Slovenia ar putea urma calea Ciprului din cauza sistemului bancar şubrezit de criză

Slovenia, prima ţară fostă comu­nistă care a intrat în zona euro, ar putea deveni al şaselea stat al uniunii mo­netare, după Cipru, care să ceară asistenţă financiară internaţională pentru a recapitaliza sistemul bancar şi pentru a stimula economia afectată de criza datoriilor suverane din Europa. Randamentul obligaţiunilor Slove­niei, costul la care se împrumută guvernul, a atins săptămâna aceasta un nivel record, ajungând miercuri la 6,34% pentru titlurile de stat deno­minate în dolari cu scadenţa în 2022, conform da­telor Bloomberg, creşterea fiind cauzată în principal de temerile investitorilor că noul guvern nu va reuşi să stabilizeze situaţia financiară a ţării. Însă premierul sloven Alenka Bratusek asigură că nici Slovenia şi nici sistemul său bancar nu sunt compa­rabile cu cele ale Ciprului şi că ţara alpină îşi va rezolva singură proble­mele, fără ajutor financiar extern. „Sistemul nostru bancar este stabil şi sigur, iar comparaţiile cu Cipru nu sunt valide. Depozitele sunt în sigu­ranţă aici, iar statul le garantează“, a spus Bratusek. Ea a recunoscut că guvernul lucrează intens pentru a le găsi o rezolvare proble­melor finanţelor ţării, care ar putea include majorări de taxe şi impozite.

Toate stirile sunt pe zf.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *