Apple a atins luni pe bursă un maximum de 701,79 dolari pe acţiune şi a închis la 699,78 dolari, afişând un avans de 73% pe ansamblul acestui an, potrivit Bloomberg.
IPhone 5 a fost precomandat în două milioane de unităţi în prima zi de la debutul pe piaţă, dublând recordul stabilit de modelul anterior, a anunţat Apple.
De la lansarea iPhone în 2007, smartphone-urile au devenit principala sursă de venituri şi profit a Apple. Telefoanele generează aproximativ două treimi din profitul companiei.
Semnalele care indică cererea solidă pentru noul model au generat optimism în rândul investitorilor că Apple va menţine ritmul de creştere din ultimii ani şi va rezista asaltului tot mai violent al concurenţilor, precum Samsung Electronics şi Google.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Leave a Reply