BANAT
Până la 22 aprilie, valorile termice diurne vor fi în scădere spre medii cuprinse între 12 şi 17 grade, apoi vor creşte uşor până la sfârşitul intervalului în medie la valori cuprinse între 19 şi 22 de grade Celsius. Temperaturile minime vor avea aceeaşi oscilaţie ca şi cele maxime şi vor fi cuprinse, în tot intervalul, în medie între 2 şi 10 grade. Probabilitatea de ploi, în general slabe cantitativ, sub formă de aversă şi posibil însoţite de descărcări electrice, va fi mai ridicată până la aprilie.
CRIŞANA
Maximele termice vor fi în scădere spre medii cuprinse între 12 şi 16 grade, apoi vor creşte uşor până la sfârşitul intervalului în medie la valori cuprinse între 19 şi 22 de grade Celsius. Temperaturile minime vor avea aceeaşi oscilaţie ca şi cele maxime şi vor fi cuprinse, în tot intervalul, în medie între 2 şi 10 grade. Probabilitatea de ploi, în general slabe cantitativ, sub formă de aversă şi posibil însoţite de descărcări electrice, va fi mai ridicată până la 23 aprilie.
TRANSILVANIA
În intervalul 21 – 22 aprilie valorile termice diurne vor fi în scădere spre medii cuprinse între 13 şi 16 grade, apoi vor creşte uşor până la sfârşitul intervalului în medie la valori cuprinse între 16 şi 20 de grade Celsius. Temperaturile nocturne vor avea aceeaşi oscilaţie ca şi cele diurne şi vor fi cuprinse, în tot intervalul, în medie între 0 şi 8 grade. Probabilitatea de ploi, în general slabe cantitativ, sub formă de aversă şi posibil însoţite de descărcări electrice, va fi mai ridicată până la 24 aprilie.
MARAMUREŞ
Temperaturile diurne vor fi iniţial în scădere spre valori medii cuprinse între 12 şi 15 grade, apoi vor creşte uşor până la sfârşitul intervalului în medie la valori cuprinse între 17 şi 20 de grade Celsius. Temperaturile minime vor avea aceeaşi oscilaţie ca şi cele maxime şi vor fi cuprinse, în tot intervalul, în medie între 0 şi 8 grade. Probabilitatea de ploi, în general slabe cantitativ, sub formă de aversă şi posibil însoţite de descărcări electrice, va fi mai ridicată până la 24 aprilie.
MOLDOVA
În intervalul 21 – 22 aprilie valorile termice diurne vor fi în scădere spre medii cuprinse între 12 şi 16 grade, apoi vor creşte uşor până la sfârşitul intervalului în medie la valori cuprinse între 17 şi 21 de grade Celsius. Temperaturile minime vor avea aceeaşi oscilaţie ca şi cele maxime şi vor fi cuprinse, în tot intervalul, în medie între 2 şi 8 grade. Trecător va ploua slab în prima zi, apoi probabilitatea de averse slabe, posibil însoţite de descărcări electrice, va fi mai ridicată până la 25 aprilie.
DOBROGEA
În intervalul 21 – 22 aprilie temperaturile diurne vor fi în scădere spre medii de 14…15 grade, apoi vor creşte uşor până la sfârşitul intervalului în medie la valori cuprinse între 16 şi 19 grade Celsius. Temperaturile minime vor avea aceeaşi oscilaţie ca şi cele maxime şi vor fi cuprinse, în tot intervalul, în medie între 4 şi 10 grade. Probabilitatea de ploaie va fi redusă.
MUNTENIA
În intervalul 21 – 22 aprilie valorile termice diurne vor fi în scădere spre medii cuprinse între 14 şi 18 grade, apoi vor creşte uşor până la sfârşitul intervalului în medie la valori cuprinse între 19 şi 22 de grade Celsius. Temperaturile minime vor avea aceeaşi oscilaţie ca şi cele maxime şi vor fi cuprinse, în tot intervalul, în medie între 3 şi 9 grade. Probabilitatea de ploi slabe, sub formă de aversă şi posibil însoţite de descărcări electrice, va fi mai ridicată în intervalul 21 – 23 aprilie.
OLTENIA
În intervalul 21 – 22 aprilie valorile termice diurne vor fi în scădere spre medii cuprinse între 14 şi 17 grade, apoi vor creşte uşor până la sfârşitul intervalului în medie la valori cuprinse între 18 şi 22 de grade Celsius. Temperaturile minime vor avea aceeaşi oscilaţie ca şi cele maxime şi vor fi cuprinse, în tot intervalul, în medie între 3 şi 9 grade. Va ploua slab în prima zi, apoi probabilitatea de ploi, în general slabe cantitativ, sub formă de aversă şi posibil însoţite de descărcări electrice, va fi mai ridicată în intervalul 21 – 23 aprilie.
LA MUNTE
În intervalul 21 – 23 aprilie valorile termice diurne vor fi în scădere spre medii cuprinse între 2 şi 7 grade, apoi vor creşte uşor până la sfârşitul intervalului în medie la valori cuprinse între 10 şi 13 grade Celsius. Temperaturile minime vor avea aceeaşi oscilaţie ca şi cele maxime şi vor fi în jur de 0 grade, sau uşor pozitive între 25 – 28 aprilie şi cuprinse în medie între –5 şi –2 grade în restul nopţilor. Va ploua slab în prima zi, apoi probabilitatea de ploi, în general slabe cantitativ, sub formă de aversă şi posibil însoţite de descărcări electrice, va fi mai ridicată până la 25 aprilie.
Leave a Reply