Noblesse oblige

Ziarele din toata lumea anunta in fiecare zi o cumparatura exotica a cate unui miliardar, de la constructia unei insule hi-tech de miliarde de euro in Dubai si pana la achizitionarea unui super-iaht de zeci de milioane. Mesajul este clar: noii imbogatiti din estul Europei, mogulii indieni sau cei care si-au construit averea timp de secole cheltuiesc mai mult decat oricand.

Dar daca noii imbogatiti sunt deocamdata preocupati sa agoniseasca si sa-si arate extravagantele, printre cei care au deja o cultura a banilor e mult mai la moda ideea de opera de caritate. Iar grupul de filantropi creste pe zi ce trece, cu oameni de afaceri sau staruri de la Hollywood. Bill Gates, fondatorul Microsoft, a donat peste 22 de miliarde de euro pentru diferite cauze umanitare, de la lupta impotriva malariei in lumea a treia pana la burse de studiu la Cambridge. Impreuna cu sotia sa a infiintat Bill & Melinda Gates Foundation, careia Warren Buffett, cel mai mare investitor financiar din lume, i-a donat actiuni in valoare de 27 de miliarde de euro la holdingul sau, Berkshire Hathaway. Bono, solistul trupei U2, a devenit cel mai mare avocat al Africii, ca promotor infocat al campaniilor impotriva SIDA si a malariei. Dupa ce in 2006 a fost decorat de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, Bono a declarat ca la un moment dat s-a aflat chiar in pericol de a fi exclus din trupa U2 pentru ca si-a dedicat tot timpul acestor campanii. Iar actrita Angelina Jolie a fost numita Ambasadorul Bunavointei pentru Organizatia Natiunilor Unite si s-a implicat in campaniile din Africa impotriva SIDA. Tendinta ia amploare intr-un moment in care stilul de viata al superbogatilor aminteste de epoca victoriana, ramasa in istorie ca o perioada in care lumea a cunoscut o schimbare fara precedent pe plan economic, politic, cultural sau stiintific. Atunci, in Europa si Statele Unite s-au construit cai ferate, iar orase ca Londra sau New York au facut primii pasi catre titlul de metropola (s-au pus bazele metroului, ale sistemului de autostrazi si de canalizare). Industriasii vremii au facut averi imense din exploatarea minelor de carbuni. Insa ceea ce pe unii ii imbogatea pe altii ii omora. In secolul al XIX-lea, in fabrici sau chiar in minele de carbuni ajungeau sa lucreze chiar si copii de 12 ani. Scriitorii vremii, precum Charles Dickens sau Andrew Cronin, au surprins atunci primele cazuri de caritate, in care industriasi sau lorzi impresionati de mizeria in care lucrau copiii le ofereau acestora adapost si educatie.

Contextul actual trimite destul de bine la acele vremuri, pentru ca diferenta dintre clasele sociale in 2007 este cam la fel de mare ca aceea din epoca victoriana. Dupa datele Bancii Mondiale, numarul celor ce traiau in 2004 cu mai putin de un dolar pe zi era de circa 985 de milioane, majoritatea in Africa si Asia. Conform Organizatiei Internationale a Muncii, exista 200 de milioane de copii intre 5 si 15 ani care sunt obligati sa lucreze in mine, constructii, in conditii care le pun in pericol sanatatea. Iar Organizatia Mondiala a Sanatatii contabilizeaza in fiecare an 300 de milioane de cazuri noi de malarie, din care peste un milion sunt mortale.

La polul opus, numarul miliardarilor bate record dupa record, iar averile sunt din nou facute peste noapte – acum nu in indepartatele colonii, ci in consiliile de administratie ale fondurilor de investitii sau din marile tranzactii globale. Forbes a estimat anul acesta ca exista 946 de miliardari in toata lumea, din care 178 sunt nou-veniti in topul celor bogati. Doua treimi dintre miliardarii din 2006 au devenit si mai bogati, iar averea totala a celor inclusi in top este de 2.570 de miliarde de euro. In topul antreprenorilor care traiesc extravagant se afla Lakshmi Mittal, care a achizitionat o casa in Londra pentru 102 milioane de euro, sau Sir Philip Green, unul din cei mai mari proprietari de lanturi de magazine din Marea Britanie, intre care Bhs, Dorothy Perkins, Miss Selfridge, Top Shop sau Etam. In martie, cand si-a aniversat 55 de ani, Green a petrecut alaturi de 100 de prieteni intr-o excursie de lux de cinci zile in Maldive, pe o insula inchiriata special pentru petrecere. Presa a scris ca petrecerea, unde s-ar fi baut 3.000 de sticle de sampanie si ar fi cantat George Michael si Jennifer Lopez, ar fi costat aproape 30 de milioane de euro. Asta dupa ce la implinirea varstei de 50 de ani a cheltuit 7,3 milioane de euro pentru un chef cu 250 de invitati in Cipru.

In perioadele de repaus dupa megapetreceri sau satui sa colinde lumea in jet-ul privat, oamenii de afaceri incep sa se identifice cu predecesorii lor victorieni si simt nevoia sa compenseze intr-un fel cheltuielile nelimitate. Chiar daca nu intotdeauna din pura pornire umanitara. Acum trei ani, pe cand a incercat sa cumpere lantul de magazine Marks & Spencer, Philip Green s-a confruntat cu comentarii negative din presa despre lipsa de responsabilitate sociala corporatista a companiei sale, Arcadia; imediat, Green a anuntat ca aloca 1,25 milioane de lire sterline pentru un program de sponsorizare a scolilor.

Antreprenorii au adaptat insa ideea de caritate la vremurile actuale. Adica aplica la fiecare donatie regulile de business dupa care isi conduc compania si care i-au imbogatit. Astfel, decid sa „investeasca“ intr-o cauza umanitara numai in cazul in care „planul de afaceri“ este profitabil si pot sa stie foarte clar utilizarea pe care o vor avea banii.

De exemplu, investitorul Arpad Busson, care a facut avere din fonduri de hedging, sustine Absolute Return for Kids (ARK), o fundatie inregistrata in Marea Britanie si a carei misiune este „sa transforme vietile copiilor care sunt victime ale abuzului, ale disabilitatilor, ale bolilor si ale saraciei“. Fundatia, printre donatorii careia se numara mai ales oameni din industria fondurilor de investitii, a strans anul trecut 25,6 milioane de euro la o petrecere organizata la Marlborough House. Intrebat despre munca sa la fundatie, Busson a explicat in termeni economici limpezi: „Am dorit sa aplicam experienta de afaceri in filantropie, sa evaluam incasarile riguros si sa garantam celor care doneaza ca banii vor fi folositi corespunzator. Am delegat cele mai bune echipe de management sa realizeze proiecte potrivite pentru copii“. In rest, cand nu face bani, Busson isi duce viata intre Londra, Bahamas si Riviera franceza si ramane un client de vaza al tabloidelor europene, care i-au disecat cu placere relatiile amoroase cu modelul Elle Macpherson sau cu actrita Farrah Fawcett.

Petrecerile si balurile de binefacere date de oamenii de afaceri au inspirat si institutiile internationale sa organizeze astfel de evenimente, unde participa, din nou, numai cei privilegiati. De exemplu, in martie, UNICEF Londra a organizat in sala Guildhall „Dineul tarilor“, un banchet somptuos animat de interpreta de muzica clasica Katherine Jenkins si de balerina Darcey Bussell. Biletele au costat 2.200 de euro, iar oaspetii s-au delectat cu un meniu de opt feluri pregatit de bucatarul britanic Tom Aikens – caviar cu piure de avocado, homar si salata de anghinare sau peste cu sos de creveti.

La noi, UNICEF a dat tonul marilor gale caritabile organizate in Romania in martie 2005. Conceptul a evoluat, iar cea mai recenta gala, din octombrie 2006, a imbinat prezentarile de moda cu festinul gastronomic, gratie unor designeri din Romania, Franta, Italia si Pakistan, respectiv preparatelor culinare asiatice. Reprezentantii UNICEF au tintit de aceasta data companiile, care au donat 100.000 de euro la fiecare astfel de gala.

In fine, pentru magnatii care se doresc mai originali, copiii din Africa si victimele uraganelor incep sa fie deja destinatii banale. Asa a aparut curentul „filmantropic“ – sponsorizarea de catre oamenii de afaceri a unor filme despre cauze umanitare. Este cazul lui Ted Leonsis, fost vicepresedinte al AOL, care a demisionat in decembrie anul trecut pentru a se dedica „filmantropicii“. Prima sa productie este „Nanking“, un film despre masacrul a 300.000 de chinezi in anii ’30 si care a avut premiera la Festivalul Sundance. Leonsis a cheltuit cam 2 milioane de dolari pentru finantarea productiei. La randul sau, Albie Hecht, fost director in conglomeratul media Viacom, a finantat si produs documentarul „War/Dance“, despre soarta copiilor refugiati in Uganda.