Fondul suveran de investiţii al Norvegiei, cel mai mare din lume, şi-a făcut curat în portofoliu excluzând din motive legate de etică două companii care au legături cu producerea armelor nucleare, scrie Le Monde. Fondul, care administrează echivalentul a 525 de miliarde de euro, este guvernat de reguli de etică care-l împiedică să investească banii de pensii ai norvegienilor în industrii de armament „inumane”, în industria tutunului şi în companii vinovate de încălcarea drepturilor omului, de corupţie sau de degradarea gravă a mediului înconjurător. Vehiculul de investiţii a vândut participaţiile de 0,7% şi de 1,1% pe care le deţinea la companiile americane Jacobs Engineering şi Babcock & Wilcox, cărora le reproşează că sunt implicate în producerea de arme nucleare. În schimb, fondul a reintegrat în sfera de investiţii compania britanică BAE Systems şi pe cea italiană Finmeccanica în condiţiile în care parteneriatul acestora a încetat să mai producă rachete cu focos nuclear ASMP-A pentru armata franceză. Exclus în 2011, producătorul american de chimicale FMC Corporation a fost, de asemenea, reinclus deoarece nu mai achiziţionează fosfaţi din Sahara Occidentală, teritoriu anexat de Maroc în 1975. Ministerul norvegian de finanţe a decis să scoată de sub supravegere grupul industrial german Siemens, pus sub observaţie în 2009 din cauza mai multor scandaluri de corupţie.
Leave a Reply