Videochat cu CTP

Cotidianul Gandul isi va relansa oficial editia online in aceasta saptamana printr-un videochat cu directorul publicatiei, Cristian Tudor Popescu (CTP).

 

In premiera pentru editiile online ale ziarelor quality din Romania, CTP va raspunde in direct la intrebarile postate de toti cei care doresc sa-l provoace la un dialog insolit. Utilizatorii de Internet vor putea urmari raspunsurile celui mai popular jurnalist din Romania, atat in transmisiune directa, cat si in inregistrarea care va fi arhivata pe site.

 

Videochatul care va avea loc joi va inaugura pe langa noul site si o serie de videocasturi, evenimente online la care vor participa si alti membri ai echipei redactionale, precum si specialisti din diverse domenii de activitate.

 

Mai mult, chiar cititorii si participantii activi ai site-ului www.gandul.info vor putea fi invitati la editiile urmatoare. Toate inregistrarile discutiilor vor fi arhivate dupa cuvinte-cheie, putand fi accesate si comentate de utilizatorii site-ului in orice moment.

 

Designul si platforma tehnica a noului site au fost realizate si implementate de MediaPro Interactiv, divizia de internet a grupului  MediaPro. MediaPro Interactiv a realizat de curand site-ul sport.ro care in mai putin de o luna a ajuns al doilea site de sport din Romania, conform monitorizarii de audienta efectuata de trafic.ro. Editia online a cotidianului Gandul, www.gandul.info, se afla pe locul 9 in categoria stiri/mass-media, potrivit trafic.ro, cu o audienta medie in cursul saptamanii de 42.000 de cititori unici zilnic.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *