Doar 3% din parcul auto naţional are mai puţin de 2 ani vechime

Procentul deţinut de autoturismele mai noi de doi ani a scăzut semnificativ în ultimii şase ani, ajungând de la 23% în 2007, anul de “boom” al pieţei auto locale, la 3% în 2012, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Îmbătrânirea par­cului auto conduce automat la creşterea poluării, dar afectează şi businessul service-urilor oficiale şi al impor­tato­rilor auto pe măsură ce proprietarii de maşini vechi se îndreaptă către service-uri neoficiale. Pe măsură ce importurile de maşini second-hand au crescut în ultimii ani, şi vârsta medie a crescut. Dacă în 2007 vârsta medie a unui autoturism era de 11,2 ani, în 2012 aceasta a ajuns la 13 ani, potrivit calculelor ZF pe baza datelor DRPCIV. În acest interval de cinci ani de zile în care s-au casat prin programul “Rabla” aproape 420.000 de maşini vechi, iar statul a investit 380 mil. euro pentru reînnoirea par­cu­lui auto, vârsta medie a par­cului auto a continuat să scadă. Tot în acest interval de timp în România au intrat peste 1,1 mi­lioane de autoturis­me la mâna a doua şi sub un milion de maşini noi.

Toate stirile sunt pe zf.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *