ADRIAN NĂSTASE A FOST ELIBERAT: “Toate bune, vorbim peste câteva zile”. PRIMELE IMAGINI cu fostul premier în libertate

PRIMELE IMAGINI cu fostul premier în libertate

UPDATE 19:00 – Adrian Năstase s-a oprit la o clinică medicală privată din sectorul 1

Fostul premier Adrian Năstase, eliberat condiţionat din penitenciar, s-a oprit luni seară, în drum spre casă, la o clinică medicală privată din sectorul 1, aflată în apropiere de Piaţa Victoriei.

Năstase a ieşit din închisoare la ora 18.00 şi s-a oprit la clinică în jurul orei 18.45.

UPDATE 18:25 – Două maşini din coloana lui Năstase s-au ciocnit uşor

Două maşini din coloana în care Adrian Năstase merge spre casa din Zambaccian, respectiv ambulanţa privată şi un Mercedes de culoare neagră, s-au ciocnit uşor la puţin timp după plecarea de la Penitenciarul Jilava.

Autoturismul Mercedes a lovit din spate ambulanţa, iar după accident a rămas pe loc, cu luminile de avarie pornite. Ambulanţa şi-a continuat drumul alături de celalalte trei maşini din coloană.

UPDATE 18:03 – ADRIAN NĂSTASE A FOST ELIBERAT

Fostul premier Adrian Năstase a părăsit, luni, Penitenciarul Jilava, fiind aşteptat la ieşire de fiul său cel mare, Andrei, de alţi apropiaţi şi de bodyguarzi, şi a plecat cu un autoturism al familiei, fără să facă declaraţii.

La ieşirea din închisoare, trei bodyguarzi i-au făcut culoar lui Năstase prin mulţimea de jurnalişti venită la Jilava

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *