Domnul Goldman Sachs

„Este o vorba: e mai usor sa ceri iertare decat sa-ti ceri voie”, spune un director din private equity. „Decat sa intrebe «pot sa intru in competitie cu tine?», cei de la Goldman Sachs spun «ne pare rau, dar o sa te ajutam sa gasesti o alta afacere». Si scapa, pentru ca e greu sa nu fii in afaceri cu Goldman Sachs.“

Lloyd C. Blankfein (53 de ani), director executiv la una dintre cele mai profitabile companii financiare din lume, scotoceste prin cosul de gunoi din birou in cautarea unui bilet de multumire. Vrea sa demonstreze ceva. Da, firma lui, Goldman Sachs, nu a fost aleasa sa subscrie oferta publica initiala a celor de la Blackstone Group, dar sunt o gramada de alti clienti ai Goldman recunoscatori pentru serviciile firmei, iar Blankfein o sa gaseasca biletul si-o sa demonstreze asta.

Chiar daca Goldman Sachs este cea mai imitata, invidiata si din cand in cand detestata banca de investitii, Blankfein – care tocmai si-a sarbatorit primul an la conducerea acesteia si care intamplator e un tip destept, increzator in sine si foarte capabil – e hotarat sa arate lumii pe mai departe ce pot el si firma lui. „Cand am intrat in firma, m-am gandit: cum o sa supravietuiesc eu aici? Apoi am fost preocupat daca voi putea sa fac ca domeniul de care eram responsabil sa fie important pentru firma“, isi aminteste el.

Transformarea lui Blankfein dintr-un trader de aur intr-un director executiv are un parfum de reality show. In urma cu doar cativa ani, Lloyd putea fi vazut in pantaloni scurti la o partida de golf, cu ciorapi lungi trasi peste genunchi, ducandu-si BlackBerry-ul in aceeasi sacosa de plastic cu sandvisul cu crema de branza. Azi poarta costum in dungi si cravata lata, tocmai s-a intors din Turcia dintr-o calatorie de afaceri si adora sa discute despre Imperiul Otoman.

Mintea lui Blankfein, cunostintele lui despre istorie si intelegerea profunda a mecanismelor de trading l-au deosebit de alti titani de pe Wall Street, chiar si de cei care la randul lor merita apreciati pentru capacitatile lor. La fel il deosebeste si pachetul lui financiar: anul trecut a dus acasa un pachet salarial de 54,3 milioane de dolari, cam putin fata de cat au obtinut vedetele fondurilor de hedging, dar mai mult decat oricare alt executiv de pe Wall Street.

„Lloyd intelege asumarea riscurilor“, spune Kenneth C. Griffin, director executiv la Citadel Investment Group, unul dintre cele mai mari fonduri de hedging din SUA. „Intr-un fel, acesta e talentul lui fundamental. Alte firme vor sa concureze Goldman Sachs, dar nu au nici cultura, nici apetitul de asumare a riscurilor, nici intelegerea la varf a pietelor de capital ca sa o poata face.“  Intr-adevar, obisnuinta cu riscul l-a facut pe Blankfein, desi nu pare la prima vedere, modelul perfect pentru rolul de director executiv pe Wall Street in zilele noastre.

In vreme ce Wall Street-ul inca mai bate moneda pe consilierea companiilor cu privire la fuziuni si listarea lor la bursa, banii adevarati – sumele cu adevarat importante – se fac din speculatii si din investirea capitalului intr-un evantai global de produse si strategii sofisticate, inimaginabile in urma cu zece ani. Bancile care navigheaza prin acest teritoriu complex ajung sa faca asta in colturi din ce in ce mai indepartate ale lumii, pentru profitul lor si pentru clientii lor. Niciun grup financiar nu a perfectionat asta mai bine decat Goldman Sachs, care s-a transformat dintr-un business concentrat pe consultanta intr-o masina de tranzactionare prevazuta cu o banca, care ofera consultanta, finantare, investeste in diverse afaceri si protejeaza riscul. Blankfein este un arhitect al acestei schimbari la Goldman, iar prin ceea ce a facut a confirmat asteptarile actionarilor, ale angajatilor si ale clientilor.

Nu e mai putin adevarat ca a generat si critici din partea celor ingrijorati de posi-bile conflicte de interese sau de un centru de putere necontrolata la Goldman. Iar cand Blankfein a ajuns director executiv la Goldman, unii s-au ingrijorat ca poate nu a acordat destula atentie culturii companiei. (Este recunoscut prin zicala lui preferata – „cimitirele sunt pline cu oameni de neinlocuit“, o blasfemie intr-o firma al carei fost director executiv a trebuit sa isi ceara mii de scuze pentru ca a spus ca un numar mic de bancheri au generat cea mai mare parte a profiturilor.) Au existat si ingrijorari pe plan intern ca Lloyd n-ar fi petrecut destul timp cu clientii de top – o arta care i-a ajutat pe ultimii patru predecesori ai sai sa ajunga, dupa incheierea mandatului la Goldman, in Senat sau in administratiile prezidentiale.

Blankfein a muncit din greu sa remedieze lucrurile, plecand intr-un turneu mondial care a inclus intalniri cu premieri si zeci de directori executivi. Numai in ultimele saptamani a fost in calatorii separate in Rusia, China, Turcia si Orientul Mijlociu. „De-a lungul ultimilor ani, a trebuit sa ma implic in parti ale afacerii noastre de care nu eram atat de apropiat“, spune Blankfein, care si-a petrecut mare parte a inceputului carierei ocupandu-se de tranzactii si de registre de tranzactionare. „Erau zone din firma cu care nu prea am avut de-a face.“

Henry R. Kravis, fondatorul gigantului de private equity Kohlberg Kravis Roberts & Co., isi aminteste prima vizita a lui Blankfein in urma cu trei ani, cand seful Goldman nu stia nimic despre industria fondurilor de investitii. „Am purtat cu el o conversatie la fel de buna cum as fi avut-o cu oricine altcineva“, spune Kravis. Acum, cei doi se intalnesc o data la cateva luni. „Ce-a trebuit sa faca el a fost sa se identifice cu un client“, spune David M. Rubenstein, fondator si director executiv la Carlyle Group, alt grup important de private equity. „Cand esti trader te intereseaza doar performanta si o masori din minut in minut, zi de zi. Cand trebuie sa castigi clienti, trebuie sa inveti altfel de deprinderi.“

Blankfein se straduieste sa-si consolideze si relatiile cu oamenii din top management de la Goldman Sachs. Incepand din martie, s-a implicat intr-un „forum al presedintelui“, o serie de sedinte care-i permit sa se intalneasca cu directorii din firma si sa discute cu ei probleme strategice importante. Tema pe care se concentreaza cu precadere sunt clientii, relatia cu ei si potentialele conflicte cu acestia. Sedintele, organizate cu grupuri mici de directori, dureaza cate o dupa-masa intreaga. 

Dupa ce Blankfein a devenit presedintele Goldman in 2004, a studiat fiecare aspect al businessului, extinzand cercul de persoane care primeau e-mail-urile lui, trimise deseori la 2 dimineata. Azi, copresedintii Gary D. Cohn si Jon Winkelried conduc operatiunile cotidiene ale firmei, iar Blankfein izbuteste astfel sa aloce mai mult timp pentru clienti si pentru strategie.

Transformarea Goldman Sachs i-a permis institutiei sa ramana pe primul loc in randul grupurilor financiare de pe Wall Street. Fiecare anunt de profit net depaseste inevitabil recordul atins anterior la anuntarea rezultatelor din trimestrul sau anul trecut. Trimestrul I al acestui an s-a incheiat cu incasari nete record din instrumente cu venit fix (4,6 miliarde de dolari – adica 3,4 miliarde de euro), actiuni (3,1 mld. dolari) si din investitiile bancare (1,72 de miliarde de dolari). Profiturile nete de 3,2 miliarde au fost mai mari cu 29% fata de primul trimestru al lui 2006 – cifra care la acea vreme a fost, fireste, un record. Banca de investitii a Goldman Sachs contribuie acum cu 15% la veniturile grupului – inca un reper al transformarii. Iar Blankfein crede ca aceasta transformare a incurajat in mod special divizia de consultanta. „N-am fi putut avea relatiile cu clientii pe care le avem acum daca nu ne-am fi dezvoltat abilitatile de bancheri traditionali si de finantisti“, spune el.

Unii dintre directori se tem sau, mai exact, s-au tot temut ca firma ar putea socoti dorinta de a face bani mai importanta decat principiul de business nr. 1 afisat de companie, acela de a pune clientii pe primul loc. „Obisnuiam sa ne chinuim discutand despre cum ne-ar afecta reputatia daca o sa avem un fond de private equity fara succes sau daca o sa avem unul prea agresiv“, a spus un director al Goldman care a cerut sa ramana anonim. „Dar azi nu se mai ingrijoreaza nimeni de asta. Totul e sa facem profituri.“

Goldman, ca si alte firme de pe Wall Street, are un vant puternic din pupa, pentru ca pietele au luat-o tare in sus. Dar mixul sau de activitati si perspectiva sa patrunzatoare asupra lumii financiare au pozitionat-o destul de bine ca sa profite de pe urma creditelor ieftine disponibile pe piata si a cresterii globale accelerate. Din 2001 pana in 2006, veniturile din tranzactionare ale Goldman au crescut cu 168%, iar capitalizarea de piata a ajuns la 88 de miliarde de dolari. Acum, reticentele de pe piata fata de suprematia financiara a Goldman il cam descumpanesc pe Blankfein: „In cinci ani, am trecut de la o firma cu valoare de piata mica, considerata prea orientata pe consiliere si lipsita de muschi financiari ca sa fie luata in serios, la o organizatie care starneste articole cu titluri ca «Prea mare? Prea puternica? Prea rea!»“.

Lloyd Blankfein glumeste ca el e de fapt un prapastios, nu un luptator (jocul de cuvinte in engleza este „a worrier, not a warrior“). De fapt, e moderat de optimist cu privire la ce se intampla pe piata. Ca orice trader priceput, incearca sa minimizeze riscul unor esecuri. „Pana la urma, ce-o sa se intample o sa se intample“, spune el. „Si atunci o sa vedem daca am avut sau nu dreptate in modul cum ne-am asumat riscurile. Dar ca sa ai succes intr-o astfel de afacere, trebuie sa ai un anumit grad de toleranta la risc.“

Prapastiosul din el precizeaza totusi ca vrea sa aiba grija ca reputatia greu castigata a Goldman sa ramana intacta. „Nu mi-ar placea ca unuia recrutat de mine aici sa vada ca ii e mai bine daca se muta la concurenta“, spune Blankfein, incruntandu-se. „Vreau ca oamenii de aici sa aiba cariere care sa-i multumeasca, iar aceasta inseamna succes comercial, dar mai inseamna si felul cum isi traiesc oamenii viata, cum se simt in legatura cu ceea ce au ales sa faca si daca se simt impliniti de ceea ce fac.“ Si adauga: „Nu vreau sa par prea desuet, dar stiti replica aceea din «Cetateanul Kane»: «Nu-i nicio smecherie sa faci o gramada de bani, daca ceea ce vrei sa faci e doar o gramada de bani». Asa ceva nu e de ajuns aici. Asta ar putea sa sune… ma rog, nu conteaza cum o suna, e adevarat. Nu-i de ajuns“.

Traducere si adaptare: Mihai MitricA