Acuma, sigur ca a vorbi despre discurs intr-o Romanie care nu cu mult timp in urma a fost terorizata de discursuri lungi si plicticoase, asta ca sa folosesc cele mai cuminti epitete care imi vin in minte, ar parea exagerat. Situatia nu s-a schimbat prea mult nici in perioada A.C., adica after communism: s-au schimbat vorbitorii (cei mai multi dintre ei, as spune cu o urma de zambet), dar lungimile si plictisul au ramas cam aceleasi.
Dar nu ar trebui sa uitam ca un discurs rostit de fostul presedinte american John F. Kennedy in septembrie 1962 a trasat pentru NASA un obiectiv clar – sa fim prima natiune care ajunge pe Luna, obiectiv care i-a supravietuit si care a si fost realizat (de remarcat si faptul ca urmatorul obiectiv – ceva de genul sa fim primii in explorarea spatiului cosmic – a inmuiat evident entuziasmul agentiei spatiale americane; avem aici confirmarea unei teorii din management, inlocuirea unui obiectiv clar, precis si motivant cu unul defensiv, care nu reuseste niciodata sa genereze creativitate si rezultate pozitive).
Winston Churchill le-a oferit englezilor, la 13 mai 1940, sange, lacrimi si durere; oferta premierului i-a mobililizat intr-atat pe insulari, incat au rezistat cu indarjire in timpul Bataliei Angliei.
3.500 de cuvinte rostite de acelasi Kennedy in discursul Ich bin ein Berliner a trasat linii nete intre capitalism si comunism. Un alt presedinte american, Ronald Reagan, a ramas cunoscut drept The Great Communicator; simpla propozitie Goliatul totalitarismului va fi daramat de David al microcipului il asaza confortabil in respectiva pozitie.
Discursul, daca este scurt, la obiect, bine scris (de regula discursurile proaste sunt elaborate ca si cand s-ar adresa cititorilor si nu unor ascultatori) si daca nu contine foarta multa informatie si nu este foarte stufos, reprezinta cea mai buna, eficienta si corecta cale de comunicare. Sa ne intoarcem in Romania; cel mai facil enunt legat de discurs este simplu: in Romania discursul nu exista.
Exista cuvantari ale politicienilor. Nu putine. In cele 1.000 de zile de mandat presedintele Basescu a avut 124 de felurite cuvantari, daca e sa am incredere in pagina de net a presedintiei, care nu functiona prea corect. Eu am numarat cam 40 pana m-am plictisit (ma plictisisem pentru ca incepusem cu Calin Popescu-Tariceanu – 184 de discursuri numai in 2006 si deja 23 in 2007).
Verificati daca din tot acest noian de cuvantari v-a ramas in minte macar o fraza memorabila, un indemn, un enunt intelept, ghidus sau motivant. O propozitie intreaga, cu gramatica completa si nu franturi de genul grupuri de interese sau Mafia pe masa Guvernului. Extrapolati la ultimii 15 ani, cand e adevarat ca n-am avut Batalia Angliei, dar am avut batalia de la Costesti, n-am fost berlinezi, dar am devenit europeni, si n-am trimis oameni pe luna, dar am trimis oameni la cules capsuni. Nu-mi vin in minte decat franturi – sinergia faptelor…, …proprietatea e un moft…, ..m-a dovedit Securitatea.., ..va multumesc dragi mineri…, nu cred ca sunt foarte exact, dar nici nu vreau.
Comunicarea in Romania este o problema reala. Nu putem depasi sintagmele simple, nu exista specialisti in comunicare, accesul la informatiile publice nu este simplu, formarea unei imagini publice nu depaseste stadiul manipularii simple, brute. Si acestea nu numai la nivel politic, ci si in cea mai mare parte a economicului.
Am pomenit de An Inconvenient Truth pentru ca documentarul mi se pare a fi urmatoarea forma, mai evoluata, in comunicare, nascut de Fahrenheit 9/11, documentarul care l-a erodat pe Bush. Incalzirea globala si ideile lui Al Gore despre aceasta, chiar atacabile si atacate, cum sunt deja, prezentate in documentar l-au repozitionat pe acesta mai mult, mai sus si mai bine decat orice alt plan mediatic coerent.
Nu v-am lamurit cui apartine citatul cu care am deschis acest text; este vorba de un fragment din discursul cu care presedintele american Jimmy Carter l-a salutat, in 1978, pe presedintele roman Nicolae Ceausescu.
Stiti, discursurile sunt si periculoase.
Leave a Reply