Imperfectiunea fara cusur

Desi anul acesta nu a dus deloc lipsa de road-movie-uri de familie, se pare ca resursele genului pot fi extrem de ofertante, cu o noua abordare.

Este cazul unui film independent, „Little Miss Sunshine“ („Fiecare se crede normal“ – o traducere foarte in spiritul filmului), despre care nimeni n-ar fi banuit ca va avea un uimitor succes. Ingredientele? Un scenarist debutant (Michael Arndt), un cuplu de regizori (Jonathan Dayton, Valerie Faris) aflati la al doilea film, sase actori cunoscuti si cinci ani de incercari nereusite din cauza banilor. Dar iata ca a meritat. Filmul care arunca in aer imaginea familiei americane si a cultului invingatorului cu orice pret, invaluindu-i intr-o privire calda pe „loserii“ (oamenii obisnuiti) de orice fel este nominalizat la doua Globuri de Aur si unul dintre candidatii aproape siguri la premiile Oscar. In „Fiecare se crede normal“, nimeni nu se crede normal. Personajele au suficienta onestitate pentru a recunoaste ca sunt departe de perfectiune, dar reusesc asa bine sa promoveze imaginea perfectibila a fiintei umane, incat ar putea usor inlocui cativa ani de vizite regulate la psiholog.

Familia Hoover e departe de a fi perfecta. Tatal, Richard (Greg Kinnear), incearca cu disperare sa-si publice programul motivational in noua pasi, repetand cu incapatanare siesi si restului familiei „invataturile“ incluse in acesta. Fiul, Dwayne (Paul Dano), a jurat sa nu mai scoata o vorba (omagiu adus lui Nietzsche) pana cand nu va fi admis la Academia Aeronautica. Bunicul (Alan Arkin) redefineste termenul de „batran pervers“ care tocmai si-a descoperit o noua pasiune (heroina) si recomanda nepotului sau cat mai mult sex cu cat mai multe femei, ca filozofie de viata. Cumnatul, Frank (Steve Carell), este homosexual si tocmai a incercat sa se sinucida dupa ce iubitul sau (care ii era si student) l-a parasit. Iar fetita, Olive (Abigail Breslin), este o pustoaica de sapte ani, mioapa si supraponderala, obsedata de concursurile de frumusete pentru copii, a caror regina incoronata spera sa fie cat mai curand. Cat despre mama, Sheryl (Toni Collette), singura ei problema este faptul ca nu prea reuseste sa-si tina familia unita, din cauza certurilor. Cand Olive este admisa ca participanta la celebrul concurs de frumusete pentru copii „Little Miss Sunshine“, toata familia alege s-o sustina, asa ca se imbarca in batrana dubita Volkswagen si traverseaza tara pentru a-si implini, fiecare in felul sau, visurile.

Coregizat de sotii Jonathan Dayton si Valerie Faris, mai obisnuiti cu videoclipurile de televiziune, „Little Miss Sunshine“ este o fantana de realitate, lucru pe care rareori il vezi pe marele ecran. In LMS, dupa cum deja e codificat titlul, nu se simte vesnica presiune a dimensiunilor perfecte, nici cea  a danturii fara cusur, a vietii de familie de basm, gen „Beverly Hills“ sau cea de care se face haz in „American Beauty“.

Cu toate ca a castigat o multime de premii ale criticilor, „Little Miss Sunshine“ a trecut suspect de putin bagat in seama la nominalizarile la Globurile de Aur. Cu doar doua nominalizari, una pentru cel mai bun film de comedie, cealalta pentru actrita in rol principal (Toni Collette), LMS ar fi putut foarte usor sa fie nominalizat si pentru actor in rol secundar. Steve Carell este magnific in rolul fratelui suicidar si depresiv Frank.

Si cand te gandesti ca initial producatorii au vrut sa-i ofere rolul lui Bill Murray, iti vine sa sari de bucurie ca acesta era prins cu alte proiecte: sigur ar fi interpretat rolul exact ca in „Broken Flowers“ sau „Lost in Translation“. Dupa un rol induiosator in „Virgin la 40 de ani“, Carell reuseste in LMS un tur de forta, imbinand de minune cinismul omului care nu mai asteapta nimic de la viata si entuziasmul celui care isi da seama cat de bine se poate simti intr-o familie care-i seamana mai mult decat se putea astepta.

Si nici n-ai cum sa nu te simti bine intr-o astfel de familie: Hoover-ii reunesc atat de multe defecte, incat dau nastere unor situatii pline de umor (nu neaparat) negru, dar extrem de credibile. Ei ne indeamna sa ne acceptam defectele fara a ne obseda imaginea (pe cat de falsa, pe atat de nesanatoasa) role-model-ului american, imaginea aceea de gaunoasa perfectiune cu care ni se scot ochii de obicei in filmele de peste Ocean.

Un exemplu absolut al acestei firesc de imperfecte familii este Abigail Breslin, care ii da viata pustoaicei Olive, un copil foarte departe de standardele Barbie, dar plin de viata si dragalasenie. Sa speram ca Breslin, cu defectele ei fizice, sa nu indeparteze producatorii de filme mainstream, care ar avea mult de castigat daca ar distribui-o, pentru ca e (deja) o superactrita.     

LITTLE MISS SUNSHINE/FIECARE SE CREDE NORMAL R: JONATHAN DAYTON, VALERIE FARIS CU: ABIGAIL BRESLIN, TONI COLLETTE, STEVE CARELL, GREG KINNEAR, ALAN ARKIN, PAUL DANO DIN 5 IANUARIE