum rezistă o piaţă cu credite neperformante de 14%, poate 17%), iar băncile îşi pot recupera greu banii din vânzarea garanţiilor, atât din cauza procedurilor legale greoaie, cât şi din cauza faptului că nu există cerere pentru ferme, fabrici sau apartamente, adică pentru garanţiile aduse de clienţi.

  • Falimentele in lant continua. De ce nu se vede revenirea economica?

    Relansarea economica fragila. Aceasta este explicatia pe care
    economistii o gasesc pentru numarul surprinzator de mare de
    falimente inregistrat in primele sase luni ale anului. Semnalele
    mixte pe care le-am receptat in ultima perioada, pe fondul
    instabilitatii eco-no-mice internationale, nu au fost nici ele de
    ajutor. Cele aproape 11.000 de companii intrate in faliment
    confirma ca inca nu putem rasufla usurati si ca mai sunt necesare
    de eforturi pentru revenire. Cu toate acestea, este putin probabil
    ca 2011 sa fie un an cu mai multe falimente decat 2010, iar aceasta
    poate fi in sine o nota de optimism pe care o primeste fenomenul.
    “Economia se mentine intr-o perioada de stabilizare si, in aceste
    conditii, tindem sa credem ca anul 2011 va putea marca si o
    stabilizare a numarului de insolvente. Confirmarea decisiva a
    trendului economic va aparea insa in 2012, cand este posibila o
    crestere economica de 3-4%, datorata atat cresterii consumului, cat
    si majorarii cheltuielilor guvernamentale, in contextul unui an
    electoral”, este de parere Anca Catrina, risk manager al Coface
    Romania, companie care a realizat recent un studiu despre evolutia
    falimentelor in primul semestru al acestui an.

    Cele mai afectate domenii au fost comertul si constructiile,
    acestea concentrand cea mai mare parte a numarului de insolvente
    din primele sase luni ale anului, respectiv 54,68%.

    Realizatorii studiului sustin ca prin limitarea factorilor care
    au sustinut cererea de consum, precum accesibilitatea surselor de
    finantare, cresterea gradului de ocupare a fortei de munca,
    cresterea castigurilor salariale si inasprirea concurentei prin
    extinderea retelei de acoperire a hipermarketurilor, companiile din
    aceste sectoare au intampinat dificultati majore in acoperirea
    datoriilor curente, iar creditarea restrictiva a determinat
    populatia sa fie mult mai reticenta in a cheltui, dar mai dornica
    de economisire. De cealalta parte, deschiderea unei astfel de
    afaceri nu este foarte costisitoare si barierele intampinate la
    intrarea in piata sunt scazute, motiv pentru care a crescut numarul
    de companii mici si mijlocii care deruleaza afaceri in domeniu.

    De altfel, din cele aproape 640.000 de firme active la sfarsitul
    lunii iunie, 48.986 au fost infiintate anul acesta. Mai precis, la
    fiecare 1.000 de companii active au fost inregistrate 111 noi
    inmatriculari. De asemenea, raportat la acelasi reper, de 1.000 de
    companii active, numarul insolventelor inregistrate in prima
    jumatate a anului a fost de 16,79.

    Cea mai scazuta pondere in totalul insolventelor inregistrate in
    primul semestru al anului 2011 se mentine pentru jucatorii din
    industria extractiva, sanatate si asistenta sociala, productia si
    furnizarea de energie electrica si termica, apa si gaze.
    Caracteristica esentiala a acestor sectoare de activitate, dupa cum
    arata studiul, este reprezentata de accesul restrictiv in ceea ce
    priveste investitiile si de numarul limitat al jucatorilor
    economici, ceea ce implicit inseamna si o concurenta mai
    scazuta.

    Judecand din punct de vedere geografic, am putea spune ca
    Bucurestiul a fost locul cel mai lovit de falimente, fiind pe
    primul loc in topul judetelor, cu 1.106 companii intrate in
    insolventa. Totusi, insusirea primului loc din clasament este
    fireasca de vreme ce aici sunt si cele mai multe sedii sociale din
    tara. Alaturi de Capitala, alte judete care au un numar mare de
    firme active sunt Cluj, Constanta si Galati. Impreuna, cele patru
    acopera 35% din totalul companiilor care la sfarsitul lunii iunie
    erau declarate active.

