De pus in balanta

Exista cateva elemente care pot inclina balanta spre o evolutie in sus sau in jos a dobanzilor pe care bancherii le cer pentru imprumuturi.

 

REZERVELE MINIME OBLIGATORII: Cotele de 40% din valuta atrasa si 20% din resursele in lei pe care bancile trebuie sa le pastreze la BNR induc un cost in plus.


DOBANDA
DE
POLITICA MONETARA: Batuta in cuie la 8,75% din iunie, nici nu va scadea prea curand, cred bancherii, din cauza presiunilor inflationiste care se intrevad in 2007.


DOBANDA LA EURO: O majorare a dobanzii de politica monetara a Bancii Centrale Europene (3,25% in prezent), anticipata de analistii internationali pentru decembrie, se va transmite si in costul creditelor in euro din Romania.


INFLATIA: Una dintre conditiile pe care bancherii le-au invocat ani la randul pentru ca dobanzile sa scada a fost reducerea inflatiei. In octombrie, rata anuala a inflatiei a coborat la 4,8%, plasandu-se in interiorul intervalului de  plus/minus un punct fata de tinta de 5% stabilita pentru acest an.


RATINGUL
DE TARA: Imbunatatirea ratingului de tara inseamna pentru bancheri acces la conditii de finantare mai bune pe pietele financiare internationale.


COMPETITIA: In mare parte, scaderea dobanzilor la creditele in lei a venit ca urmare a competitiei tot mai puternice dintre banci, impulsionata si de restrictiile introduse de BNR pentru imprumuturile in valuta.


BANCILE STRAINE: Este de asteptat ca dupa 2007 bancherii romani sa se confrunte si cu concurenta unor banci straine, fara sediu local (si implicit fara nicio obligatie de a se conforma reglementarilor BNR), in special in sectorul clientilor corporatisti si al finantarilor municipale.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *