Rompetrol anunţă că este deschis dialogului cu angajaţii, după protestele de pe platforma Petromidia

Rompetrol susţine, într-un comunicat de presă, că obiectivul principal al companiei a vizat în această perioadă menţinerea locurilor de muncă şi a salariilor, ţinând cont că peste 25.000 de persoane, angajaţii şi familiile lor, beneficiază lunar direct sau indirect de activitatea platformei Petromidia.

“Obiectivul principal al companiei a vizat în această perioadă economică dificilă menţinerea locurilor de muncă şi a salariilor aferente, dar şi optimizarea activităţilor, reducerea costurilor şi finalizarea programului de creştere a capacităţii de rafinare la cinci milioane de tone, precum şi alinierea întregii producţii la standardele europene de calitate – Euro 5”, se menţionează în comunicatul companiei.

Potrivit sursei citate, discuţiile cu reprezentaţii angajaţilor au respectat Legea dialogului social, care stabileşte cadrul şi principiile necesare găsirii unor soluţii echitabile tuturor părţilor.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *