TREI CUTREMURE în România, noaptea trecută

Primul dintre cele trei cutremure, cu magnitudinea de 3,4 grade, a avut în Transilvania, la ora 4.52. Seismul s-a produs la o adâncime de cinci kilometri şi a avut intensitatea III în zona epicentrală. Oraşe apropiate de centrul seismului sunt Topliţa (11 kilometri), Vatra Dornei, Gheorgheni (38 de kilometri), Bălan (56 de kilometri) şi Reghin (57 de kilometri), potrivit site-ului www.infp.ro

Tot în Transilvania a avut loc la ora 5.07 un al doilea cutremur, cu magnitudinea de 2,6 grade. Cutremurul s-a produs la o adâncime de un kilometru şi a avut intensitatea II în zona epicentrală. Oraşele apropiate de zona în care s-a produs seismul sunt Toplita (şapte kilometri),Gheorgheni (36 de kilometri),Vatra Dornei (42 de kilometri), Reghin (54 de kilometri) şi Bălan (55 de kilometri).

Aproape 30 de minute mai târziu s-a produs un al treilea cutremur, de 3.2 grade, în Vrancea. Seismul a avut loc la ora 5.33 şi s-a produs la o adâncime de 122 de kilometri. Oraşele apropiate de centrul seismului sunt Focşani (33 de kilometri), Mărăşeşti (39 de kilometri), Râmnicu Sărat (45de kilometri), Covasna (48 de kilometri) şi Adjud (52 de kilometri).

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *