Orange România mizează pe 4G

“În 2012, investiţiile operatorului au însumat peste 100 milioane de euro. Şi în 2013 sumele alocate vor fi similare sau chiar vor depăşi nivelul celor din anul anterior. Banii vor merge către reţeaua 3G, către îmbunătăţirea calităţii acestei infrastructuri, dar şi spre reţelele 2G şi 4G”, a spus Suceveanu.

Reprezentantul Orange România a afirmat că investiţiile realizate anul trecut au permis operatorului să extindă la nivel naţional reţeaua 3G, care permite transferuri de date la viteze de până la 21,6 Mbps de la 14,4 Mbps anterior. “De asemenea, fondurile alocate pentru dezvoltarea reţelei 3G au permis creşterea vitezei de transfer a datelor până la 43,2 Mbps în 500 de localităţi”, a mai spus directorul tehnic al operatorului.

În prima parte a lunii decembrie 2012, Orange România a lansat propria reţea bazată pe tehnologia LTE (4G), care va permite clienţilor din zona centrală şi de nord a Capitalei, din staţiunile de pe Valea Prahovei şi zona Bran-Moeciu, precum şi din Poiana Braşov, transferuri de date la viteze de până la 75 Mbps.

Orange România este liderul pieţei locale de telefonie mobilă, cu 10,05 milioane de clienţi la 30 iunie. În 2011, afacerile Orange România au scăzut cu 4,3%, la 3,98 miliarde de lei, iar profitul net a coborât cu 13,7%, la 805,6 milioane de lei.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *