Imi place ca romanii au descoperit televiziunea. E o jucarie atat de fascinanta, incat, ii simt, n-ar pune unul mana sa-i citeasca instructiunile de folosire. De cum o vad, sar pe ea si, ce-o fi o fi. Doar n-o sa moara nimeni daca trag si ei de ea in toate partile.
Acum de ce sa nu fiu sincer. Si mie imi place jucaria numita televiziune. Imi place si sa ma joc cu ea, dar si sa ma uit la altii cum se joaca. Mai ales ca unii o fac atat de bine, incat nu-mi pot dezlipi ochii de la ei. Dupa parerea mea, meritul le apartine in totalitate, pentru ca mi-e imposibil sa cred ca i-a invatat cineva asa ceva.
Uite, sa luam, de exemplu, marea descoperire numita grafica. Sa ne aducem aminte de unde am plecat, ca sa vedem unde am ajuns? Isi mai aminteste cineva de acele celebre cartoane care apareau din candin cand(si am impresia ca inca mai apar) intre programele televiziunii publice? Ce frumuseti, ce incantatoare creatii… Se pierd, din pacate, odata cu tehnologia asta, bat-o vina. Ne-au terminat computerele moderne. Au venit cu softurile lor incitante, dar bine ca n-au adus odata cu ele si scoala de a le folosi corect. Asta ne mai lipsea. E ca si cum te-ai duce la un concert si instrumentistii ti-ar canta dupa note si nu dupa ureche. S-ar duce tot farmecul.
Ma bucur, cum sa nu ma bucur, candvad ca, odata cu explozia de posturi tv – care senzational, care cu atitudine, care de nisa – zburda grafica de zici ca suntem intr-un continuu festival al dansului si veseliei. Astazi, daca nu se calca si culorile in picioare la fiecare aparitie si, mai ales, va rog sa retineti acest aspect, daca siglele de post sau de emisiune nu se misca non stop, se cheama ca esti ori invechit, ori nu te pricepi la televiziune.
Ma uit din candin candla France 2. Ce fraieri. Stau cu grafica aia 2D si asta, hai mai e cum mai e, dar s-o vad tot timpul nemiscata? Sa nu se invarta ea, sa pulseze acolo, s-o strabata un fior, o raza de lumina? Ma rog, nici nu stiu ce pierd. Ar trebui sa inceapa sa ia lectii de la noi. Sa vada ca o sigla statica nu-ti distrage atentia. Pe cand, una care se bosumfla mereu, face tumbe, se invarte si sclipeste iti mentine atentia treaza. Te indeamna pur si simplu sa te uiti una doua la ea. E ca si o manea, daca-mi permiteti comparatia. Ca o manea data la maxim, in comparatie cu un swing cantat fara nici cea mai mica distorsiune, cu instrumente reci, pe note.
Pai cum te misca maneaua, mai ales daca volumul e suficient fortat, asa incat s-o poti auzi de la trei strazi distanta? Cum ti se face pielea ca de gaina? Cum iti vine sa scoti lanturile peste tricou si sa arunci cu banii sa moara dusmanii? Asa e si cu sigla in miscare. Candma uit la ea si-i simt explozia de culori intr-o dinamica fara sfarsit, raman hipnotizat si nici ca mai pot urmari ceva din emisiunea care o insoteste. Ceea ce e esential. Caci numai asa ma mai pot abtine sa nu emigrez maine.
Leave a Reply