Paris!

Cateva chestiuni interesante despre Paris Hilton pe care s-ar putea sa nu le stiti: 1) Pe 29 august 2006, primarul din Las Vegas a proclamat aceasta data ca fiind „ziua Paris Hilton“ si i-a inmanat actritei cheia orasului. 2) Se zvoneste ca Paris a fost invitata sa joace rolul Maicii Tereza intr-un film indian: regizorul ar fi considerat-o potrivita, pare-se, dupa ce ea a refuzat sa se dezbrace pentru Playboy. 3) Si cel mai surprinzator: albumul ei de debut, „Paris“, care a aterizat pe biroul meu luna asta, este de fapt foarte bun. Si nu la modul postmodernist, ironic, „ha, ha, ha, ia uite, ascult Paris Hilton“… nu, catusi de putin. Nu e „bun“ in felul in care e „bun“ „Tanar si nelinistit“. E bun pentru ca e muzica pop buna. Asa sta treaba cu Paris Hilton: daca nu iti place, in-seamna ca de fapt iti displace ideea de muzica pop. Deja incep sa aud mormaieli de de-zaprobare. Parca va aud bombanind: „Paris Hilton zici? Fata rasfatata si bogata, mostenitoarea razgaiata a imensei averi a familiei Hilton (hotelurile cu acelasi nume)? Aceeasi Paris Hilton al carei ex, iritantul Rick Salomon, a reusit sa faca din casetele lor cu sex casnic cele mai bine vandute filme porno din lume? Ei, comedie…“

Dar stati putin. Nu e chiar asa. Paris e tare, pentru ca e indeajuns de desteapta incat sa faca pe proasta. Paris pretinde ca ar fi mult mai proasta decat e de fapt – si de aici si atractia irezistibila pe care o exercita. Toate interviurile o arata: fata asta e perfect stapana pe imaginea ei. In timpul showului TV  „The Simple Life“, un pretext pentru ea ca sa arate 1) cat de bogata e si 2) cat de deconectata de lumea reala este, Paris a lansat faimoasa remarca referitoare la lantul de su-permarketuri Wal-Mart, in momentul de fata cea mai mare corporatie mondiala: „ce vand acolo, ziduri («walls»)?“. Destul de amuzant. Ca episodul cu casetele de sex, te face sa crezi ca ea a orchestrat totul pana la cel mai mic detaliu, de la un capat la celalalt, in perfecta cunostinta de cauza. Cu siguranta a mostenit de la Marele Bunic, antreprenorul Conrad Hilton, versatilitatea si simtul practic: este manechin, actrita, are propriul ei lant de cluburi de noapte, propriul ei brand de telefoane mobile si propria gama de parfumuri, a scris doua carti (pe bune!) si acum a adaugat la CV si capitolul „cantareata“.

Si iata ca ajungem si la albumul ei de debut, care incepe, deloc surprinzator, cu o Paris gangurind cu o voce de pisicuta sexi, pe un ritm r’n’b cu bas greu si acorduri salbatice, aproape bollywoodiene. Suna ca o melodie buna a lui Britney Spears, dar cu mai multe gemete – stiu ca e greu de imaginat, dar e adevarat. Si cum r’n’b-ul si hip-hop-ul au cu-cerit topurile intr-atat incat au devenit sinonime cu pop-ul, albumul are un aport intru totul justificat de ritmuri bine unse, pe care Paris toarce, ca orice alta starleta doritoare de ascensiune in industria muzicala. Si totusi, multe dintre melodii tintesc catre alte directii, cu un dance condus de chitara, in piese ca „Jealousy“ sau incredibila „Nothing in the World“. Dar nici una nu se compara cu glorioasa  „Stars Don’t Lie“, primul ei single si unul dintre cele mai bune cantece pop ale verii. Desi suna identic cu eternul si demodatul grup de reggae UB40 si chiar daca tot restul lumii face eforturi disperate sa cante dancehall „dirty“ de tipul Sean Paul, cantecul e bun. Multi cantareti si rapperi au interjectiile lor unicat: Beanie Man spune „zag-a-zah“. Sean Paul zice „me dut-ty yeh“ sau ceva la fel de incomprehensibil. Si Paris Hilton? Paris Hilton zice „yah!“ – la fel cum ziceau yuppies in anii ‘80, care pronuntau asta tare si raspicat in telefoanele lor optzeciste de dimensiunile unui rucsac, in vreme ce visau sa o seduca pe Margaret Thatcher pe bancheta unui tren. E o sarcina dificila, dar ea reuseste sa o zica intr-un fel atat de naiv si dulce…

Cea mai amuzanta parte a albumului este cover-ul ei dupa execrabilul „Do You Think I’m Sexy“ al lui Rod Stewart. Cand Rod il canta, e ca si cum l-ai vedea pe tatal tau dansand la o nunta si incercand sa intre in vorba cu sora miresei – ingrozitor de jenant. Nu, Rod, nu esti deloc sexy. Esti mai degraba dezgustator. In orice caz, odata ce microfonul ajunge in mana lui Paris, totul devine o gluma foarte buna. Hahaha! Paris Hilton ne intreaba daca este sexy! Ce nostim!

Nu poti sa n-o iubesti pe Paris Hilton, pentru ca este o oglinda a timpurilor noastre. Daca nu intentionezi sa te refugiezi intr-o pestera si sa plangi nedreptatea lumii in care traim, nu prea ai de ales: bine-ai venit in lumea moderna. O lume superficiala, trecatoare, incredibil de distractiva, in cel mai bun – si cel mai prost – spirit pop culture. Un prieten al meu are ideea traznita s-o aduca pe Paris la MNAC, pentru un concert la Casa Poporului. Daca reuseste, ar da lovitura in lumea performance-ului, pentru ca Paris Hilton spune mai multe despre lumea in care traim decat orice introspectie artistica. Intre artistul contemporan Gillian Wearing si Paris Hilton, eu unul stiu pe cine as alege… Hai, Paris!