Bursele europene au deschis în scădere

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a coborât cu 0,3% în debutul şedinţei de tranzacţionare, însă afişează un avans de 0,7% pe ansamblul acestei săptămâni, cea de-a patra creştere consecutivă. Preşedintele Rezervei Federale din San Francisco, John Williams, a declarat joi că accelerarea creşterii economice şi îmbunătăţirea situaţiei de pe piaţa muncii ar putea determina banca centrală să reducă în curând programul de stimulare monetară a economiei, prin care injectează lichiditate de până la 85 miliarde de dolari pe lună prin preluarea de obligaţiuni. Williams a fost unul dintre primii oficiali Fed care s-au arătat de părere că banca centrală ar trebui să preia obligaţiuni fără a stabili un plafon sau o limită de timp pentru program. Oficialul nu are în acest an drept de vot în consiliul de politică monetară al Fed. În Europa, Autoritatea Bancară a UE a amânat până în 2014 testele de stres planificate pentru acest an în sectorul bancar. Banca Centrală Europeană va derula propriile evaluări privind calitatea activelor instituţiilor de credit.

Toate stirile sunt pe mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *