Polonia deschide calea unui referendum pe tema adoptării euro

Premierul Poloniei Donald Tusk a evocat posibilitatea organizării unui referendum pe tema intrării ţării în zona euro, în condiţiile în care cea mai mare parte a populaţiei se opu­ne adoptării monedei unice europene, scrie cotidianul Financial Times. Polonia, cel mai populat stat din UE care nu a intrat încă în zona euro, şi-a asumat obligaţia adoptării monedei unice odată cu aderarea la UE în 2004, acceptată tot prin referendum. În contextul crizei datoriilor suverane, polonezii sunt tot mai sceptici în privinţa beneficiilor intrării în zona euro, iar opoziţia conservatoare eurosceptică a blocat până acum modificările constituţionale care ar fi netezit calea adoptării monedei unice. Opoziţia susţine că zona euro s-a schimbat prea mult de la plebiscitul anterior pentru ca obligaţiile asumate prin votul din urmă cu un deceniu să mai fie actuale. Tusk a oferit o soluţie legală care ar permite polonezilor să vo­teze din nou în privinţa intrării în zona euro, printr-un referendum în care simpla majoritate este sufi­cientă pentru luarea unei decizii. Pentru modificarea Constituţiei, care sta­tuează că zlotul este mo­neda naţională, este necesară o ma­­joritate de două treimi în Ca­me­ra Inferioară a Parlamentului Sejm. Partidul eurosceptic Lege şi Justiţie are destule voturi în Par­la­ment pentru a bloca modificările constituţionale. Formaţiunea susţine că Polonia ar trebui să se ferească de pro­blemele zonei euro şi că prin adoptarea euro statul şi-ar preda suveranitatea, decizie pe care ţara ar trebui să o ia prin refe­rendum. Până acum Tusk s-a opus organizării unui referendum.

Citit mai multe pe zf.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *