El Grande Comandante şi alte două cluburi din Bucureşti, închise de Garda Financiară

În noaptea de miercuri spre joi, comisari din cadrul Comisariatului General, alături de jandarmi, au descins inopinat în trei cluburi de noapte din Bucureşti (cartier Regie, strada Viitorului, strada Paris), potrivit unui comunicat al Gărzii Financiare. În urma constatării încălcării obligativităţii legale de utilizare a caselor de marcat electronice fiscale şi a lipsei înregistrărilor obligatorii din documentele justificative contabile, comisarii au dispus aplicarea de amenzi contravenţionale, confiscări de sume în cuantum total de 35.925 lei şi suspendarea activităţii tuturor celor trei cluburi. Surse din ANAF au precizat, pentru MEDIAFAX, că localul de pe strada Viitorului este El Grande Comandante, a cărui activitate a fost suspendată pentru trei luni, ca şi în cazul localului din Regie. În schimb, localul de pe strada Paris, M’Ora, care nu deţinea casă de marcat a fost închis pe termen nelimitat, până se va dota cu aparatul de marcat electronic fiscal prevăzut de lege.

Mai multe pe mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *