Băncile vor face provizioane suplimentare de circa 3 mld. lei după reevaluarea garanţiilor

Potrivit unor surse bancare, auditorii au constatat diferenţe între valoarea garanţiilor luată în considerare de bănci şi valoarea de piaţă a acestora chiar şi de peste 30%. Comparativ cu nivelul de provizionare de la mijlocul anului, care se cifra pe sistem IFRS la 26 de miliarde lei, costul suplimentar al riscului va creşte cu mai mult de 10%. Rezultatele raportate de băncile comerciale după primele şase luni indică o pierdere cumulată pe sistem de 192 milioane lei (43 mil. euro), comparativ cu un câştig de 116 milioane lei la finalul primului trimestru, în condiţiile în care provizioanele au urcat cu peste 3,5 miliarde lei în IFRS. Practic, după auditarea situaţiilor financiare de la finalul lunii iunie, provizioanele aferente primelor şase luni s-au dublat, ceea ce ar echivala cu o pierdere severă la nivelul sistemului bancar, de aproximativ 3 miliarde lei. Cu toate acestea, multe bănci spun că au acoperit deja diferenţa de provizionare fără să consemneze pierderi suplimentare semnificative, sugerând astfel că evoluţia veniturilor opera­ţio­nale a fost mult mai bună după jumătatea anului. Un număr de 23 de bănci au încheiat prima jumătate a anului cu profit, în timp ce 18 au raportat pierdere. Datele centralizate de banca centrală nu reflectă provizioanele în sistem IFRS de la finalul anului trecut, primele informaţii fiind prezentate în ianuarie, când totalul provizioanelor s-a ridicat la 22,56 miliarde lei. La finalul lunii iunie, provizioanele băncilor însumau 26,3 miliarde lei.

Mai multe pe zf.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *