Anterior a ocupat vreme de doi ani funcţia de director of business development în cadrul grupului de comunicare Centrade SUA şi, din 1987 până în 1989, a fost commodity trader pentru Tricon, SUA. Radu Florescu a înfiinţat în 1990 compania Centrade alături de fraţii săi John şi Nicholas Alexander. Trei ani mai târziu a urmat afilierea la reţeaua internaţională Saatchi & Saatchi, obiectivele agenţiei fiind de a gestiona conturile subsidiarei locale a companiei americane de bunuri de larg consum Procter & Gamble, contul producatorului din industria alimentară Masterfoods (Snickers, Mars), care s-a rebranduit în Mars România şi cel al producătorului de ţigarete British American Tobacco (BAT), câştigate prin intermediul reţelei.
Grupul Centrade a crescut de la o companie care oferea producţie publicitară (flyere, afişe, autocolante) cu 4-5 angajaţi la un grup cu afaceri de peste 50 de milioane de euro. Mai mult, în acest an Radu Florescu, preşedintele Uniunii Agenţiilor de Publicitate din România (UAPR), a fost reales pentru al doilea an consecutiv preşedinte al Comitetului Regional al Asociaţiei Europene a Agenţiilor de Publicitate pentru Europa Centrală şi de Est. Asociaţia acoperă Bulgaria, Croaţia, Cehia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovenia şi Slovacia.
Business Magazin a lansat luni, 12 noiembrie 2012, a treia editie a catalogului 100 CEI MAI ADMIRATI CEO DIN ROMANIA. Detalii aici.

Leave a Reply