Un DVD si jumatate

La finele saptamanii trecute, pe prima pagina a unui cotidian central trona la loc de frunte demersul eurodeputatei Katerina Batzeli privind tarifele de roaming pentru romani si bulgari. Cateva randuri mai jos domnul Barroso vorbea, in mesajul despre Uniune la 50 de ani, de proiecte comune, valori si interese europene, solidaritate si spirit european.

 

Uite, ziceam ca eram un fraier care a citit prima pagina a cotidianului respectiv. Vad ca s-ar putea sa nu beneficiez de aceeasi reducere a tarifului de care se vor bucura cetatenii a 25 de state europene, pentru ca piata romaneasca a telecomunicatiilor este „imatura“. Nu sunt suficient de fraier incat sa nu tin minte ce am citit mai ieri, cum ca taxa de prima inmatriculare este subiect de suparare pentru europeni, care o socotesc discriminatorie si ne poarta in judecati pentru aceasta. Pe urma citesc mesajul presedintelui Comisiei Europene, cel cu solidaritate si spirit european si ma prind: cand e cu masini, e discriminare, cand e cu telefoane, nu e discriminare, in medie da proiecte comune, valori si interese europene, solidaritate si spirit european.

 

Cum nu sunt fraier, trebuie spus despre aceasta situatie ca bla, bla, bla, bla-bla, bla….si de aici as lasa locul analistilor seriosi ai solidaritatii si spiritului european, dar si ai fenomenului economic in multidimensionalitatea sa.

 

Mie imi pare rau de alte lucruri, de care as vorbi.

Am citit undeva ca o persoana obisnuita petrece cam 3.300 de ore pe an conectata la diverse tipuri de media: cam jumatate in fata televizorului, vreo 400 de ore sunt dedicate cartilor, ziarelor si revistelor, cateva ore in cinematografe, telefon, muzica, Internet etc. Calculele facute au aratat ca cele 10-15 milioane de cuvinte receptate anual insumeaza, intr-o viata de om, cam sase gigabiti de informatie comprimata. Calculele in cauza nu sunt foarte de actualitate, dar nu cred ca valorile s-au schimbat fundamental (poate sa mai fi scazut un pic, din cauza lenei pe care o manifesta tineretul si a resemnarii celor mai in varsta).

 

Stiti ce inseamna sase giga de informatie? Informatia stocata pe noua CD-uri obisnuite sau pe un DVD si jumatate, capacitatea unui hard-disk de acum zece ani si o particica infima din hard-diskul de care dispuneti in prezent. Putin rau, in comparatie cu ce s-ar putea. Cu ce ar fi bine.

 

Reversul medaliei? Alte statistici. Biblioteca Congresului american ar avea, comprimata si arhivata, 20.000 de giga. Recent ati putut citi in revista ca omenirea a produs anul trecut peste 160 de miliarde de giga de informatie digitala (articole, texte pe bloguri, mesaje e-mail, pagini web, fotografii, convorbiri telefonice si tot ce se mai poate transfera si pastra digital, totul multiplicat de zece ori). In 2010 valoarea ar putea ajunge la aproape 1.000 de miliarde de giga. 

 

Va dati seama cat de mult pierdem, chiar daca suntem superconectati si citim chiar de trei – patru ori mai mult decat individul mediu. In mod cert, din cele 160 de miliarde de giga de informatie nu m-ar interesa si nu as aprecia in mod real decat a miliarda parte – nu bla-bla-uri, ci vorbe de duh, nu injuraturi, ci stiri adevarate, nu sfaturi tampesti, ci literatura sau film sau…. Dar nici la ea nu am acces, pentru ca sunt limitat de cei cativa giga pe care mi-i pot permite fizic.

 

Unii nici la cei cativa giga nu vor putea ajunge, pentru ca altii decid in locul lor. Ma refer, desigur, la laptopul ieftin pentru copii – proiect respins de comisia de invatamant pentru ca ar impovara bugetul Ministerului Educatiei si pentru ca laptopurile nu beneficiaza de termen de garantie. Cu tot respectul, termene de garantie depasite au cei ce gandesc asa; romanii se pot impovara cu miliarde bune de euro, numai sa vrea si cei ce n-au ajuns la un DVD si jumatate, ci la doua dischete.

 

Un experiment: Sugata Mitra, un fizician indian, a zidit la un moment dat, la propriu, un calculator intr-un perete la o margine de mahala. Copiii din zona l-au descoperit, avea touch pad, conexiune la Internet si era supravegheat de o camera video. In doua zile copiii au invatat, singuri, fara nici un fel de instructiune, sa selecteze icon-uri, sa creeze foldere si fisiere, sa realizeze operatiuni simple si sa navigheze pe Net. In trei luni creasera o mie de directoare, vizionasera desene animate, se jucasera online, desenasera si se uitasera la  programe sportive. Fara ajutor si fara profesori. 

 

La noi i se refuza unei parti importante din tinerii romani accesul la ceva ce multi nu ar putea avea altfel – informatie, Internet, abilitatea de a lucra intr-un mediu al viitorului, pur si simplu la DVD-ul lor si jumatate. Si daca cu 700 de milioane Romania ar fi castigat un singur specialist adevarat la 100 de beneficiari (si procentul mi se pare absolut rezonabil), cheltuiala merita pur si simplu.

 

Cred ca ar trebui sa ne resemnam in privinta cantitatii de informatie la care putem jindui. Dar ar trebui sa facem ceva cu prostii care ne viruseaza DVD-urile cu termene de garantie sau cu piete imature.