Diaconu a fost pus şef la Fisc ca să „restructureze din temelii structurile de control“

Gelu Ştefan Diaconu, 54 de ani, fost secretar de stat în Ministerul Eco­nomiei, susţinut de PNL, a devenit, de ieri, cel de-al şaselea pre­şe­dinte al Agenţiei Naţionale de Ad­mi­nis­trare Fiscală (ANAF), instituţia – cheie care ar trebui să adu­că venituri mai mari la buget şi să reducă evaziunea fiscală.

El revine după patru ani în „subordinea“ lui Daniel Chiţoiu, înlocuindu-l pe Şerban Pop, care a condus ANAF din primăvara anului 2012.

„Această schimbare are loc în cadrul procesului de ac­cele­rare a reformei administrative a ANAF, reformă care vi­zează transformarea ANAF într-o administraţie fiscală modernă, fle­xibilă şi eficientă. Efor­tu­rile depuse până în pre­zent vor fi continuate de noua con­ducere şi se vor axa pe com­baterea şi pre­ve­nirea eva­ziunii fiscale, dar şi pe creş­terea efi­cienţei în ceea ce priveşte colec­ta­rea ve­ni­tu­rilor. Refor­ma ANAF va fi continuată şi pe linia restructurării din temelii a struc­turilor de control în ve­derea generării de per­for­manţă şi efi­cienţă în co­lectarea veniturilor bu­ge­ta­re“, potrivit informaţiilor trans­mise de Finanţe.

Toate stirile sunt pe zf.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *