“Într-o procedură de insolvenţă actorii privaţi pot să decidă dacă mai lucrează sau nu cu acea companie, dacă mai livrează pe credit comercial sau nu. Statul este dezavantajat din acest punct de vedere. Firma poate să acumuleze datorii noi la stat doar prin faptul că-şi continuă activitatea, dar ANAF este legată de mâini. Nu putem cere plata obligaţiilor curente până nu se încheie procedura insolvenţei”, a explicat pentru MEDIAFAX preşedintele ANAF, Şerban Pop.
El a arătat, astfel, că în cazul unei insolvenţe în care statul este un creditor minoritar, firma în reorganizare poate funcţiona ani buni acumulând noi datorii la stat, fără să se poată interveni pentru stoparea acestora sau prin măsuri asigurătorii pentru recuperarea prejudiciului.
Pe de altă parte, Pop este adeptul unei abordări non-agresive a contribuabililor, recunoscând că după patru ani de criză există pericolul ca multe companii să nu mai reziste în piaţă şi implicit să fie afectate şi încasările la bugetul de stat.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Leave a Reply