Grass a primit premiul Nobel pentru literatura in 1999 (cand avea 72 de ani), cu urmatoarea argumentatie din partea juriului Academiei suedeze: „pentru ca a descris un chip uitat al istoriei, in niste fabule caracterizate printr-o veselie neagra“ si s-a bucurat de o enorma stima, atat in randurile specialistilor si iubitorilor de literatura, cat si in acelea, mai largi, ale societatii civile, care a vazut intotdeauna in el o suprema instanta morala, un monument de intransigenta, o minte lucida si agera, pusa in slujba adevarului. Prozator, poet, sculptor, pictor si grafician, Grass a fost numit doctor honoris causa al Universitatii din Berlin si cetatean de onoare al orasului natal Danzig/Gdansk. Vorbele lui au avut, decenii la rand, rezonanta unui clopot: tunatoare, ferme, de neocolit. Iata ce spunea intr-o scri-soare deschisa publicata in Frankfurter Allgemeine Zeitung in 1966, in preajma alegerii lui Kurt Georg Kiesinger in functia de cancelar federal: „Cum sa-i comemoram pe luptatorii torturati si ucisi ai rezistentei, pe mortii de la Auschwitz si Treblinka, cand dumneavoastra, colaboratorul de atunci, indrazniti sa stabiliti, acum si aici, directivele politicii?“.
Intratabil cand era vorba de colaborationisti, sever pana la opacitate cand era vorba de greselile comise in numele „ciumei brune“, incapabil sa admita scuze in numele varstei fragede sau al terorii generalizate din vremea nazismului, Grass face o dezvaluire bulversanta in 2006, in cartea autobiografica „Beim Häuten der Zwiebel“ („Decojind ceapa“). La 79 de ani de viata, marele scriitor isi aminteste brusc ca in octombrie 1944 s-a inscris in cea de-a 10-a Panzerdivison SS Frundsberg din cadrul Waffen SS. Bomba – pentru ca, de oriunde ne-am uita, este o bomba – a explodat brusc, nascand polemici de o rara virulenta. De-o parte s-au situat cei care nu-i pot ingadui scriitorului tacerea vinovata, faptul ca a ascuns adevarul atata amar de vreme si care considera ca „Decojind ceapa“ este o tardiva sinucidere morala. Din randul lor se detaseaza Lech Walesa, fostul presedinte polonez, care i-a retras titlul de cetatean onorific al orasului Gdansk. De cealalta parte, sustinatorii, printre care se cuvin amintiti Adam Michnik, o figura mitica a Solidaritatii poloneze, Salman Rushdie sau Volker Schlondorff, cineastul german care a transpus pe pelicula „Toba de tinichea“, cea mai importanta creatie romanesca a lui Grass. Intre aceste opinii stau foile de ceapa ale unor confesiuni care starnesc lacrimi. De compasiune sau de indignare – dar asta ramane sa decideti dupa lectura.
Günter Grass, „Decojind ceapa“, Editura Polirom, Iasi, 2007
Leave a Reply