  • Istoria marilor crahuri bursiere

    1637: Una din primele bule speculative din istoria economica a
    lumii a fost “tulipomania”, nebunia comertului cu bulbi de lalele.
    |n februarie 1637, in punctul culminant al speculatiilor, un singur
    bulb de lalea putea valora de zece ori mai mult decat venitul anual
    al unui meserias calificat. |n 1642, dupa ce piata s-a linistit
    preturile cazusera la o zecime din valorile maxime.

    1720 – Crah in Europa, in special in Marea Britanie si in
    Franta, antrenat de falimentul South Sea Company si de banca John
    Law.

    1869 – Vinerea neagra. Cunoscut drept “scandalul Fisk – Gould”,
    a fost un fenomen de panica financiara cauzat de eforturile a doi
    speculatori de a ingenunchea New York Gold Exchange.

    1873 – Panica din 1873 a antrenat o severa cadere economica in
    Europa si Statele Unite, cunoscuta drept “Long Depression”, pentru
    ca a tinut pana in 1979 sau chiar dupa in unele tari. A avut la
    baza decizia lui Otto von Bismark de a renunta la talerii din
    argint, cu efect direct asupra pietei si valorii metalului
    pretios.

    CONTINUAREA IN PAGINA URMATOARE
    ->>>>>>>>>>>>>

  • De ce suntem cei mai nemultumiti de viata si cum ni s-a prabusit moralul in ultimii cinci ani

    Toamna trecuta, intr-o intalnire cu ziaristii, Lucian Croitoru
    prezenta graficele comparative cu evolutia in tarile din Est a
    indicelui increderii consumatorilor, masurat de Eurostat, unde
    Romania iesea in evidenta drept cea mai pesimista tara dintre cele
    cateva cu care e comparata cel mai frecvent (Ungaria, Polonia,
    Bulgaria, Cehia).

    Concluzia spusa atunci de consilierul guvernatorului BNR era
    partial comica, dar partial nelinistitoare, pentru ca rareori e
    adusa in discutie la noi legatura dintre moralul colectiv si
    sansele de grabire a redresarii economice (sau, dimpotriva,
    riscurile de prelungire a recesiunii). “Suntem latini si avem
    tendinta sa exageram – daca inainte de criza eram prea optimisti,
    acum suntem cu mult mai pesimisti decat alte tari din Est si din UE
    in privinta redresarii economiei”, spunea Croitoru, iar aceasta
    trage in jos perspectiva de crestere. Ulterior, premierul Boc avea
    sa dea vina pe televiziunile de stiri pentru “nihilismul” care ii
    face pe oameni sa-si depuna banii la banca in loc sa-i arunce din
    nou in consum la fel ca inainte de criza – dar aceasta e deja alta
    poveste.

    Acum, imaginea reactiilor noastre emotionale ca popor e pusa in
    lumina de o comparatie cu mult mai larga, multumita unui studiu
    realizat de BERD in colaborare cu Banca Mondiala si denumit “Life
    in Transition”, care analizeaza perceptiile oamenilor despre
    impactul crizei, satisfactia fata de propria viata, economie,
    democratie, rolul statului, atitudinea fata de minoritati, coruptie
    si multe alte aspecte ale societatii in 29 de tari din Europa de
    Est si din fosta URSS. Studiul, aparut saptamana trecuta si
    continand date culese in 2010, compara la randul sau datele din
    cele 29 de tari cu cele obtinute la precedenta editie a studiului,
    publicata in 2007 pe baza sondajelor din 2006, si in plus introduce
    in ecuatie si cinci tari occidentale (Franta, Germania, Italia,
    Suedia si Marea Britanie), folosite ca “martori” pentru a vedea in
    ce masura atitudinea fata de criza a tarilor considerate “in
    tranzitie” difera de cea a occidentalilor.

    O prima concluzie e ca gospodariile din aceste tari au fost
    afectate de criza in primul rand prin reducerea sau intarzierea
    salariilor si in al doilea rand prin pierderea locurilor de munca.
    Ambele fenomene au afectat tarile in tranzitie mai mult decat pe
    cele occidentale incluse in studiu, conform raspunsurilor la
    sondaj. In Romania, Letonia, Lituania, Muntenegru, Slovenia,
    Croatia, Turcia si Ucraina, mai mult de jumatate dintre respondenti
    au declarat ca un membru al familiei lor a avut salariul taiat sau
    platit cu intarziere. Daca la aceasta se adauga veniturile
    diminuate, mai ales in sud-estul Europei si in statele din Caucaz,
    de reducerea transferurilor de bani de la compatriotii plecati sa
    munceasca in strainatate, obtinem o imagine a suferintei de pe urma
    crizei de pe piata muncii care i-a afectat cel mai mult pe
    locuitorii din tarile fostei Iugoslavii, Bulgaria si Romania.

    Mai departe, surprinzator poate pentru cine crede ca la noi s-au
    taiat sau desfiintat cel mai mult ajutoarele sociale, studiul arata
    ca un numar relativ mare (in jur de 20%) dintre familiile din
    Romania au beneficiat in 2010 de o forma sau alta de ajutor de la
    stat (de la venitul minim garantat si pana la ajutorul de somaj sau
    de crestere a copilului), comparativ cu circa 10% in Polonia sau
    putin peste 10% in Belarus. De aici nu a derivat insa si o
    perceptie buna asupra performantei guvernului, considerata de
    majoritatea respondentilor romani drept mult mai proasta decat in
    sondajul din 2006; din acest punct de vedere, romanii isi vad
    guvernul mai prost si decat lituanienii si letonii, iar toate cele
    trei natii sunt cele mai critice dintre toate cele 29 de tari in
    tranzitie.

    Autorii studiului leaga aceasta de faptul ca tot cele trei natii
    (in frunte cu Romania) sunt si cele unde nivelul de satisfactie
    fata de calitatea vietii personale e la cotele cele mai scazute,
    corelat cu cifrele care arata ca recesiunea a lovit cel mai tare,
    incepand din 2009, exact Romania, Lituania si Letonia. In schimb,
    tari ca Polonia sau Azerbaidjan, unde cresterea economica s-a
    mentinut in ciuda crizei, au relevat un nivel bun al satisfactiei
    fata de propria viata si fata de performantele guvernelor.

    Din punctul de vedere al satisfactiei fata de calitatea propriei
    vieti, cea mai mare inrautatire a situatiei din 2006 pana acum a
    avut loc in Romania, cele trei tari baltice, Belarus si Slovenia,
    iar cele mai scazute rate ale fericirii (cu cel mai mic procent de
    respondenti care sunt de acord cu afirmatia “una peste alta, sunt
    multumit de viata mea”) le avem din nou in Romania, urmata de
    Ungaria. Si mai rau, Romania are o pondere mare inclusiv a
    pesimistilor, adica a celor care nu doar se declara nemultumiti de
    prezent, dar nici nu cred ca in viitor copiii lor o vor duce mai
    bine.

    Erik Berglof, economistul-sef al BERD, se declara impresionat, in
    mod diplomatic, de faptul ca, “desi peste 70% dintre cetatenii
    celor 29 de tari care sustin ca au fost afectati de criza au fost
    nevoiti sa taie din cheltuielile pentru mancare sau sanatate”,
    sistemul lor de valori nu s-a schimbat drastic, chiar daca
    increderea in democratie si in economia de piata a scazut, ca si
    cea in institutiile financiare si investitorii straini.

    Berglof afirma, lucid, ca “asteptarile diminuate pentru perioada de
    dupa criza si presiunile demografice negative vor pune noi presiuni
    pe aceste societati”, insa nu poate decat sa-si declare propriul
    optimism obligatoriu, spunand ca “pietele si democratia vin la
    pachet cu propriile lor probleme, dar ele sunt in masura sa ofere
    raspunsuri mai constructive fata de aceste presiuni decat orice
    alta alternativa plauzibila”.

  • Cum au ajuns taranii sa atraga atentia creditorilor

    “Primul credit pe care l-a dat firma a fost in 1998. Erau 50 de
    dolari, bani cu care respectivul om si-a cumparat o vaca”,
    povesteste Anca Ciobanu, CEO-ul good.bee Credit, o institutie
    financiara nebancara specializata in microcreditare de investitii
    pentru zona rurala. La acea vreme, Anca Ciobanu era presedintele
    Consiliului de Administratie al companiei Dynamic Network
    Technologies Ltd, iar good.bee era un proiect al Fundatiei Soros.
    Tot atunci, incurajarea investitiilor in zona rurala prin creditare
    reprezenta un concept nou in Romania, dar si extrem de interesant
    pentru cei carora sub alta forma le era imposibil sa gaseasca
    finantare pentru a-si deschide o afacere sau pentru a extinde una
    deja existenta. “In perioada 2000-2008 am dat credite de peste 50
    de milioane de dolari. Cererea era uluitoare, mai mare decat
    potentialul nostru de creditare”, spune Ciobanu. Criza a adus o
    scadere a cererii, dupa cum era de asteptat, insa de anul acesta au
    revenit doritorii de credite, iar compania a inceput din nou sa
    finanteze in masa. Daca anul trecut au fost acordate credite in
    valoare de circa cinci milioane de euro, anul acesta aceeasi suma a
    fost inregistrata doar in primele cinci luni. Si cererile continua
    sa vina.

    Interesant nu este faptul ca oamenii de la tara au nevoie de
    bani sau ca au idei de afaceri la fel de pertinente ca ale
    antreprenorilor care au studiat la scoli de afaceri prestigioase,
    ci intregul proces care precede acordarea unui credit. Compania are
    deschise sedii in 12 orase din Romania – Bucuresti, Ploiesti,
    Constanta, Campulung Moldovenesc, Iasi, Baia Mare, Alba Iulia,
    Resita, Pitesti si Braila – si 50 de angajati. Ei promoveaza
    compania, gasesc clientii, analizeaza dosarele de credit si au
    grija ca ratele sa fie platite la timp si sa existe cat mai putine
    credite neperformante.

    Felul in care se intampla toate acestea este insa total diferit
    de practicile din banci. “Pentru a gasi clienti, mergem in satele
    si comunele din judetul in care avem sediul sau din judetele
    invecinate si intrebam daca sunt persoane care au nevoie de credit.
    Cautam zonele cele mai populate, unde se strange o mare parte din
    comunitate, cum ar fi la biserica, dupa slujba”, explica Anca
    Ciobanu. Atunci cand se strange un grup de 15-20 sau chiar mai
    multi oameni care vor credit, incepe procesul de selectie. “Formam
    un comitet din oamenii cei mai respectati ai comunitatii respective
    si cu ajutorul lor facem o asa-zisa analiza a dosarelor”, spune
    CEO-ul good.bee. Acestia sunt fie persoane cu o autoritate
    recunoscuta in satul respectiv, precum primarul, preotul sau
    medicul satului, fie persoane care se bucura de increderea
    vecinilor. Ei sunt cei care dau date despre clienti – daca mai au
    alte credite, daca au datorii sau alte venituri, daca au mai
    derulat si alte afaceri si daca, pur si simplu, sunt vazuti de
    consatenii lor ca oameni seriosi.

    Odata ce si-a dat girul, comitetul devine responsabil pentru
    comportamentul de plata al celui pe care l-au calificat drept
    solvabil. “In cazul in care un client devine rau-platnic, adica
    ajunge sa nu plateasca cel putin doua rate consecutive, intreg
    comitetul este penalizat. Asta inseamna ca pana la rezolvarea
    problemei nimeni din acea localitate nu va mai primi credit”,
    precizeaza Ciobanu.

    Din acel moment, presiunea grupului incepe sa se faca simtita
    si, in cele mai multe cazuri, clientii reintra in graficul
    platilor. “Faptul ca vorbim despre comunitati restranse este foarte
    important. Se cunosc intre ei, stiu cum sa se convinga unii pe
    altii, dar si sa se ajute atunci cand apare un eveniment nefericit
    si unul dintre ei nu mai poate plati ratele o perioada”, spune Anca
    Ciobanu. Sistemul pare sa functioneze, de vreme ce rata creditelor
    neperformante este impresionanta, de numai 0,07%. Comparativ, rata
    creditelor neperformate date de banci intreprinderilor mici si
    mijlocii este de 10%, potrivit datelor BNR. Una dintre explicatii
    ar fi ca, pe fondul unui grad redus de familiarizare cu
    instrumentele financiare, multi dintre cei care locuiesc si
    dezvolta afaceri in mediul rural se tem ca un comportament de
    rau-platnic le-ar putea aduce repercusiuni majore.