Un raport realizat anul trecut de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) la Oil Terminal (OIL) a scos la iveală cheltuieli nejustificate de milioane de lei şi decizii de management care au adus prejudicii societăţii. Ministrul economiei Daniel Chiţoiu spunea în luna iulie că Oil Terminal a făcut plăţi nejustificate şi cheltuieli efectuate în interes personal din banii companiei de către fostul manager în perioada 2009-2010, pentru bijuterii, obiecte din aur, butoni şi ace de cravată, vinuri de colecţie, parfumuri şi genţi de damă. Totodată, au fost descoperite cheltuieli nejustificate cu case de avocatură în valoare de 852.000 de lei, iar Chiţoiu afirma atunci că aceste sume vor fi imputate persoanelor responsabile.
Leave a Reply