ANM a prelungit, astfel, atenţionarea meteo cu cod galben, emisă sâmbătă şi valabilă iniţial până duminică, potrivit căreia în regiunile sudice şi estice canicula va persista, se vor înregistra frecvent valori de 36-38 de grade şi izolat 39 de grade, iar disconfortul termic se va menţine accentuat.
Începând din seara zilei de duminică, precizează ANM, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în vestul, centrul şi nordul teritoriului, unde vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie.
Izolat, cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp şi va cădea grindină.
Leave a Reply