Reset dupa sarbatori

Spa-urile urbane promit revigorare instantanee dupa mesele copioase de sarbatori, iar piata de frumusete creste odata cu fiecare client mai suplu.

 

Carnati si sarmale la cina de familie din ajunul Craciunului, foie gras si piept de rata, a doua zi la petrecerea de la un restaurant select. De Revelion, o masa cat o noapte intreaga, iar pe partie mici gustari, sa dea energie pentru o noua coborare in forta. Toate udate din plin cu sampanie, vin rosu sau alb. Cam asa a aratat ritualul de „infrumusetare“ in cele doua saptamani de vacanta de sarbatori. Dupa un an plin de evenimente, cu agenda incarcata de sedinte, intalniri si negocieri, vacanta de Craciun si Anul Nou a venit ca o pauza in care telefonul a sunat numai pentru a fi mesagerul felicitarilor. Insa mesele lungi si dese nu pregatesc nicidecum organismul pentru un nou an la fel sau inca si mai complicat decat prece-dentul. „Oamenii sunt uneori mai morocanosi, mai lipsiti de chef, dupa mesele copioase din perioada sarbatorilor“, spune Razvan Dumitrica, chimioterapeut la spa-ul bucurestean Cella Center. Iar spa-urile urbane au devenit varianta aleasa de tot mai multi manageri sau oameni de afaceri pentru a-si recapata fortele.

 

Spa-urile inseamna pe plan mondial afaceri de sute de milioane de euro care atrag doritorii de relaxare in stil mare. In Bucuresti insa spa-urile sunt foarte putine, iar „piata inca nu este total pregatita pentru centrele de punere in forma“, considera Oana Perian, presedinte al Cella Center, infiintata in urma cu 12 ani.

 

Totusi, impachetarile cu alge sau ciocolata, gomaj cu lavanda si sare Camargue, aromaterapie, hidroterapie, cromoterapie si vitaminoterapie par a atrage anumite categorii de clienti. „In baza de date a Eden Spa s-au strans peste 1.000 de clienti – abonati, clienti fideli, inclusiv clienti corporatisti (ceea ce poate insemna cateva zeci de persoane pentru fiecare companie), persoane invitate la spa-party-uri“, spune Mihaela Ungureanu, director executiv al Eden Spa.

 

„Oamenii vin chiar si la 7 dimineata, in pauza de pranz sau dupa 8 seara. Au fost cazuri in care cate un client a plecat si la miezul noptii. Pe unii ii aduc prietenii ori sotiile, altii acceseaza site-ul sau aud de la colegi“, afirma presedintele de la Cella Center, care spune ca investitia totala de-a lungul anilor in centru a ajuns la 500.000 de euro. Cella Center a avut anul trecut o cifra de afaceri de 150.000 de euro, iar anul acesta estimeaza ca va atinge pragul de 200.000 de euro.

 

Proprietarii de spa-uri afirma ca un client programeaza in medie o sedinta de relaxare de circa trei ori pe saptamana si este dispus sa cheltuiasca in acelasi interval intre 200 si 1.000 de euro in medie pentru astfel de servicii. „Potentialul pietei de spa din Romania este enorm, avand in vedere spre ceea ce se indreapta lucrurile in strainatate in acest domeniu. „De exemplu, in Bulgaria, deja nu se mai construiesc hoteluri de patru sau cinci stele fara un centru spa. Este deja notoriu faptul ca aici turistii aleg un hotel de lux inclusiv dupa acest criteriu: daca au sau nu centre spa“, spune Liliana Paraipan, managing partner al Mondoforum Business Consultancy, prima firma romaneasca de consultanta pentru afacerile cu spa.

 

Daca in perioada noiembrie-decembrie cele mai cerute programe sunt cele de slabire si de pregatire a corpului pentru sarbatori, dupa mesele copioase de Craciun si Revelion clientii spa-urilor prefera procedurile de detoxifiere. Iar clinicile de infrumusetare si-au adaptat oferta la piata in plina dezvoltare.

 

Detoxifierile externe din centrele spa se fac prin aplicarea de diferite masti: cu alge, care detoxifica in profunzime, cu argile vulcanice care au actiune la nivelul pielii sau masti pe baza de guarana, cafea si ceai verde.

 

Eden Spa, de pilda, are cure de 12 sedinte de doua sau trei ori pe an care sa fie integrate in ritualul de ingrijire. O privire pe lista cu programe de detoxifiere da impresia cui o citeste ca face o calatorie in jurul lumii. Green Tea Ceremony, un program detoxifiant de ingrijire corporala care incepe cu exfoliere cu ierburi japoneze, urmata de o impachetare in alge si ceai verde, face aluzie la ceremonia nipona a ceaiului. Maroccan Coccoon cu Rassoul, un tratament pe baza de argila vulcanica al carei rol este sa remineralizeze pielea, duce cu gandul la exotismul marocan. Lavande de la Provence Body Ritual, o terapie care presupune exfoliere, impachetare si masaj cu miere de albine si lavanda, induce ideea unei vizite in Provence. Pretul terapiilor variaza intre 50 si 585 de euro pentru un tratament complet. Cei care sunt dispusi sa acorde mai mult timp ritualului de detoxifiere au la dispozitie Eden Spa Detox Day, trei ore si jumatate de biostimulare, cu drenaj limfatic, tratament facial si consultatie de nutritie.

 

In general, barbatii sunt mai degraba interesati de masaje, detoxifieri, ritualuri de energizare, de aceea aproximativ 20-25% din clientii care aleg pachetele de detoxifiere sunt barbati, sustin reprezentantii Eden Spa.

 

Elena Voinea, director de comunicare la furnizorul de energie electrica Electrica SA, spune ca foloseste pachetul Algae Super Detox Body Wrap urmat de Well Being Massage de aproape trei luni. „Cred ca este foarte potrivit pentru cei care duc o viata sedentara, care petrec foarte mult timp la birou si mananca intre mese, care consuma putine lichide, pe scurt care nu au un stil de viata prea sanatos.“

 

Si Ciprian Ghioc, director general al furnizorului de servicii IT Asesoft Smart, spune ca prefera detoxifierea pentru a-si recapata forma. „Un program axat pe detoxifiere poate fi acel ceva de care aveai nevoie pentru a reintra in forma, dupa ce o perioada ai cam exagerat cu statul peste program, cu deadline-urile mult prea scurte si te-ai suprasolicitat fara sa te gandesti la cum te vei simti mai tarziu“, spune Ghioc. Si Cella Center a diversificat oferta de programe de detoxifiere, introducand recent impachetarile cu fese termice, pentru completarea efectelor altor proceduri, ca de pilda Ionozonbath, peeling cu sare marina sau Spa Detox. Pretul programelor de detoxifiere variaza intre 100 si 170 de lei, iar o sedinta dureaza maxim 75 de minute. Reprezentantii Cella Center spun ca cea mai ceruta combinatie este reflexoterapia cu Spa Detox. Programul Spa Detox presupune un peeling cu sare de la Marea Moarta, dupa care corpul este invelit cu alge, care patrund in straturile adanci ale pielii, pentru detoxifiere. Iar reflexoterapia, careia i se atribuie rolul de echilibrare a organismului, completeaza procedura detoxifierii cu alge. Razvan Dumitrica insista pe efectul relaxant al unor astfel de proceduri: „Punctul culminant in timpul ritualului Spa Detox este drenajul facial realizat cu degetele, in care chiar si cel mai stresat client adoarme dupa maxim cateva minute“.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *