Investiţie de 340 de milioane de euro a Enel în trei centrale eoliene din Dobrogea

Centrala eoliană Elcomex EOL are 52 de turbine cu o capacitate instalată de 2,3 MW fiecare, ajungând astfel la o capacitate instalată de 120 MW. Celelalte două unităţi au capacităţi instalate de 60 MW, respectiv 27 MW, se arată într-un comunicat EGP.

După ce vor deveni operaţionale, centralele vor putea genera anual circa 560 milioane KWh de energie electrică, precizează compania.

Centralele eoliene operate în România de Enel Green Power au o putere instalată totală de aproape 500 MW.

Potrivit datelor operatorului sistemului energetic naţional Transelectrica, în prezent în România sunt instalate centrale eoliene cu o capacitate de aproape 2.000 MW, mai mare decât puterea centralei nucleare de la Cernavodă.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *