Tag: grindina

  • ALERTĂ ANM: Cod galben şi portocaliu de ploi torenţiale, vijelii şi grindină, până luni dimineaţa. HARTA judeţelor afectate

    Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), avertizarea cod galben intră în vigoare duminică, la ora 12.00 şi este valabilă până la ora 18.00.

    ANM arată că în vestul, centrul şi nordul ţării şi local în zonele montane şi submontane, instabilitatea atmosferică se va accentua şi se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi grindină.

    Cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 l/mp şi pe arii restrânse 40 – 50 l/mp.

    În regiunile din sudul şi estul ţării, duminică după-amiaza, vremea va fi călduroasă, local caniculară în Câmpia Română, iar disconfortul termic se va accentua.

    De la ora 18.00 în judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Teleorman şi Giurgiu vor fi perioade, la început în sud-vest, apoi şi în sud, cu intensificări puternice ale vântului (rafale de peste 80 – 90 km/h), vijelii, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale şi grindină.

    Pentru aceste zone, meteorologii au emis cod portocaliu, care va fi valabil până luni dimineaţa, la ora 6.00.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cod portocaliu de ploi şi grindină în localităţi din Argeş, Prahova şi Dâmboviţa

    Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, sunt sub avertizare cod portocaliu zona de munte, de la peste 18.00 de metri, din Argeş, precum şi localităţile Rucăr, Lereşti, Stoeneşti, Valea Mare Pravăţ, Dragoslavele şi Dâmbovicioara.

    În judeţul Prahova sunt sub cod portocaliu localităţile Proviţa de Sus, Adunaţi şi Talea, iar în judeţul Dâmboviţa, sunt avertizate zonele montane, de la peste 1.800 de metri altitudine, precum şi localităţile Bezdead, Moroeni, Buciumeni şi Pietroşiţa.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O nouă atenţionare ANM: Cod roşu de ploi abundente, grindină şi vijelii într-un judeţ

    Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, sunt vizate localităţile Babadag, Sarichioi, Mihail Kogălniceanu, Slava Cercheză, Nalbant, Mihai Bravu şi Izvoarele, din judeţul Tulcea.

    Potrivit meteorologilor, în aceste zone se vor semnala averse torenţiale ce vor cumula 50-60 l/mp, grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie puternică şi frecvente descărcări electrice.

    Avertizarea este în vigoare până la ora 16.15.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANM: Cod ROŞU de ploi abundente, grindină şi vijelii într-un judeţ din România

    Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, sunt vizate localităţile Babadag, Sarichioi, Mihail Kogălniceanu, Slava Cercheză, Nalbant, Mihai Bravu şi Izvoarele, din judeţul Tulcea.

    Potrivit meteorologilor, în aceste zone se vor semnala averse torenţiale ce vor cumula 50-60 l/mp, grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie puternică şi frecvente descărcări electrice.

    Avertizarea este în vigoare până la ora 16.15.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANM: Cod PORTOCALIU de ploi, vijelii şi grindină în două judeţe din ţară/ Cod ROŞU de ploi abundente într-un judeţ

    Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, o avertizare Cod portocaliu valabilă până la ora 16.30 în mai multe localităţi din Timiş şi Caraş-Severin.

    Potrivit meteorologilor, în aceste zone se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-45 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină de dimensiuni mici şi medii.

    Sunt vizate localităţile Fârliug şi Sacu, din Caraş-Severin, şi Lugoj, Coşteiu, Nădrag, Gavojdia, Victor Vlad Delamarina, Tomeşti, Boldur, Traian Vuia, Fârdea, Criciova, Bârna şi Ştiuca, din judeţul Timiş.

    ANM a anunţat marţi caniculă şi disconfort termic accentuat, dar şi avertizări cod portocaliu şi galben de vijelii şi ploi în jumătatea sudică a ţării. Vântul va ajunge la rafală la 90 km/h în judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi şi Constanţa şi se anunţă căderi de grindină.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ALERTĂ ANM: Coduri portocalii şi galbene de vijelii şi ploi în mai multe judeţe. Se anunţă căderi de grindină

    Potrivit unei informări meteo emise marţi, vremea va fi călduroasă, de marţi până joi, iar disconfortul termic accentuat după-amiaza, când pe arii relativ extinse în zonele de câmpie şi podiş indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

    Vremea va deveni caniculară miercuri în Câmpia de Vest, iar joi în zonele joase de relief.

    Cu toate acestea, începând de marţi ora 11.00 până la ora 23.00, în Dobrogea, Muntenia, sudul Moldovei, estul Olteniei, în zona Carpaţilor de Curbură şi Meridionali, precum şi în Munţii Banatului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp.

    Manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala pe spaţii mici şi în restul ţării.

    De la ora 13.00 până la ora 23.00, în judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi, precum şi în zona continentală a judeţului Constanţa vor fi perioade cu intensificări ale vântului cu viteze la rafală, în general, de 80…90 km/h, vijelii, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi căderi de grindină.

    În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 40 l/mp şi izolat 50…60 l/mp.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce se întâmplă cu vremea weekendul acesta

    Până la ora 14.00 se află sub avertizare multe localităţi din judeţul Suceava, dar şi zona de munte, unde se vor semnala ploi torenţiale ce vor depăşi 35…40 l/mp, grindină de dimensiuni mici şi posibile medii, vijelii, frecvente descărcări electrice.

    Tot până la ora 14.00 sunt avertizate localităţi din judeţul Tulcea, anunţându-se averse ce vor cumula 35…45 l/mp, grindină de medii dimensiuni, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie.

    De altfel, ANM a emis, vineri, o nouă informare meteo de vremea rea, în vigoare până duminică seara, majoritatea judeţelor din Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova, cea mai mare parte a Olteniei şi nordul Munteniei fiind sub cod galben de ploi torenţiale şi vijelii, până sâmbătă noapte.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Alertă ANM: Cod galben de ploi torenţiale, vânt şi grindină în aproape toată ţara, până vineri noaptea

    Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a transmis, joi, că ploile torenţiale, vântul şi grindina se vor manifesta în toată ţara, până vineri, la ora 23. Meteorologii au emis cod galben care vizează manifestări de instabilitate atmosferică.

    Potrivit ANM, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp.

    De asemenea, disconfortul termic se va menţine ridicat în orele amiezii, cu precădere în zonele de câmpie, iar pe arii restrânse indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi.

    Atenţionarea cod galben este valabilă până vineri noaptea, la ora 23.00.

    O altă informare meteorologică vizează Banatul, Crişana, Maramureşul, Moldova, vestul Dobrogei şi local Muntenia şi Transilvania, precum şi în zonele montane şi submontane. Aici vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40…60 l/mp.

    Informarea pentru aceste zone este valabilă până joi noaptea, la ora 23.00.

  • ALERTĂ ANM: Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi căderi de grindină în Bucureşti şi 37 de judeţe

    Potrivit ANM, de miercuri ora 10 până joi ora 23.00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării.

    Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp.

    Disconfortul termic se va menţine ridicat în orele amiezii, cu precădere în zonele de câmpie, iar local indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

    Începând cu ora 12.00, judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Buzău, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj, Suceava, Neamţ, Botoşani, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Constanţa, Ilfov, Călăraşi şi Bucureştiul intră sub avertizare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi.

    În Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova, cea mai mare parte a Munteniei şi local în Oltenia şi Dobrogea vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • COD PORTOCALIU de ploi torenţiale, grindină şi vijelii, într-un judeţ din România

    Până la ora 14.00, în localităţile Breaza, Comarnic, Valea Doftanei, Şotrile, Proviţa de Sus şi Secăria din judeţul Prahova se vor semnala averse torenţiale ce vor cumula 30…40 l/mp.

    De asemenea, vor fi descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi grindină de dimensiuni mici.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro