Wizrom Software lansează soluţii de business şi pe terminale cu iOS

Lansarea face parte din strategia companiei de a intra pe segmentul telefoanelor mobile inteligente, care au înregistrat o creştere accelerată în ultima perioadă.

Astfel, soluţia de automatizare a forţei de vânzări ASKI SFA a fost adaptată pentru accesarea şi de pe iOS – compatibilă cu terminalele Apple.

“Am adaptat soluţia la iOS, urmând practic tendinţa de creştere a vânzărilor de iPhone şi iPad pe piaţa locală, după ce în urmă cu doi ani, am adaptat-o pe Android. Wizrom Software are o îndelungată experienţă în domeniul soluţiilor pentru automatizarea forţei de vânzări, datând încă din 1997, iar acum această experienţă ne spune că este momentul iOS pe acest segment”, a declarat Adrian Bodomoiu, directorul general Wizrom Software.

De la prima implementare în România, numărul utilizatorilor soluţiei de automatizare a forţei de vânzări de la Wizrom a crescut considerabil la peste 5.000 de agenţi de vânzări pe teren – reprezentanţi ai clienţilor companiei din acest domeniu.

“Suntem în măsură să asigurăm mobilitatea agenţilor clienţilor noştri şi acces pe soluţia SFA pe orice terminal mobil inteligent, smartphone, care rulează sistemele de operare Windows Mobile, Android şi iOS”, a subliniat Adrian Bodomoiu.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *