Trei din cele mai mari cinci economii europene – Franţa, Germania şi Marea Britanie – au consemnat creşteri ale cheltuielilor (1,3%, respectiv 2,6% şi 2,1%), în timp ce Spania şi Italia au consemnat scăderi drastice (cu 7,6%, respectiv 6,5%). Ţările din Europa de Est au raportat cele mai bune rate de creştere, în primul rând Bulgaria, Cehia şi Letonia. “2012 a fost un an sub potenţial pentru cheltuielile gospodăriilor în UE, cu reduceri ale cheltuielilor în trei din patru trimestre. Anul s-a încheiat însă pe o direcţie pozitivă, cu un nivel al sumelor cheltuite aproape de cel din 2011”, a declarat Philip Symes, CFO al Visa Europe.
În România, cheltuielile de consum au scăzut în T4 2012 cu 1% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, după un avans anual de 1% înregistrat în trimestrul al treilea.

Leave a Reply