Despre unul din buricele Pamantului

Ei bine, Roma mi-a dat o senzatie pe care am mai trait-o doar la Moscova: ca stai intr-un loc din care s-a condus la un moment dat lumea. Bineinteles, fara sa ai niciun fel de contributie sau relatie cu locul ala – esti doar o marioneta care a vazut unde duce una dintre ate. Si atunci mi-am dat seama ca Roma, ca si Moscova, e un buric al Pamantului.

Roma e mare, plina de pietre vechi de 2000 de ani si de edificii care bat in dimensiune si solemnitate multe cladiri moderne asa-zis „impunatoare”. Roma e mica, cu stradute pline de carciumi unde oamenii stau in picioare si beau in fata localului, vorbind (probabil) nimicuri. Si Maldini a observat o chestie reconfortant de misto: sunt naturali, sunt foarte liberi si nu se rusineaza ca au venit cu un scuter, si nu cu un Audi TT. Indiferent de scara sociala. Vorba lui: „Cum sa te duci la noi la agatat gagici cu un scuter? Nu, la noi orice blonda frumoasa se viseaza intr-un Mertzan.” E adevarat, in bula asta de sapun in care traieste clasa medie in formare nu-i asa, dar la restul lumii nu-i foarte departe de adevar.

Roma e un mare muzeu in aer liber si un mare centru de shopping. E locul unde sunt cozi de cativa kilometri ca sa intri la Vatican si sunt cozi de un om-doi ca sa iei o pizza de pe strada (cea mai buna, dupa parerea mea). Roma e intr-un continuu proces de restaurare si reinnoire, Roma e murdara si plina de homeless.

Roma e orasul unde fanii de fotbal indeamna la munca un jucator care n-a depus suficient efort („Al lavoro, mascalzone!”) si locul unde aceiasi fani aplauda o simulare reusita. Dar, daca am ajuns la fotbal, sa mai stam putin. E incredibila atmosfera unui derby in capitala Italiei.

Am vazut Lazio – AS Roma si meciul n-a insemnat aproape nimic – un 0-0 intr-un joc definit foarte bine prin cliseul „meci tacticizat”. Dar atmosfera a fost incredibila – cu bune si rele. Am vazut acolo cei mai agresivi fani din viata mea. Si nu neaparat in disputele dintre ei – astea de obicei erau cateva schimburi de pumni si picioare. Dar bataile cu politia… mama, mama! Dupa ce s-a acumulat tensiunea, un fan i-a dat casca jos unui politist, cu o miscare brusca, dupa care i-a crapat o sticla de bere in cap. In cateva secunde s-au adunat masinile de politie, dupa care a inceput contraofensiva fortelor de ordine, intampinate de tifosi cu o ploaie de sticle de bere (da, in tampenia lor vand bere la sticla fix in fata stadionului – nu inteleg de ce…). Nici macar gazele lacrimogene nu i-au potolit. A fost nevoie de politia calare sa-i imprastie si sa-i impinga in stadion. Dupa care, in timpul meciului, aceiasi fani au cantat si au facut o atmosfera extraordinara, de-ti dadeau lacrimile (si nu de la grenadele politiei). Aceiasi oameni…

Buricul Pamantului aflat in Italia e suma calitatilor si defectelor care vin de undeva de pe vremea romanilor – o civilizatie care a pornit de la Republica bazata pe onoare si barbatie si a sfarsit in Imperiul macinat de vicii si decadenta. Buricul Pamantului aflat in Italia e paradoxal; si de-aia e frumos.